Philippe

Serban Bacău blogmeet

 

Sunt pe terasa de lângă magazinul “Crinul”. Fost… Acum e Carrefour, Penny,…

Cândva îi zicea “la varice” că erau mese fără scaune. Acum sunt şi scaune; destule…

Când eram cu Monica în ţară, ne plăcea să bem o cafea ieftină aici. Acum vin şi îmi imaginez că suntem amândoi şi savurăm o cafea…

La masa din spatele meu, aud vorbindu-se franţuzeşte…

Din conversaţia jumătate franţuzească jumătate românească, deduc că se discută despre muncă. Francezul, e uşor “bine-dispus”…

La voi românii, e rău? Ce e rău la voi? Eu ţin cu muncitorii! Eu sunt muncitor! Cheveux, jardin. Cu caii, cu grădina…

După o vreme, rămâne singur şi mă invită să mă mut la masa lui.

Philippe, mă cheamă!

Şerban. Pe mine, Şerban.

Ce e în neregulă la voi?

Educaţia zic eu.

Greşit! Altceva!

Şi totuşi, educaţia insist eu.

Greşit, ţi-am zis că greşeşti! Voi, românii sunteţi un popor grozav, sunteţi oameni minunaţi! Eu stau de zece ani aici şi ştiu! Am văzut! Am descoperit România! Oamenii sunt grozavi! Eu, lucrez cu 50 de oameni, zilnic. Toţi mă respectă şi îi respect pe toţi. Muncesc la grădină. Sunt grădinar. Am fost patron; am avut magazin. S-a ales praful. Douăzeci şi cinci de ani, am avut magazin şi am fost patron. Aşa că, ştiu cum e munca. S-a ales praful… Probleme personale… S-a dus. Dar, îţi spun eu, aici e bine, mă simt bine. Sunt fericit că am ajuns aici! Eu, sunt francez. Am lucrat în Franţa, în Belgia (Valonia), în Argentina şi de 10 ani, sunt aici. Ştii ce e rău la voi? Patronii. Salariile. Ce înseamnă să munceşti 12 ore pentru un pachet de ţigări şi-o bere? Voi sunteţi europeni? Asta-i Europa? Rău! Foarte rău! Voi, da, sunteţi oameni grozavi dar… de undeva în sus, e rău!

La voi, cei mai mulţi, cei care muncesc, sunt undeva ca într-o groapă. Asta e rău la voi. Iar alţii, sus de tot… Sunt nişte mizerabili. Ce înseamnă asta? 800 de lei pe lună la 12 ore de muncă pe zi? Ce europă e asta? Mie, mi-e bine. Eu, sunt undeva la mijloc. Patronul e belgian şi muncesc pentru patron. E dificil. Belgienii, sunt oameni dificili. Dar sunt foarte corecţi. Ceas! Asta îmi place. Eu sunt bine plătit, cum am zis, sunt la mijloc. Dar la voi… Cu voi e rău.

Lucrez cu 40 de femei. Au copii, casă, bărbaţi. Ce să faci cu 700 – 800 de lei pe lună? Şi muncesc greu, toată ziua. La grădină. Ţi-am zis, sunt muncitor, muncesc la grădină.

M-am despărţit de Philippe cu un gust amar în gură…

Aşa vorbeşte un francez despre România…

Ce aş mai putea adăuga?

Mi-am făcut datoria de jurnalist şi ţi-am povestit o clipă din viaţa mea. Aşa cum e ea. Fără farduri şi cosmetice.

Europa, se construieşte încet şi greu…

În Grecia, am auzit despre români aceleaşi vorbe, mai mult ori mai puţin. Româncele, sunt căutate ca neveste…

Pe când o să aud şi românii vorbind despre alţi români, tot aşa?


Vizualizări articol: (547)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

7 thoughts on “Philippe


  1. Mie imi pare rau cand aud romani vorbind de rau despre Romania. De ce sa te separi? traiesti aici, nu? e SI vina ta (si a mea, evident) ca tara o duce prost. daca suntem saraci, neintruiti e pt. ca suntem delasatori; nu ne zbatem pt. ca viata noastra sa fie mai buna. ne lasam condusi in loc sa avem noi puterea. ne trebuie demnitate si curaj. clasa politica e condusa de aceiasi oameni pe care ii rotim la 4 ani (ca sa nu ia tot ala din cascaval). Intr-adevar salariile sunt mici. la inceputul carierei esti foarte motivat sa muncesti. asta vine din entuziasm, sa iti demonstrezi ca ti-ai gasit si tu un rost si contezi pt. lumea asta un pic. pe parcurs insa se schimba situatia ta: iti formezi o familie pe care trebuie s-o intretii si ai nevoie de bani mai mult decat de satisfactia muncii bine facute. iti dai seama atunci ca nu esti pretuit dar speri. o duci asa multi ani, traind mediu spre prost pentru ca asa te-ai obisnuit si ti-e greu sa te schimbi. si te plangi si rabzi dar “faci gura” (ca mine-acum :D) ca nu e corect. vine o zi cand, daca nu esti asa adormit, te hotarasti sa faci o schimbare. incepi cu pasi mici. te schimbi pe tine, lucrezi cu tine si nu te gandesti la ceilalti. dar ceilalti te vad si daca pana mai ieri erai vecinu’ cu care ma intalnesc pe scara si schimb doua cuinte, astazi esti unul dintre noi care a reusit. daca el poate, pot si eu. si uite-asa se schimba si mediul in care traiesti. prin exemplu personal.
    concluzia: sa incepem cu noi fara a mai acuza din moment ce suntem toti in aceeasi oala.
    * radem de adolscentii care au dat bac-ul ca sunt prosti, nu stiu sa scrie sau sa poarte o conversatie dar uitam ca noi ar trebui sa le fim exemplu (mai ales parintii care nu se mai ocupa de ei – discutii la masa de seara, preocupari despre viata lui nu doar de scoala, o maniera lejera de abordare a problemelor pe care le intampina fara sa le dam in cap pt. ca si noi am fost ca ei; toate astea (si inca ceva) ii fac pe copiii nostri sa aiba incredere in noi, stiindu-le ca le vrem binele si nu doar sa-i pedepsim cand gresesc).
    schimbarea de la individ-familie-scoala-societate e cea care ne aduce rezultate.
    sper ca ati inteles ce-am “indrugat” aici. ma doare cand vorbim Romania de rau pentru ca suntem minunati, nu pt. faptul ca suntem in “gradina Maicii Domnului” ci pt. ca avem unicitatea noastra asa cum celelalte popoare se desobesc de noi prin specificul lor. nu suntem mai buni ori mai rai ci doar diferiti.
    O zi grozava va doresc!


    • Admirabil comentariul, mulţumesc pentru contribuţie şi pentru trecere!
      Da, aşa este, am fost şi am rămas la părerea că dacă am ceva de schimbat, acel “ceva” e subsemnatul.
      Aşa cum pe mine mă ajută nişte oameni pe care i-am întâlnit o vreme — o clipă poate la scara Vieţii —
      prin ceea ce au însemnat în acele momente din existenţa mea, tot aşa fiecare din noi, cu voie ori fără voie, conştient ori inconştient, este un exemplu pentru cineva.
      Puterm şti în fiecare clipă cine alege să ne ia drept model?
      Ce fel de exemplu sunt?
      E o întrebare pe care e necesar să ne-o punem zilnic, de mai multe ori.
      Răspunsul, e vizibil şi observabil tot timpul, în jurul nostru.
      E necesară doar bunăvoinţă.
      Poate că m-am repetat, ştiu că am mai spus că puterea exemplului este importantă, decisivă de multe ori, dar CRED în asta şi sunt convins că “repetitio, mater studiorum est.”
      Scriind, conştientizez. Poate că astfel, va conştientiza încă cineva.
      Şi dacă un singur cititor dintre sutele de cititori dintr-o lună a găsit de cuviinţă şă procedeze ca şi mine, am câştigat.
      Am câştigat eu, cititorul/cititoarea în cauză şi ceva, poate imperceptibil la scară mare, S-A SCHIMBAT.
      Îmi pace să dau exemplu clipul lui Anthony Robbins cu “un milimetru”, pentru elocvenţă.
      Deşi… Al Pacino a spus-o mult mai penetrant în discursul din “Any given Sunday“…
      Aşadar, “one half inch…”, “one half second”, înseamnă de foarte multe ori, pierderea sau câştigarea unui meci.
      Aici, mă refer la meciul cu mine însumi şi la meciul fiecăruia, cu el însuşi. Şi o jumătate de secundă, poate însemna uneori un succes răsunător.
      Depinde de perseverenţa fiecăruia.
      O zi faină! :)


  2. Binele înseamnă echilibru. Răul înseamnă ori prea mult ori prea puţin.
    Îl citez pe “muncitor”:
    “de undeva în sus, e rău”.
    Este. Are ŞI el dreptate, aşa cum ŞI tu dreptate.
    Dar adevărul este cu totul şi cu totul în altă parte. În realitate totul se află în echilibru.
    Aşa cum fostul patron şi devenit muncitor între timp şi-a dat seama că lucrează CU oameni, aşa şi oamenii ar trebui să descopere că sunt Oameni şi că au oricând capacitatea de a alege. Patronii? Sunt doar un efect al modului de gândire majoritar.
    Mult timp am crezut că Liberul arbitru înseamnă doar capacitatea de a lua decizii. Între timp am descoperit că el mai înseamnă şi altceva: capacitatea de a alege dintre propriile gânduri!


    • Ai dreptate, Monica!
      Totuşi, se pare că exerciţiul liberului arbitru, e mult mai anevoios decât multe alte exerciţii!
      Cât priveşte chestia cu gânditul…
      Drăcuşorul cel mititel şi negru-tuci, îmi şopteşte la ureche: “John Ford!”
      Da… Se pare că gânditul, a rămas ca şi acum 100 de ani, în vremea lui Ford, cea mai grea meserie din lume!


  3. Francezul are dreptate. La baza noi suntem un popor excelent, dar ne lipseste in primul si primul rand respectul de sine. Iti mai aduci aminte de gluma francezilor cu mana intinsa a romanilor? Aveau dreptate. Noi chiar si acum refuzam sa avem incredere in propriile forte. Daca vrem sa facem ceva, noi credem ca avem nevoie de ajutorul altora pe care ii credem superiori. Partea proasta este ca ajutorul primit il folosim tot pentru a carpi ceva pe ici colo.

    Aceasta mentalitate poate fi observata cu usurinta de la talpa tarii (tarani care ii platesc pe altii sa le taie porcul din batatura) si pana la cei din fruntea statului (comparativ cu ungurii).


    • Salut, Tudor!
      Da, e şi motivul pentru care am publicat conversaţia avută cu el.
      Dar momentul “Bacău, iunie 2013” a fost o demonstraţie clară că putem fi şi altfel decât cârcotaşi şi nihilişti.
      Fără îndoială, aş putea face rapid glorie şi carieră scriind pamflete. Ştiu asta de mulţi ani şi am şi posibilitatea să o demonstrez cu statistici.
      Problema pe care mi-am propus să o rezolv când am decis să mă ţin departe de pamfletărie, a sunat cam aşa:
      Ce câştigăm ca grup, colectivitate, ca societate, dând cu băţul cinismului şi al ironiiloir în oameni?
      Am exemplul elocvent al televiziunilor.
      De-abia ce am revenit acasă şi teveurile mi-au împuiuat deja capul cu morţi, hoţi, escroci, accidente de circulaţie, traficanţi de influenţă, etc.
      Când aveam TV, ziceam că sunt eu de vină că mă uit.
      Acum, constat că doar trecând pe stradă să fac cumpărături, aud ba un TV colo, la o terasă, ba la un magazin de electrocasnice, etc., etc.
      Da, e o formă de poluare fonică.
      Ce pot face?
      Să promovez EU altceva!


  4. Feedback offline:
    MARIAN OZUNU
    , operator imagine TV, 19 ani experienţă, din care 10 în televiziune:
    “Îl ştiu pe Philippe!
    E un tip de treabă. Şi să ştii că are dreptate!
    Cred că a venit vremea să luăm mai în serios fenomenul de care vorbeşti!
    Bine ai făcut că ai publicat articolul!”

Comments are closed.