Blogger Acreditat la Webstock 2013!

Webstock 2013

 

 Salut şi revin cu o veste superbă, pentru care vreau să îţi mulţumesc şi să îţi spun că, sunt conştient că am ajuns să fiu blogger acreditat la Webstock 2013 şi prin contribuţia ta!

E imposibil de conceput un blogger fără cititori, oricât de prolific ar fi el. Aşadar, fiecare cititor în parte, a pus o pietricică la această construcţie care acum se numeşte, cum spuneam mai sus, „blogger acreditat”.

Am primit vestea în cursul dimineţii şi mă bucur foarte mult că unul din visele mele din Grecia, s-a materializat atât de repede de la re-venirea în România!

Mi-am dorit enorm de mult să cunosc o serie de oameni din ţara noastră, oameni care prin munca lor, au păstrat înăuntrul meu acea flacără mititică, pe care o numim simplu de tot, „ACASĂ”!

Tudor şi Mihaela Bezea împreună cu Gina Cepreaga, au fost „early adopters”, încă de la primele zile petrecute în România. A fost şi va rămâne un eveniment luminos pentru mine momentul „Bacău Blogmeet 2013”.

Totuşi, a participa la un eveniment de acest tip, înseamnă eforturi, pe lângă cele financiare şi de TIMP şi energie, în general.

În acest context, Webstock 2013, eveniment de talie internaţională, este o ocazie rară să cunoşti oamenii cu care ai păstrat legătura online şi poate cel mai plăcut şi interesant, să înveţi de la o mulţime de oameni, o mulţime de lucruri!

Pe lângă Webstock 2013, Thessaloniki First BlogMeet 2013, rămâne un moment plăcut şi o experienţă inedită, dar modest ca anvergură şi compexitate.

Abia aştept să vă trimit câte ceva din impresiile „de la locul faptei”!

O să mă chinui să mă documentez privitor la ce pot face „live”. Bănuiesc eu că cel puţin câteva rânduri chiar de la sala de conferinţe, voi putea transmite. Poate reuşesc să folosesc webcam-ul, dar asta trebuie să văd cum se poate face de sub Linux… Acum, cred că mi-ar fi plăcut să am un dispozitiv handheld, un smartphone sau altceva, fie şi pentru o zi… Poate găsesc o soluţie la faţa locului. Trebuie să existe o cale…

Oricum, ceva material se va aduna, impresii şi sigur mă voi întâlni cu nişte oameni cu care am visat să o fac, mult înainte să ajung în ţară!

În fine, săptămâna asta, mai particip la un eveniment, de această dată din nişa „dezvoltare personală”: MVP 3 – 2013.

Asta se va întâmpla sâmbătă, pe 21 septembrie 2013, tot la Bucureşti. Dar despre asta, sper să reuşesc să vă povestesc sâmbătă noaptea – duminică dimineaţă. Să vedem cât de rupt vin de la Bucureşti…

Pe moment, cam acestea sunt veştile cele mai importante.


Vizualizări articol: (451)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

2 thoughts on “Blogger Acreditat la Webstock 2013!


    • Mulţam fain!
      Mă gândesc să îmi fac un plan clar, cu ce mă duc şi mâine şi vinerea viitoare.
      Poate îl şi public! 😮 “Rucsacul unui jurnalist online, aflat în deplasare offline”! 😀
      Mă voi strădui să găsesc o soluţie de a transmite ceva live. E o provocare 100% nouă pentru mine!
      Şanse de eşec, 0%. Pornesc “de la zero”, deci oriunde voi ajunge, am avansat! 😀 Win-Win!
      Ce estimez că voi putea face:
      — Fotografii
      — Video brut, posibil fără sunet, camera înregistrează foarte prost sunetul, am păţit asta deja în mai multe rânduri…
      — Microinterviu(ri?). Asta depinde de cine va fi dispoonibil, programul e extrem de încărcat şi durează toată ziua, deci va trebui să alegem ce facem şi asta e valabil pentru toţi!
      — Să rezist să particip până la timpul limită pe care îl am (maximum ora 18:00), pentru că depind de mijlocul de transport al companiilor de transport persoane :(
      — Impresii personale, convertibile în articole pe blog(uri).
      E posibil să mă mut pentru Webstock, pe bloggeridetop.com, că e locul ideal pentru asta! 😉

Comments are closed.