Carte

 Foarte multă lume scrie, foarte multă lume vrea să publice, dar extrem de puţini reuşesc!

Eu, am parcurs timp de aproape cinci ani un drum destul de lung şi destul de întortocheat în ceea ce priveşte scrierea, editarea şi publicarea unei cărţi online.

Este foarte mult de spus despre toate acestea, de aceea m-am şi decis să realizez două cursuri distincte, astfel încât, cine vrea să pornească pe această cale „de unul singur”, să o poată face, fără să piardă energie, Timp, bani şi multe alte resurse, în mod inutil.

Hai acum să spun câteva cuvinte despre ce am făcut eu în domeniu şi de ce m-ai crede în ceea ce afirm.

„De ce m-ai crede”, e o întrebare la care îţi pot răspunde foarte simplu: Pentru că am cărţi publicate şi citite, pentru că scriu de la 10 ani şi îmi public singur cărţile, de aproape cinci ani. Mai precis, pe 21 aprilie 2012 se împlinesc aceşti 5 ani.

Iată o poveste scurtă, în imagini a o parte din ceea ce am scris şi publicat între anii 2007 – 2011. Voi realiza şi o pagină specială, în care voi trece toate cărţile publicate, cu linkurile de download aferente şi tipul de licenţă al fiecăreia.

Cele mai cunoscute cărţi dintre cele publicate, sunt:

Pe lângă aceste cărţi scrise de mine, dacă tot am mai învăţat câte ceva în domeniu, m-am hotărât să ajut şi pe alţii, îm limita posibilităţilor, desigur!

Astfel, am preluat de la forma de text brut, şi le-am adus până la forma de produs finit cărţile „Reţete pentru Suflet şi Trup Carmen Anca Rus”; „Magia lui ACUM Monica Stănescu”; „Primii bani pe net Monica Stănescu”.

Cum am descoperit că mi-a plăcut treaba asta, acum m-am decis să o fac la scară şi mai mare, prin intermediul concursului cu premii.

Aşadar, iată cum te pot ajuta, pe lângă ideea pe care ţi-o prezint în aceste pagini, privind realizarea unui portofoliu pe blogul tău.

Şi acum, dacă tot ai citit până aici, hai să îţi arăt ce înseamnă tot ce am vorbit până acum:

Fă clic pe linkul de mai jos, pentru a descărca un cadou pe care ţi-l oferim:

  1. Reţete pentru Suflet şi Trup Carmen Anca Rus

  2. Primii bani pe net Monica Stănescu

Toate cele bune şi SUCCES!

Şerban Stănescu, aka sserbanro, aka banifarabani


Vizualizări articol: (43)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>