Îţi pasă ce se spune despre tine pe internet?

Iţi pasa ce se spune despre tine?

 

Voi începe prin a preciza faptul că, acest articol, este o continuare a dezbaterii propusă de Tudor Bezea pe blogul său. Titlul, l-am preluat ca atare, pentru a sublinia importanţa temei propuse.

Încep prin a analiza variantele de răspuns imediate şi tranşante:

  1. Îmi pasă. Asta, înseamnă că asculţi (OK, citim!) opiniile altora şi e clar că cel puţin în parte, ştii ce cauţi pe net: COMUNICARE. Ori comunicarea, înseamnă informaţie care circulă bilateral, cel puţin. Scrie pe undeva că aici am vorbi despre laude şi osanale? Informaţia, atât timp cât este dezbrăcată de păreri şi exprimări viscerale, e importantă. În ultimă instanţă, dacă greşesc şi sunt apreciat, cum îmi foloseşte asta la dezvoltarea mea ca om? E important să mi se prezinte o opinie echilibrată şi cu bun simţ. Cu cât mai neutră şi mai argumentată, cu atât mai bine. Deci, “îmi pasă!”, cred eu că e răspunsul corect.
  2. Mi-e indiferent. Dacă aceasta e atitudinea, atunci îmi pun şi eu întrebarea, “Ce mai cauţi pe net?”. Pe net, căutăm pe cei care gândesc similar cu noi, pe cei care ne pot învăţa ceva, care ne pot inspira într-o direcţie oarecare. Pe cale de consecinţă, e firesc să cuget asupra a ceea ce mi se transmite printr-un comentariu. Evident, aici vorbim şi despre DISCERNĂMÂNT, despre o competenţă minimală. Dar e o vorbă înţeleaptă care ne arată şi cam cum trebuie să cântărim o opinie oarecare: “Orice pasăre, pe limba ei piere!”. Pe cale de consecinţă, o atitudine deplasată, îmi spune ceva; una ponderată, îmi spune altceva; una pasională, mă învaţă că există şi oameni care pun suflet în ce fac, dar se aprind prea repede. Fiecare intervenţie, e o lecţie.

 

Offline versus online

Venind în sfera paradigmei de-virtualizării şi vorbind despre întâlnirea concretă, în “offline” faţă în faţă (versus) cu cea online, sunt foarte multe de spus.

Există multe situaţii când, doi oameni care se apreciază şi se respectă online, ajung cu mare greutate faţă în faţă.

Eu de pildă, locuiesc în Alexandria. A parcurge o distanţă de sute de km pentru a mă întâlni cu cineva din Cluj de pildă, înseamnă costuri de deplasare, cazare, masă în deplasare. Uneori, e posibil. Alteori, există priorităţi imposibil de re-organizat şi o astfel de întâlnire, oricât de dorită şi aşteptată ar fi, survine cu dificultate. Aici, cred că trebuie luate în calcul Legea Realizării Perfecte şi Legea Rezonanţei. Ele pot “aranja” evenimentele astfel încât, nişte oameni care chiar simt nevoia să adâncească o relaţie dincolo de ceea ce există deja, se vor întâlni. Desigur, împrejurările se pot dovedi extrem de stranii, surprinzătoare. Ceea ce cred eu însă că are importanţă este că, oamenii vor ajunge faţă în faţă, dacă chiar vor asta. Şi, dacă există realmente acea comunicare adevărată, “dincolo de ecran”.

Lipsa reacţiilor şi a participării.

Am crezut şi eu multă vreme că lipsa reacţiilor, e rea intenţie.

Astăzi însă, am primit o lecţie de ce înseamnă pripeala în opinii. Sunt oameni care şi-au luat calculator pentru că “Mi-a zis X că, decât să pierd vremea uitându-mă pe pereţi, mai bine ascult muzică şi văd filme pe net! Sau să citesc o carte. Că sunt o grămadă gratis, pe net!” Dar ştii să lucrezi cu calculatorul? “Păi, abia l-am luat!” Abia, când? “Acum vreun an şi ceva.”

Am avut şi am impulsul de a cântări o prezenţă online, de la nivelul celor 18 ani de calculatoare şi 12 ani de internet. E corect? E greşit?

Uneori e corect, alteori, e greşit. Tocmai am arătat DE CE.

Eu ţi-am spus o poveste simplă şi adevărată. Sunt mii de oameni care abia nimeresc butonul pornit/oprit şi ştiu câteva manevre în browser, care se deschide automat, pentru că cine i-a vândut persoanei calculatorul, l-a pus în meniul “StartUp”. Sincer? Dacă aş da peste un astfel de user, decât să mă plimb din 2 în 2 zile la el, chiar şi pe bani, aş face cam la fel: I-aş pune tot ce-i trebuie “la botul calului”; i-aş da un minimum de instrucţiuni şi i-aş recomanda o carte de Windows sau Linux. Dar câţi iau asta în serios?

TU, de pildă, câte pagini ai citit din cele 800 (DA! Opt sute!!! Şi încă, minimum 800!) ale manualului de utilizare a sistemului de operare Windows?

Eu am studiat cam aşa: MS-DOS 5.1 – 6.22; Windows 3.1 (Ediţia originală, în Engleză, 407 pagini!); Windows 95; Windows 98; Windows Me; Windows 2000 MCSE, 726 pagini; Windows XP; Windows 7 (am uitat câte pagini are, dar are 62 MB PDF-ul!). Asta, doar în materie de (Microsoft) Windows, sisteme de operare. Las la o parte zecile de mii de pagini de documentaţie pentru sutele, miile de aplicaţii pe care le-am folosit/le folosesc în cei 18 ani de calculatoare, atât sub Windows cât şi sub Linux.

Revenind acum la aspectul “Îţi pasă ce se spune…”, pot afirma că e important să iei în considerare opiniile, chiar dacă uneori, ele par a fi defavorabile. Aş da exemplu aici propriul meu blog, unde am aprobat comentarii care mă ceartă, chiar dacă s-a făcut “din ţânţar, armăsar”. Am greşit? E OK să aprob un comentariu care mă sancţionează şi asta, pentru că greşeala mea e publică şi poate fi preluată de cineva şi transmisă ca fiind o opinie corectă. Chiar dacă e o greşeală mică, poate fi vorba despre o neatenţie de exemplu, greşeala există şi trebuie remediată.

Ceea ce cred eu că vrea să spună Tudor este faptul că trebuie să impunem un ton civilizat al comunicării şi mai ales, să stimulăm prin acest ton PONDERAT, ECHILIBRAT, comunicarea.

Există oameni care au o sensibilitate mult peste medie. Unui astfel de om, i se poate părea nepotrivit să intervină într-o serie de comentarii mai dure. Să însemne oare asta că e lipsit de opinii?

Sunt multe situaţii când eu însumi, am preferat un mesaj privat comentariului pe blog. Dacă am ceva de spus însă, cred că trebuie să o fac. Tudor argumenta foarte frumos în articolul referitor la advertoriale, la faptul că unii bloggeri câştigă bani din blogosferă, necesitatea exprimării opiniilor consumatorilor.

Iar privitor la aspectul “consumator”, TOŢI suntem ŞI consumatori şi producători de valori.

La ce ar mai folosi oare internetul, dacă toţi am evita sistematic să ne prezentăm opiniile, adică, SĂ COMUNICĂM?

Închei, întrebându-te, în calitatea ta de consumator de informaţie dar şi de producător de valori:

Care sunt deciziile cele mai bune din viaţa ta?

  • Cele INFORMATE (în care ai dispus de informaţii ÎNAINTE să decizi), sau
  • Cele NEinformate (în care ai mers “la ghici”)?

Te mai rog şi să continui dezbaterea pe blogul tău, dacă ai unul. Toţi avem nevoie de COMUNICARE! Şi părerea ta, contează, pentru că adaugă ceva diferit la ale noastre!

M-aş bucura de asemenea să-mi laşi link la articolul tău, astfel încât cititorii ceilalţi să poată ajunge la articolul tău şi de aici. Asta poate încuraja mult dezbaterea!

O zi bună îţi doresc,

Şerban

 


Vizualizări articol: (432)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

2 thoughts on “Îţi pasă ce se spune despre tine pe internet?


  1. Intr-adevar, prin intermediul acelui articol am dorit sa readuc in discutie importanta comunicarii constructive, bazata pe respect reciproc. In plus, am punctat si necesitatea unei pregatiri minime – daca iti pasa de ce se spune despre tine nu mai este suficient sa stai cuminte in banca ta si sa pleci urechea doar la barfele prietenilor / trebuie sa vii in intampinarea informatiilor care te intereseaza.


    • Am preluat dezbaterea ta, pentru că fac parte dintre cei care cumpără folosind informaţii din online.
      În această ordine de idei, ca să am informaţie disponibilă, “cineva“, trebuie să o furnizeze!!
      Că e un infografic, un video, un audio, un text (adevertorial, că văd că se poartă termenul… 😛 ), cineva trebuie să “ia taurul de coarne” şi să spună cumva, ce crede el despre.
      Acum, sigur, mai e şi chestia competenţei celui care face recenzia, indiferent de formatul media folosit.
      Dar hai să privim lucrurile exact din perspectiva prezentată de tine: TOŢI CONSUMĂM!
      Eu de pildă, cumpăr chestii IT, produse informaţionale (digitale, dar şi fizice!) şi mi se pare normal, ba chiar obligatoriu în zilele noastre, să îmi exprim opinia, ca client, ca consumator.
      E motivul pentru care am făcut recenzia video la Samsung HMX Q20, dar şi alte materiale, în aceeaşi zonă.
      Am cumpărat un produs. Răspunde el cerinţelor minimale? Şi dacă da, în ce măsură, pe ce segmente ale utilizării are scăderi? Cui aş recomanda produsul? De ce anume?
      Evident, răspunsul la mai multe întrebări pe care orice cumpărător şi le pune, vine dintr-un nivel minimal al competenţelor şi din experienţă.
      Venind acum la subiectul “material plătit”, cred că trebuie să învăţăm să prezentăm cu obiectivitate şi mai ales, să CONSTRÂNGEM furnizorii să accepte opiniile noastre, sau, SĂ DISPARĂ DE PE PIAŢĂ!
      Aici, cred că e foarte mult de muncă, pentru că cei care plătesc, presupun în mod stupid că trebuie obligatoriu să îi lauzi din străfundul plămânilor…
      Mă opresc aici, cred că e mai curând de dezvoltat într-un alt articol, tot în cadrul dezbaterii pe tema “advertoriale”, “bani din bloguri” şi “bani pe net”.

Comments are closed.