Despre adevăratele handicapuri

#CAVIRO Cafeneaua virtuală a românşului

 

Pe internet ne lăudăm cu fel și fel de citate, sfaturi, cursuri și invenții, dar atât timp cât continuăm să trecem nepăsători pe lângă cei cu care ne întâlnim în viața reală… permite-mi să scriu că… și noi suntem persoane cu dizabilități.

Tudorel Bezea

Am descoperit asta, cu mulţi ani în urmă. La început, mi-a fost foarte greu. E greu să accepţi, în general, că un om care pare normal, e de fapt un handicapat. Şi e mult mai greu, atunci când omul “normal”, EŞTI TU.

Ne place să credem despre noi că suntem oameni normali, indiferent ce am face: minţim, furăm, înşelăm, ucidem, mutilăm, umblăm cu turnătorii, linguşim, alergăm după bani, ne facem relaţii de dragul banilor, decidem să ne mişcăm într-o direcţie oarecare doar “dacă iese ceva”, săpăm groapa celui care ne spune că greşim, ne coalizăm împotriva oricui vine cu ceva nou, chiar dacă e spre binele general (Turda, 19 august 1601 de pildă), ne vindem pe nimic, ne vindem şi mamele şi taţii şi pe oricine, celui care ne dă 1 ban (da, moneda aia roşie cu cifra 1 pe ea!) în plus.

Am văzut asta, am văzut-o de mult prea multe ori şi poate că mulţi ani, PREA MULŢI ANI, am refuzat să cred ce văd. Şi am vrut într-un târziu să înţeleg. Aşa am început să caut măcar o explicaţie. Aşa am ajuns să aflu despre o mulţime de lucruri pe care psihologia, abia dacă le ghiceşte şi astăzi. Aşa am ajuns de pildă să aflu că un geniu, e considerat de psihologia contemporană, un handicapat. Pot să argumentez asta pe zeci de pagini, propria mea existenţă e însă cel mai bun argument şi hai să lăsăm eufemismele şi mofturile de pension la o parte, să lăsăm orgoliile hipertrofiate ale celor cu diplome şi doctorate în psihologie şi să vorbim pe faţă despre cel mai crunt handicap al tuturor timpurilor: IGNORANŢA CU DIPLOMĂ.

Societatea contemporană se ocupă prin definiţie, cu legi bine garnisite, doar de cazurile patologice. La ştiri, se discută despre hoţi, corupţi, criminali, despre accidente grave, despre boli, despre morţi. Acasă, în bucătărie, se discută despre facturi, despre datoriile de acum 3 luni care au ajuns să fie pe patru şi o să ajungă să fie pe cinci, pe şase, etc.

Într-o lume obsedată de patologic, Tudorel dragă, mă mir la culme că te aştepţi să vorbească cineva despre NORMAL ŞI NORMALITATE.

Eu cred că mai bine ai căuta o definiţie pentru NORMAL ŞI NORMALITATE.

Scrie-o de o sută, de o mie de ori, de zece mii de ori şi după ce ai convingerea că ai pus în ea tot ce vrei TU să fie normalitate, PUBLICĂ-O!

Aşa s-a născut LIMBAJUL ZERO NEGAŢII, aşa s-a născut PROIECTUL ZENLA, aşa s-au născut: “Ritmuri Interioare”, “Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”, “Casa şi Familia”, “Cum să faci bani”, “Schimbul de valori”, “Libera Circulaţie a Valorilor”, “Conexiunea Minte-Inimă”, “Două cuvinte”, “Manualul Magicianului”, “Magia lui Acum”, “Formula Succesului”, “Am învăţat”, “Bani pe net uşor şi repede”, “Eliberează-ţi mintea din sclavie!”, “Trilogia banilor”, Programul ROBIS. Mai sunt şi altele, dar deja e lista foarte lungă. Cine vrea să afle mai mult, poate să răscolească netul.

Tudorel, tu spui despre handicapuri, dar o faci de la o anumită distanţă, care să îţi asigure securitatea. Cu ceva vreme în urmă, mi-ai trimis un mail. În acel mail, e o poveste despre tine. Am citit şi recitit acel mail, de zeci de ori. Am plâns aproape de fiecare dată. Aş fi putut să public, dar m-am abţinut. Ştii DE CE? Pentru că ar fi însemnat să îţi provoc un handicap.

Povestea aceea, este CEEA CE TREBUIE SĂ SCRII TU. Copiază mailul acela într-un fişier, scrie mai departe, rescrie de zeci, sute de ori, FĂRĂ NEGAŢII, aşa cum am făcut eu cu “Femeia Visurilor Mele” din cartea “Casa şi Familia”. Când termini cartea, PUBLICĂ-O!

Eu am început să lupt împotriva handicapaţilor şi a handicapurilor din toată lumea, începând cu primul handicapat care mi-a ieşit în cale: Şerban Stănescu.

Lasă pe ceilalţi handicapaţi să se ocupe singuri de handicapurile lor. Ocupă-te mai bine de handicapurile tale. CONŞTIENTIZEAZĂ-LE, înlătură-le, devino un om cu adevărat liber de orice handicap şi abia pe urmă, vom putea vorbi cu adevărat despre handicapuri şi handicapaţi.

Trăim într-o lume de handicapaţi, de mitomani, pentru care un om hiper-sensibil este ori bolnav psihic şi facem legi după care îl obligăm să se interneze la psihiatrie şi îl facem legumă cu neuroleptice, pentru că ne e ruşine să recunoaştem că ne-am trasnsformat în BRUTE FĂRĂ SCRUPULE, în ANIMALE DE PRADĂ ori îi botezăm AUTIST, ADHD-ist, ori posedat de diavol sau mai ştiu eu ce.

Pentru chestia cu “posedat de diavol”, mulţumesc concernului “Ortodoxia Inc. Worldwide” şi transnaţionalei surori, “Catolica Inc. Worldwide”, cu reputata ei subsidiară “Inchiziţia SA”. Mulţumită celor două transnaţionale, am avut războaie să ne săturăm, să ne treacă os prin os, am avut Nagasaki, am avut Hiroshima, avem…

DA: LE AVEM ŞI AZI şi sunt destule.

Şi în peisajul ăsta, tu vii şi-mi vorbeşti mie despre handicapuri?

Pentru mine, surdo-muţii şi orbii, sunt de 1 miliard de ori mai normali decât parlamentul, guvernul şi tot aparatul de stat, în frunte cu magistratura!

De la surdo-muţii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor şi de la orbii de la şcoala de orbi de lângă Stadionul Naţional, am învăţat să mă caut PE MINE de handicapuri, să mi le rezolv şi abia pe urmă, capăt dreptul să vorbesc despre handicapuri.

Te invit aşadar dragul meu prieten Tudorel şi invit pe toată lumea la CAVIRO, Cafeneaua Virtuală a Românaşului, să discutăm cu cărţile pe masă despre propriile noastre handicapuri, într-un limbaj FĂRĂ NEGAŢII, limbaj care aşa cum e acum, e cel mai mare handicap al omenirii, pentru că pune împotrivă conştientul şi subconştientul, pentru că ne face să respectăm un Decalog de criminali şi prădători.

Vă invit aşadar pe toţi, dacă vă consideraţi Românaşi, cu R mare, dacă aveţi ENOUGH BALLS, să discutăm AICI, despre HANDICAPURILE FIECĂRUIA.

Eu am scris despre ale mele şi continui să o fac.

AŞTEPT SĂ VĂ VINĂ ŞI VOUĂ SÂNGELE UNDE TREBUIE.

Aici vă aştept. Până când o să mă treacă Cel Mare şi Atotputernic în rezervă, VĂ AŞTEPT!

Şi ca să ne găsim repede, căutaţi #caviro.

Gata! La treabă!

— Actualizări de ultimă oră!

24-04-2014. Cu ce se ocupă românul nostru fără handicap?

Adică: ăl de mă judecă pe mine?!?!!
Iată mai jos o mostră:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=760020087364134

 


Vizualizări articol: (291)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

2 thoughts on “Despre adevăratele handicapuri


  1. Vezi tu, Serban, mie imi place sa aduc in discutie subiecte care (inca) pot zgandari anumite tartacute, in speranta ca intr-o buna zi ele vor genera discutii. Eu pun azi o caramida, maine pui tu una, peste o saptamana mai pune altcineva inca una si cand va veni mortarul ne vom bucura impreuna de noua constructie.

    Persoane cu dizabilitati pot fi numite si cele incapabile sa vada omul din cetateanul ce-i sta alaturi. A cam sosit momentul sa-i privim din nou pe cei de langa noi prin prisma omeniei.

    p.s. va veni si ziua in care voi scrie despre continutul acelui email.


    • Mulţam!
      Să ştii că chiar am plâns!
      M-am gândit la toate handicapurile de care trebuie să mai scap, EU, care cel puţin după normele oficiale, sunt “un om întreg”.
      M-am uitat o dată pe net, la o cursă a oamenilor în scaune cu rotile. Şi m-am gândit cât de departe sunt eu faţă de aceşti oameni, eu, care am picioarele zdravene. Câte lungimi de cal au oamenii ăştia înaintea mea? Zece? O sută? O mie? O sută de mii? CÂTE?!!
      Pot să-ţi dau multe alte exemple, dar m-au umilit orbii şi surdomuţii. Ne e lene să învăţăm limbajul semnelor, pentru că avem urechi şi corzi vocale. Ne e lene să umblăm cu bastonul şi legaţi la ochi, pentru că putem vedea lumina zilei, putem vedea curcubeul.
      Dar ne rupem în figuri să învăţăm care e ultimul iPad, ultimul Galaxy şi ne grăbim să le luăm. După care, iar ne rupem în figuri pe instagram, pe fecemboc şi celelalte. Şi scriem româneşlte k nişte kkţi, şi nimik d la koracon…

Comments are closed.