Grădina mea (1) – Cum alegem un teren

Gradina Vasi-Gioni

 

Încep prin a mulţumi tuturor celor care au contribuit la popularizarea articolelor publicate în categoria “Grădinărit fără unelte”, atât citind, cât mai ales partajând şi comentând articolele!

Astăzi, voi continua seria articolelor, cu un subiect pe care eu îl consider critic şi voi argumenta foarte pe scurt DE CE. Este vorba despre alegerea terenului pe care îl achiziţionăm pentru a ne pune în practică visul de a avea o grădină.

Povestea mea în lumea grădinăritului, se pierde undeva în negura deceniilor, prin copilăria mea, când băteam coclaurii prin Parâng şi prin Retezat. Acolo, mi-am făcut ucenicia ca fiu al Maicei Geea; acolo am învăţat ABC-ul observării Naturii şi acolo am găsit primele răspunsuri la întrebări care îţi redefinesc existenţa şi ţi-o modelează.

Anii care au urmat după absolvirea celor 8 clase, au însemnat alte întrebări, alte căutări.

Cred că unul din momentele cheie ale evoluţiei mele ca grădinar-aspirant, îl consituie achiziţionarea în 2005, a unui teren de circa 1000 mp, în comuna Măgura – Teleorman.

Am avut această fericită ocazie ca, timp de 2 ani (2005 – 2007), să fac primii paşi în învăţarea a ceea ce înseamnă administrarea unei proprietăţi funciare (teren + casă).

Poate una dintre lecţiile esenţiale ale devenirii ca grădinar, chiar dacă puţini sunt conştienţi de acest adevăr, este ALEGEREA TERENULUI.

Atunci când îţi propui să faci grădină, trebuie să ştii destul de multe lucruri. Pentru un orăşean obişnuit, această decizie, seamănă cu cutiile negre din aviaţie: o cutie 100% opacă, în care ştii doar că intră ceva şi din care ştii că (eventual) iese ceva.

M-am decis să vorbesc despre alegerea terenului, pentru că între timp, am aflat că sunt foarte multe criterii de care trebuie ţinut cont la alegere.

Ignorarea acestor cunoştinţe de bază, poate duce la costuri suplimentare uriaşe! Şi când spun uriaşe, mă gândesc la costuri comparabile şi chiar de câteva ori mai mari decât costul achiziţiei!

Iată câteva criterii de bază, de care trebuie ţinut cont când alegem şi evaluăm zona de preţ a unei oferte:

  • Este însoţită de un studiu geotehnic oferta? O ofertă fără studiu geotehnic, înseamnă “mâţa în sac”. Dar despre studiul geotehnic, voi vorbi într-un articol separat, pentru că este un subiect critic.
  • Are acces la utilităţi? Când spun utilităţi, mă gândesc la apă, înainte de orice, pentru că este al doilea aliment fundamental pentru om şi pentru biotop. Iar “apă”, poate însemna trei lucruri: fântână, apă curgătoare în proximitate şi ambele. O altă utilitate importantă, este accesul la infrastructura de transport. E magnific să ai o cabană pe malul unui lac, undeva la munte, dar dacă se află într-o “oală” (formaţiune geologică izolată într-un masiv muntos) şi singurul acces la acest paradis este printr-un canion de tipul “Şapte Scări”, de la Timişu (Bucegi), atunci acea proprietate, e bună de casă de siguranţă (safehouse) pentru spionaj sau ca sihăstrie. Pentru agricultură şi o viaţă socială normală, e total improprie. Poate că ar fi de luat în considerare şi accesul la serviciile de telefonie-internet, dar având în vedere reducerea costurilor la tehnologiile de vârf via satelit, cred că asta poate fi rezolvată şi local, prin achiziţionarea unui Access Point corespunzător cerinţelor locale.
  • Construcţia. Există desigur oferte atât cu construcţie cât şi fără. La cele fără construcţie, lucrurile sunt simple. Fie este teren intravilan şi atunci povestea e clară, e nevoie doar de autorizaţia de construire şi celelalte documente, fie există o construcţie, caz în care sunt mai multe posibilităţi, funcţie de multe criterii, între care, desigur, stau pe primul loc visele şi preferinţele personale legate de această casă, care va fi practric locul “pentru totdeauna” în care vom trăi. O caracteristică generală esenţială însă, este starea clădirii. Şi spun starea, deoarece vechimea, poate fi de multe ori irelevantă. Din punct de vedere ecologic, al sănătăţii, am văzut case din pământ bătut, vechi de peste 100 de ani, care arată excelent, deşi peste ele au trecut 2 războaie mondiale, un cutremur devastator (1977) şi mai multe inundaţii, la fel de devastatoare (1970, de pildă). Am văzut însă şi clădiri impunătoare, concepute de o armată de arhitecţi-experţi, care au devenit moloz, în câteva minute: Scala, Dunărea, etc., Bucureşti, 04 martie 1977, ora 21:22.

 

Am trecut în revistă, doar câteva caracteristici foarte generale dar extrem de importante, prin prisma costurilor în aval.

Ce înseamnă “costuri în aval”?

Achiziţionarea unei proprietăţi, este doar primul pas către “Paradis”. Acest Paradis însă, înseamnă costuri de punere în funcţiune şi costuri de întreţinere (mentenanţă).

Pentru că îmi displac discuţiile sterile, “principiale”, voi lua ca exemplu propria mea experienţă.

În 2005, am luat o casă care era goală-goluţă, fără podele (pământ bătut), cu acoperişul în stare destul de precară şi fără fundaţie şi fără împrejmuire. Raportat la preţurile pieţei din acea vreme, am cumpărat destul de bine, dar aveam să constat că, doar lucrările de renovare şi completare a lipsurilor, se ridicau la peste 200% preţul de achiziţie!

Erau necesare realizarea unei împrejmuiri, schimbarea lemnăriei (geamurile, în special), săparea unei latrine, amenajarea unui cămin pentru fântână (iarna, e complicată problema apei!), efectuarea de lucrări de subzidire pentru că zidurile absorbeau apă din mediul ambiant la nivelul solului, deşi erau destul de sănătoase şi, era necesară şi refacerea podului, aproape 100%, deoarece fusese construit totul pe “buget de criză”; apoi, recondiţionarea sobelor…

Pentru cine locuieşte deja pe o proprietate de acest fel, e clar cam ce costuri mă aşteptau, fără a mai lua în calcul amenajările interioare, care însemnau apă în casă, căldură în toată casa, izolare termică, amenajarea podului şi a anexelor.

O evaluare grosieră, m-a condus la nişte costuri globale de circa 350% raportat la preţul de achiziţie. Să zicem că ar costa 10.000 euro proprietatea. În condiţiile arătate, să dai încă 35.000 euro pentru amenajări, e cam multişor…

Spun toate acestea, deoarece, pentru a te ocupa de grădină, trebuie să ai:

  • Unde locui;
  • Apă, din belşug;
  • Condiţii minimale de trai în locuinţă;
  • Spaţii de depozitare a recoltei (natur sau conservată printr-o modalitate oarecare), pentru perioada de iarnă;
  • Accesorii şi instrumentar de grădină.

Abia după aceea, te poţi gândi la amenajarea unei grădini.

Sigur, la început, mergi cu ele “târâş”, dar e altceva când ştii tot ce trebuie să faci şi ţi-ai făcut un plan clar, cu etape precise, termene precise, lista clară a resurselor necesare şi a modurilor de procurare a acestora, pentru îndeplinirea fiecărei etape în parte.

La vremea aceea, dacă aş fi citit un articol ca acesta, foarte probabil mi-aş fi conceput o strategie extrem de diferită de cea pe care am aplicat-o şi care a constat mai curând în “bucuria de a avea grădină”, ceea ce, să recunoaştem, poate fi orice altceva decât strategie de dezvoltare…

Un alt handicap major, a fost faptul că, fiind născut într-un oraş foarte mare (Bucureşti) şi având doar o experienţă citadină, aveam un mod de gândire prea citadin. Asta înseamnă că, eram prea dependent de artefactele “civilizaţiei” citadine. Ca să dau câteva exemple: toate instituţiile “grămadă”, sau “la botul calului”, cum se mai zice. În mediul rural, accesul la instituţii, e de multe ori o mare problemă. Poştă, telefoane-internet, administraţie, utilităţi. Primăriile locale, rezolvă doar o parte din probleme, pentru multe însă, trebuie să te deplasezi “la centru”, adică, în oraşul reşedinţă de judeţ.

Cadastrul de pildă, notariat, fisc, etc.

Toate aceste provocări, pe fondul unei liste interminabile de “ToDo” la proprietatea însăşi şi faptul că eram singur, m-au învins. Lipsa mijlocului de transport personal, a fost un alt impediment. La finele anului 2007, într-un moment de acută criză financiară, am renunţat la proprietate, pentru a îmi putea continua existenţa.

Ca fapt divers, doar câteva mărunţişuri pentru grădină (pompă, unelte, furtune, aspersoare, cuie, material lemnos), m-au costat peste 700 euro şi reprezentau o nimica-toată pe lângă ce aveam nevoie să cumpăr.

Dincolo de toate aceste mici mizerii usturător de costisitoare însă!! a rămas experienţa vietăţilor cu care am interacţionat!

Mi-e imposibil să descriu în câteva cuvinte, ce înseamnă să vezi prima floare la fasole, la ardei, la vinete, la roşii, la cartofi, prima “pălărie” de muşeţel din flora spontană şi câte altele. Aveam şi zambile şi lăcrămioare pe lângă zidul casei şi au arătat extraordinar înflorite!

Pentru anecdotica grădinăritului, iată la final o povestioară super-scurtă!

Între alte chestiuţe, am pus în grădină varză, deşi din perspectivă economică, mi s-a părut dezavantajoasă. DAR!

Pentru că, s-a dovedit că există un mare “DAR…

A venit toamna şi cum acum aveam şi eu “recolta mea”, am început conservăraia. Bineînţeles, printre conserve, s-au numărat varza şi conopida murate.

Aveam însă puţină varză şi am luat de la piaţă vreo doi saci, pentru toată iarna. Mi-au plăcut la nebunie sarmalele şi varza călită de când mă ştiu, chiar dacă le prefer categoric pe cele “de post”… 😉

Surpriză!

După vreo două luni după ce am pus la butoi varza am experienţă la bucătăreală, de la 17 ani! :) am vrut să mănânc şi eu o varză călită.

M-am decis să încep cu varza din orgada mea. Era într-o stare excepţională, am băut (ca de obicei…) vreo două căni de zeamă şi dacă tot “am umblat”, am zis să văd cum e şi cu cea din piaţă. Am rămas stupefiat! Cea din piaţă, devenise deja uşor mucilaginoasă. Prin decembrie deja, era un fel de gel inform şi a trebuit aruncată…

Am aflat “misterul”, ceva mai târziu, de la un coleg de postuniversitară, prin 2007: “Azot!” zice. “, pe ce lume trăieşti tu? Băiatule, varza se vinde la kilogram, că dacă se vindea la metru pătrat, poate era altceva!”

Am paralizat câteva secunde! De unde era să ştiu eu că “pieţarii”, “umflă” varza cu azot? (îngrăşăminte azotate, azotat de amoniu, NH4NO3 şi uree, (NH2)2CO sau NH2-CO-NH2 de pildă). În mintea mea, singurul îngrăşământ cu azot necesar Pământului, era şi a rămas fasolea!

Acelaşi coleg, mi-a atras atenţia asupra castraveţilor trataţi cu aceleaşi azotate: cei care sunt goi în interior şi se “stafidesc”, după murare…

Închei aici şi te rog să-mi spui dacă îţi este de folos ceea ce ţi-am spus şi ce crezi că lipseşte din acest articol. Voi căuta să completez pe parcurs lipsurile, astfel încât să acopăr cât mai bine tema alegerii proprietăţii.

Următorul articol din serie, va trata problematica studiului geotehnic, pe care o consider vitală pentru multe motive şi deci, voi aborda tematica.

Sursă foto: Grădina Vasi-Gioni


Vizualizări articol: (414)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

2 thoughts on “Grădina mea (1) – Cum alegem un teren


  1. Buna dimineata. Problema achizitionarii unei proprietati la tara este destul de complicata si presupune foarte multe aspecte.In dorinta de a avea o gradina de multe ori uitam de lucruri esentiale, asa cum spuneai unul dintre ele este apa ( din sursa proprie sau din reteaua localitatii – initial am sapat vre-o 17 m si n-am gasit apa si asta la indicatiile pretioase ale unui “maestru” fantanar (zona este nisipoasa asa ca panza freatica este la adancime). Mai este problema curentului electric( indiferent ce spun unii sau altii parerea mea este ca trebuie sa gasim surse alternative nu sa ne intoarcem la opait-(lampa). O problema cu care te confrunti este sistemul de sanatate, nimeni nu-i vesnic si nici din otel inoxidabil si in momentul in care “Doamne feri” ai o problema mai serioasa s-a rupt filmul. Sa zicem ca, caliatea solului conteaza mai putin, exista posibilitatea ca prin forte proprii si pe plan local in 4-5 ani sa-ti imbogatesti solul cu mranita, compost, si diferite adaosuri. Cam atat si spor la munca ca primavara da peste noi. ( Asta-i vorba vecinei cand ma vede ca trebaluiesc prin gradina, striga la barbat-su “Titi mama hai sa facem si noi ca uite, da primavara navala si-s toate anapoda ”
    O zi minunata.


    • Da, energia electrică, e un aspect dificil de neglijat. Mai mult, îndrăznesc eu să zic, ENERGIA, în general.
      Pe-aici pe la noi, e un obicei: vreo câteva luni (bune!) din an, aţa termometrului, se ascunde undeva sub zero. Undeva, bine sub zero!
      Şi cât ţine vremea asta, ai nevoie de energie şi încă destul de multişoară!
      Chiar mi-am propus să aduc în dezbatere tema şi poate reuşesc să aduc şi un invitat “la masă”! :)
      Un prieten din (R) Moldova: Petru Codreanu. Merg atât de departe încă şi zic, la vremea când voi şti precis că am terenul şi unde caza, poate facem un eveniment pe tema asta. Să-i zic “seminar”? Sună cam pretenţios! Un schimb de experienţă, pe viu.
      Mai vedem, am nişte idei.
      Cât priveşte sănătatea, cred că aici, e de luat în considerare altceva. Anume, câţi oameni ar sări să te ajute “la o adică”. Pe lista asta, ultimii sunt cei de la asistenţă medicală de când mă ştiu, chiar şi dacă suni la urgenţă…

Comments are closed.