Vreau să mă ţărănizez

Gradina Vasile Rosciuc

 

E chiar formidabil cum “se leagă” lucrurile uneori!

Spuneam în primul număr al revistei “Proiectul Pro_Gojdu”, că vreau să mă ţărănizez şi că voi vorbi despre asta, cu altă ocazie. Mă gândeam să scriu despre asta, despre permacultură, zero grid living, grădinărit fără unelte, fără mecanizare şi fără chimizare. Acum, pot zice că am scris. 😉

Dacă eşti un obişnuit al blogului, ştii că bat străzile virtuale zilnic, văd câteva zeci de bloguri lunar şi în călătoriile mele din ultimele două zile, am dat peste câteva articole care se leagă între ele. Unul, despre cauza principală care ne face să stagnăm şi care este refuzul, scris de Alexandra David.

Legat de “Grădina Maicii Domnului”, de întoarcerea la origini, la pământ adică, am găsit chiar mai multe materiale, deşi timpul de documentare este foarte, foarte scurt, comparativ cu timpul pe care mi-l consumă alte feluri de documentare, de exemplu.

Am găsit la Gabriela Ilieş, o poveste superbă, care mi-a amintit de o carte foarte dragă mie, “Alchimistul” lui Paulo Coelho şi care spune despre “Unde ţi-e inima, acolo ţi-e comoara!”.

Inima mea, a fost la pământ deşi, paradoxal, am trăit toată viaţa la oraş. Dar mi-am dorit mult să ajung “la ţară”, să trăiesc acolo. La început, sunt convins acum, era o simplă curiozitate. Ca un făcut însă, cărările vieţii mele, m-au ţinut aproape de sat, de Pământ de oamenii de-acolo şi, încet-încet, “de ce”-urile, “cum”-urile şi “ce”-urile, au început să se contureze.

Între anii 2005 – 2007, am făcut prima mare experienţă “grădinărească” din viaţa mea. Eram total nepregătit, dar am aflat atunci şi “De ce” şi “Cum” şi “Ce”!

E mult de spus, dar în esenţă ştiu ce mă aşteaptă de la ţărănizare…

Dureri peste tot, spinarea frântă, băşici cu zeamă, bătături, sudoare şi sânge. (Uşurel, că am exagerat niţel… mai mult!)

M-am tot gândit la viaţa mea şi am încercat să sintetizez ce am dat eu oraşului (ca formă de cultură şi civilizaţie, desigur): dureri peste tot, spinarea frântă, băşici cu zeamă, bătături, sudoare şi sânge. La asta, se adaugă boleşniţele de tot felul, încă din fragedă pruncie: dublă pneumonie la nici doi ani, toxi-infecţie alimentară la circa trei ani, pojar cu erupţie internă la şase ani, ceva mai târziu reumatism infecţios poliarticular degenerativ, a căzut cerul pe mine când am auzit “degenerativ”!…

Cu ce m-am ales? Cu nişte diplome şi ceva învăţătură. Şi astea, dobândite cu multe nopţi nedormite şi cu multe alte costuri. A! Am uitat să zic de muntele de iluzii spulberate, în repetate rânduri!

Ce-mi cere revenirea la pământ?

Acelaşi preţ! Ba chiar mult mai puţin!

Ce îmi oferă? Hrană şi viaţă sănătoasă, înainte de orice! La oraş, mănânc ce se poate. Şi ştim ce se poate la supermarket…

Până şi în piaţă, a pătruns “orăşenizarea”: azot, homoni de creştere, manipulare genetică a materialului săditor…

Un alt articol interesant este “Un cântec popular”, al lui Mircea (Decenu). Aici, mi-a plăcut felul în care a fost argumentat un aspect legat de marota cea mai răspândită a culturii citadine: comunicarea.

Da, avem la oraş “binecuvântările” mass-media. Ne lipseşte însă, comunicarea naturală. Aceea de dincolo de cuvinte, exact aşa cum o descrie Mircea îi povestea lui. Şi într-o paranteză fiind zis, Mircea Dinescu, e ultimul ins căruia să-i poţi astupa gura, oricât de ocoş moderator ai fi!

Da… Oraşul ne oferă comunicare pe steroizi! Din ce în ce mai multă şi din ce în ce mai superficială şi mai goală de conţinut! Vezi şi articolul lui Alexandra David, citat anterior. Găsim rapid şi doct, cu “argumente beton” justificări pentru orice delăsare, iresponsabilitate şi dezinteres. Chiar şi pentru robotizare găsim, cu carul! Să mai zic de campaniile electorale, fade, goale de orice şi de încă mai ştiu eu ce, în afară de justificări şi promisiuni fără acoperire?

Pe unde am fost pe la ţară, asta am găsit: comunicare intrinsecă. Te uiţi la om, zici două vorbe şi gata! Ai comunicat! Şi ŞTII CĂ AŞA E! O ştii înăuntrul tău. Că acolo, înăuntru, se deapănă o poveste, aşa cum zice Mircea. O poveste care te obligă să taci şi să cugeţi. O spunea, o spune şi Marin Preda. Desigur, pentru cine a avut chef să-l citească…

Mie de pildă, îmi comunică o puzderie, imaginea unei grădini!

Da…

Zic unii că, atunci când ştii ce vrei, Universul “complotează” în favoarea ta. Şi aşa e.

Un alt om cu care m-am găsit şi cu care rezonez pe subiectul ţărănizării, este Nea’ Vasile Rosciuc.

Are un blog fain şi scris cu suflet. Dar despre asta, o să mai vorbesc. Mi-am propus să ajung la Nea’ Vasile, că am sigur destul de învăţat de-acolo. Chiar dacă o să trebuiască să dau cu sapa (că aşa-i la ţară, pân’ te odihneşti, ia de sapă şi tu pogonu’ ăsta!), merită să merg până acolo!

Una peste alta, o să închei, spunând că tranziţia de la orăşean la ţăran ţărănizare, cum i-am zis eu o să o fac cu mult mai uşor decât trăiesc la oraş, măcar pentru faptul că, mă aşteaptă o mulţime de prieteni necunoscuţi momentan, dar identificaţi deja cu Google. Pentru că prietenul, e cel care gândeşte, simte şi face în sincronicitate cu ceea ce gândesc, simt şi fac eu.

Dar despre asta, o să vorbesc mai mult în secţiunea “Grădinărit fără unelte”. Poate fi accesată via “Categorii > Grădinărit fără unelte”.

Şi mai am o idee: să scriu un al doilea “Blogroll”, dedicat grădinăritului!

Sursă foto: Vasile Rosciuc

 


Vizualizări articol: (507)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

10 thoughts on “Vreau să mă ţărănizez


  1. Buna dimineata,
    Sper sa nu va suparati pe mine dar, cred ca ma faceti putin mai in varsta ( desi in copilarie cand auzeam de cineva de 49 de ani – ziceam ca-i mos. Acum ca-i am zic ca e la deplina maturitate – chestie de nuanta) cu apelativul “nea” ca intre tovarasi de calatorie prin colbul tarinei, daca tot vreti sa va “taraniti” (parerea mea este ca trebuie sa invatam sa fim mai intai gradinari – e inceputul trecerii spre permacultura), sa lasam omatul de-o parte si sa ne zicem pe nume… Eu sunt Vasile, Sile sau cum vreti.
    Va multumesc pentru intelegere si pentru spatiul si timpul pe care mi l-ati acordat, nu stiu daca chiar merit atatea laude dar va pot ajuta sa descoperiti alti gradinari, mai talentati si mai priceputi decat mine, care -si vor pune sapa si condeiul in sprijinul minunatului proiect.
    Chestie de comunicare… dupa cum ziceati.
    O zi frumoasa, plina de armonie sufletesca si inspiratie sa aveti.


    • Zi faină!
      Ne cunoaştem încă prea puţin, aşa încât, o să spun o povestioară.
      NEA’ la mine, are o semnificaţie fără legătură cu vârsta persoanei.
      Într-un film cu Jean Constantin, în care interpreta rolul unui gornist, are el o replică: “Acasă la mine, eu sunt NEA’ la goarnă! Aşa să ştiţi!“. Mi-a plăcut destul de mult semnificaţia dată de artist, încât să o preiau şi să o duc mai departe.
      Aşa încât, pentru mine, NEA’ poate fi şi un puşti de 5 sau 10 ani sau…, dacă desenează genial, cântă, dansează sau mai ştiu eu ce…
      Sună extraordinar de frumos şi e în ton cu spiritul românului!
      Cât priveşte ţărănizarea, asta e şi convingerea mea: ca să te întorci la o viaţă sănătoasă, trebuie să înveţi să vorbeşti cu Pământul, cu Apa, cu Aerul, cu Soarele, cu toate, până la urmă. Lucruri pe care, la oraş, le-am cam uitat. Unii, chiar de tot… Şi sunt conştient că e cu totul altceva decât o alegere sau o decizie: E UN PROCES şi UN MOD DE VIAŢĂ. Aşa încât, 100% de acord, DUREAZĂ. Până la capătul drumului! :) Totuşi, există întotdeauna “primul pas”. De undeva, trebuie să încep. Aşa că, învăţ şi caut să-mi sistematizez cunoştinţele şi experienţa acumulate de-a lungul anilor, pe direcţia aceasta nouă.
      Zi faină şi gânduri minunate!


  2. Felicitari pentru aceasta decizie. Si noi ne-am taranizat (ca sa folosesc expresia ta) si e foarte placut. Abia astept primavara ca sa revenim in gradina.


    • Deocamdată, adunăm ştiinţa necesară şi banii pentru pământ. Mai încolo ceva, o să scriu desigur şi despre ce facem. :)


    • Mulţam pentru trecere, Gabriela!
      Scuză-mi indiscreţia: CUM VIZEZI la ţărănizare? Doar aşa, în minte? Asta se numeşte REVERIE!
      Treci la ceva concret: adună-ţi materiale bibliografice, urmăreşte piaţa imobiliarelor, stabileşte-ţi un obiectiv clar, scrie pe hârtie (OK, un fişier făcut cu OpenOffice sau LibreOffice), concepe un mecanism de măsurare a gradului de îndeplinire a obiectivelor. Altfel, vei rămâne la stadiul “Vise, vise!”.
      Eu am demarat deja faza de cercetare-documentare şi, printre picături, adaug câte ceva la zestrea viitoarei mele grădini. Azi un blog, mâine un contact, poimâine un ebook, scriu un capitol de carte, alt capitol, etc.
      Dacă fac ZILNIC ceva, mic de tot, în 365 de zile, o să am (de exemplu) 365 de linkuri către 365 de situri de grădinărit şi orice altceva mi-ar putea folosi în demararea grădinii mele şi a casei “ZERO GRID”.
      Vii şi tu în gaşca asta a nebunilor frumoşi?
      Brâncuşi, a fost un nebun frumos. Eminescu, un altul. Şi lista e lungă, am mai înşirat nişte nume şi în cărţile publicate şi în articolele de pe blog.
      E uşor să te înscrii, e fără taxe şi impozite, dar e nevoie de determinare (commitment, că se poartă anglicismele) şi desigur, multă energie investită în visul tău, la modul concret!
      Cum o măsori? Simplu: câte ore ai investit azi în visul tău?
      După ce vei finaliza un proiect oarecare, poţi evalua consumul de timp raportat la realizare.
      Indirect, vei avea şi o măsură a COMPETENŢEI! Puţin timp, realizare importantă = COMPETENŢĂ.


    • Salut Alex!
      Fără îndoială că pe măsură ce capătă consistenţă, voi trece de la informaţii generale la informaţii punctuale.
      O să fac treptat o sinteză a ceea ce am adunat de-a lungul anilor. cred că mă va ajuta să fac ordine prin idei şi principii. Poate unele dintre ele chiar, sunt mai puţin cunoscute.
      Pe permacultura, am mai fost şi am în baza de date situl. Sunt foartte multe de studiat acolo!
      Oricum, mă bucur că sunt mulţi interesaţi de temă!


  3. Eu nu m-am gandit la agricultura, ci mai mult la un loc salbatic. Visul meu, de cand eram copil, a fost o casa pe malul unei ape, la marginea unei paduri. Bineinteles, fara ceva agricultura nu cred ca se poate.


    • Salut şi mulţam de trecere!
      Nevoile estetice, sunt instrumentale. Hrana, e o nevoie funadamentală!
      Libertatea, începe de la hrană…
      Sunt multe de zis…
      Oricum, la casa de pe malul lacului, undeva la munte, am visat şi eu, până când am mai crescut şi am văzut cam ce se poate cultiva la munte.
      Până să ne hrănim exclusiv cu energie radiantă, mai e…
      Ştiu că se poate, dar tranziţia e dificilă, din mai multe motive.
      Poate o să discut şi despre asta pe (acest) blog.

Comments are closed.