Webstock 2013 – Jumătatea goală

Cabral Ibacka la #webstockro 2013

 Am ezitat îndelung înainte de a publica acest articol…

M-am apucat să scriu acest articol odată cu celălalt, cu Jumătatea plină. Simţeam că voi scrie peste 2000 de cuvinte, poate mult mai mult şi mi-am zis să mă opresc; STOP, că e prea mult!! De ce să mă concentrez asupra problemelor, când pot să mă concentrez asupra soluţiilor?

Şi m-am apucat de celălalt. L-am scris şi am făcut o pauză. Am revăzut filmarea cu Cabral. O dată, de două, de trei ori… Şi am rămas cu aceeaşi idee în cap, cu care am plecat de la #webstockro… „Care ar fi argumentele cu care aş putea să-l contracarez?Sau care sunt soluţiile VIZIBILE, care să-i anuleze discursul?

Apoi mi-am zis că e inutil să continui articolul. E destul să urc pe YouTube filmarea. Fiecare o să înţeleagă ce crede el de cuviinţă de-acolo.

Ezitările mele, ţin de alegerile pe care le fac.

Spuneam la inaugurarea serialului meu video #incinciminute de pe YouTube, că o idee bună, e cea care îţi ia maximum cinci minute să te apuci o pui în practică.

Aceste două articole, confirmă din nou teza mea:

  • Pentru a mă decide să scriu şi respectiv să public „Jumătatea plină”, mi-au fost suficiente câteva secunde;

  • Pentru a mă decide dacă să scriu vreun articol oarecare pentru pagina cu filmul făcut la #webstockro cu Cabral, m-am chinuit încă din clipa când Cabral a terminat ce avea de zis…

Am scris, am rescris, am alergat din blog în blog, m-am consultat cu unul, cu altul, dar mai ales cu mine. Am căutat contra-argumente la ce a spus Cabral.

În final, am renunţat la varianta de articol pe care o pregătisem şi am scris-o pe aceasta.

După ce veţi viziona filmul, poate veţi înţelege şi de ce m-am frământat atât.

Ca să aduc puţină lumină, o să vă spun că am dat mâna cu Cabral, am schimbat câteva cuvinte cu el şi CABRAL, e departe de a fi cel din acest film, chiar dacă o să-l recunoaşteţi cu toţii.

Mă întreb înainte să vezi filmul şi te întreb:

Chiar trebuia să scormonim în jurul nostru şi în oameni mai ales, încât să scoatem la lumină un astfel de Cabral?

DE CE AŞA?

Iartă-mă Cabral, că te prezint cu totul altfel decât te-am cunoscut!

Dar mă gândesc la un lucru:

Dacă o să trec cu vederea asta, într-un mâine oarecare, va ieşi pe scenă un al doilea, al treilea, al X-lea Cabral versiune Webstock 2013. Şi atunci, chiar vom avea O PROBLEMĂ!

Şi în fond, vorba ta: Hai să facem ca TOTUŞI, 1+1+1 >=3

Aşa încât, mai bine să vedem ACUM, să luăm aminte şi să facem ceva, înainte să ne fugă tuturor pământul de sub picioare, cum mi-a fugit mie, în timp ce te ascultam.

Vizionare plăcută!


Vizualizări articol: (568)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

6 thoughts on “Webstock 2013 – Jumătatea goală


  1. Doar cu câteva zile ţi-am spus ceva de care ai uitat, o comparaţie dintr-o eşarfă de mătase şi o geantă din piele de porc…. Dacă în lumea reală, cea palpabilă, lucrurile sunt bine definite, la un alt nivel ele sunt aproape identice. Şi ştii prea bine că aşa este.
    Cabral a vorbit despre “eşarfa de mătase” pe care a purtat-o blogosfera românească mult timp. Acum s-a ajuns la… piele de porc. Vorbind metaforic bineînţeles!
    Îţi dau eu câteva contra-argumente la discurs:
    1. Este mult mai uşor să te implici în asociaţii care au drept scop ajutorarea copiilor şi bătrânilor şi muuuult mai greu să te implici în educarea oamenilor maturi şi sănătoşi.
    Câţi dintre bloggeri au scris cărţi şi le-au dat gratuit? Câţi dintre bloggeri au făcut tutoriale şi le-au urcat pe youtube? Câţi dintre bloggeri au făcut cursuri online?
    E un exemplu de 1+1=infinit, un exemplu de o colaborare dintre un blogger şi un alt blogger iar rezultatul este ceva mai de valoare şi mai durabil decât o mână de lână.
    2. Banul este nervul afacerilor. A spus-o Diogene înaintea mea. Este cauza “băşinilor” iar dacă “băşinile” au devenit din ce în ce mai evidente atunci e clar că blogosfera românească s-a transformat într-o piaţă de articole cu sau fără plată (mai mult cu).
    Se scrie fără emoţie sau sentiment, fără conţinut şi originalitate. Se scrie la “comandă”. Multe dintre articolele citite îmi aduc aminte de advertoriale. Mie, ca simplu cititor, îmi este groaznic de greu să las un comentariu sau să dau un like acolo unde lipseşte implicarea autorului, în special cea emoţională!
    Da, a bătut din picior pe scenă Cabral, că era la el acasă, dar acasă la ciobanul Ghiţă?!? Aici este adevărata problemă a unui blogger… ridicatul dosului de pe scaun şi ieşit în lume! Dacă are ceva de dat atunci şi D-zeu îi va trimite pe cineva care are nevoie de acel ceva! Asta doar dacă crede în D-zeu, altfel…
    Am zis ce-am avut de zis. Deocamdată.


    • Mulţumesc pentru perspectivă!
      M-ai luat prin surprindere…
      M-am gândit că dacă tot am pornit pe drumul “chirurgiei”, să merg mai departe.
      Aşa că, am scris încă un articol, tot pe tema #webstockro şi a blogosferei invocată de vorbitori.
      Dar l-am scris din experienţa mea de 12 ani de internet.
      fără cărţi, fără citate, mai mult ori mai puţin celebre, deşi ador citatele şi mă folosesc de ele, când aduc un sprijin ideilor pe care le prezint.
      Poate că la #webstockro 2014, vei fi şi tu şi vei putea atunci să vezi, să FII şi atunci sunt convins că se va petrece ceva, mult mai “ceva” decât a fost la Thessaloniki First Blogmeet.


      • Şi încă ceva…
        Căutatul contr-argumentelor ţine de căutarea unui alt adevăr decât cel expus. Ori când ai dificultăţi în a găsi aşa ceva, atunci acel adevăr se suprapune, este identic. Cabral a avut suficient timp să se ocupe cu “despicatul firului” în “n” argumente pentru a-şi susţine punctul de vedere.
        Poate că am să fiu la următorul webstock. Depinde. Dacă timpul şi spaţiul sunt relative, atunci şi acest adevăr, această posibilitate, este tot relativă.


        • Cabral, înainte de multe altele, este un show-man. Adică, un om care s-a specializat în a întreţinew publicul, în scopuri comerciale.
          Şi la asta, cum se vede în film, e profesionist.
          Dar despre teatru şi cum se dă o lovitură de teatru/televiziune/radio, cu altă ocazie.
          Discursul lui Cabral, e o simplă lovitură de media. Atât.
          S-au stors şi s-au strâns cu uşa vulnerabilităţile oamenilor obişnuiţi, al căror nivel de educaţie se limitează în proporţie de 95%
          la cea de-a doua treaptă a piramidei nevoilor. Punct ochit-punct lovit!
          Şi asta, pentru simplul fapt că, de la a treia treaptă în sus, oamenii sunt prea ocupaţi să-şi transforme visele în realităţi, ca să mai acorde atenţie show-business-ului.


  2. Ce spune Cabral aici n-are legatura cu blogosfera. Are legatura cu felul natiei romane care n-are conceptul de unul pentru toti si toti pentru unul.
    Romanii sunt o natie care au inventat capra vecinului pe post de brand de tara.
    Este valabil pentru absolut toate domeniile, nu doar pentru blogosfera.


    • Să zicem că sunt de acord cu tine. Să zicem…
      HAI SĂ SCHIMBM NOI ASTA!
      TU, în dreptul tău, EU, în dreptul meu, EL în dreptul lui, EA în dreptul ei…
      Ce zici de asta? Răspunde-mi pe blogul tău!
      Sau, ca să-ţi arunc mănuşa:
      Scrie articolul şi eu ÎL PUBLIC AICI, CA GUEST POST!
      Asta, ca să demonstrezi tuturor că ştii ce vrei şi MAI ALES, că POŢI FACE SCHIMBAREA!
      Sau… trebuie să moară capra mea, ca să…
      Ei? Ce zici? Îmi trimiţi articolul? 😉
      Sau dăm vina pe Cabral, pe X, pe Y, pe Z?…
      I know YOU CAN DO IT!
      IF YOU WANT IT TO!

Comments are closed.