În căutarea Comorii

O lume fără bani

 

Acolo unde îţi e Inima, îţi este şi Comoara!”

Paulo Coelho

 

Legendele Alchimiştilor, spun că ar fi adevărat. Eu m-am împăcat foarte greu cu legile Cezarului şi m-am certat des cu ienicerii şi spahii lui. Eu i-am certat cu gura, ei m-au certat cu câinii de pază ai împărăţiei şi cu suliţele puse-n coaste. Aşa încât, mi-au mai rămas ca alinare, legendele Alchimiştilor din toate vremurile.

Aşa zice o Legendă că “Ce este Înăuntru, este şi Înafară şi ce este Jos, este şi Sus”. La început, mi-a fost tare greu să înţeleg, că mă uitam în sus şi vedeam Cerul, limpede şi Albastru iar jos, vedeam Pământul, când Verde şi frumos, când Negru şi întunecat. Şi Cerul mai e întunecat câteodată, dar una e “pe-aproape” şi alta e “la fel”, una e “este albastru” şi alta e “este verde”…

Prea mare deosebirea. Aşa vedeam atunci…

Acum, cred că mă uitasem prea puţin la nopţile fără Lună. Altfel, aş fi văzut şi cerul negru şi întunecat. Dar, vorba cuiva, “Morţii cu morţii, vii cu vii!

Astea, au fost. Acum, am început să le văd.

După o vreme de lungit gâtul la Cer, de numărat stelele, mi-am adus eu aminte de o altă legendă a Alchimiştilor:

Unde ţi-e Inima, acolo ţi-e şi Comoara!

Aşa încât, după ce am păţit-o cu Cerul şi cu Pământul, mi-am zis să încerc altfel. Şi-aşa, cum eram eu sătul de câinii împărăţiei şi de suliţele ienicerilor şi spahiilor Cezarului, m-am gândit să-mi las Inima să zboare în căutarea Comorii mele.

Şi am lăsat-o!

Într-o zi, mi-a dat de veste că a găsit ceva. Am dat fuga cu Sufletul să văd despre ce e vorba şi am găsit o fătucă, rătăcită prin străinătăţuri. Hăituită şi ea de câinii Cezarului, de ieniceri, de spahii şi de slugile cele mieroase ale împărăţiei…

Cum eram eu destul de păţit şi cu unii şi cu alţii, m-am făcut mai şiret. Aşa încât, am luat-o mai pe departe, să văd dacă e vreo limbă de-a împărăţiei. Că Cezarul, aşa face. Trimite întâi limbă prin lume şi care slugă ocheşte ceva, vine şi spune câinilor, care amuşină şi urmăresc vânatul, îl hăituiesc, dau să-l muşte, până apucă ienicerii şi spahii să vină şi să-l prindă la înghesuială.

Am tot ocolit-o, am sucit-o şi mi-am tot întrebat inima dacă ştie ceva. Până într-o zi când m-am pomenit la uşă cu Inima ei. Dar de unde să fi ştiut?

Deschid uşa că aşa fac eu, oricum e mai mereu descuiată şi văd Minunea la uşă. Mă uit, mă gândesc şi îmi zic: “A cui o fi oare?”

Fătuca şi ea, vezi bine, vulpe bătrână şi cu urechile roase, a trimis şi ea iscoadă. Că mai păţise şi ea înainte şi deschidese uşa şi dăduse tot slugilor şi când s-a ridicat petrecerea, s-a pomenit şi cu câinii şi cu spahii şi cu ienicerii la uşă. Aşa încât, a schimbat “kalimera ţi-am dat…” pe “prota dulea, meta halva(*).

Acuma, ce era să fac?

I-am dat drumul în casă, s-a învârtit de vreo câteva ori şi a şters-o, fără vreun cuvânt! Auzi tu! Fără vreo vorbă!?!??

Asta e, mi-am zis, oi fi picat iar la vreun examen… Şi-aşa, unul în plus, unul în minus, la câte repetenţii mi-a trecut Cezarul pe răboajele lui, ce mai conta încă una?

Dar a fost să fie ALTFEL.

La ceva vreme după vizita asta ciudată, fără vorbe, am intrat în vorbă cu fătuca. Mai aşa, mai pe dincolea, mai m-a descusut, mai am descusut-o până când am ajuns noi la concluzia că mai bine ne vedem, că vorbele zboară…

Dacă îţi place povestea, mai dă pe-aici, că e mai lungă. Acuma e târziu şi-am obosit. Dar o să mai depăn din ea!

(*) Kalimera = (gr) Bună-ziua! Joc de cuvinte între: “Bună-ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!” şi “a schimba calimera” (familiarism), a schimba direcţia, regula sau tactica sau “a schimba foaia” (figurativ).

Prota dulea, meta halva = (gr) literar, “După muncă şi răsplată!”; literal, “Întâi munca, apoi halvaua!”

 


Vizualizări articol: (298)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .