FlashPlugin, SOPA şi ACTA pe YouTube

 Bine te-am găsit!

Astăzi, am două veşti pentru tine. Una bună şi alta mai puţin bună.

Voi începe cu cea mai puţin bună…

Îţi aminteşti de victoria de care ne-am bucurat toţi când în Parlamentul UE s-a votat contra ACTA?

Sunt convins că da! Ei, vestea mai puţin bună constă în aceea că votul respectiv are valoare 0 (ZERO).

Aşa cum au arătat şi alţi bloggeri în articolele publicate menţionez doar pe Manuel Cheţa, care spunea „Torrent Freak ne îndeamnă să ne bucurăm azi pentru că este foarte probabil ca ACTA să revină sub o formă sau alta.victoria care ne-a dat speranţe, este doar una de suprafaţă. Mediatică, aş putea spune.

De ce?

Iată mai jos argumentaţia.

Toată lumea a auzit cel puţin de dificultăţile pe care le produce pluginul FlashPlayer, atât în lumea Windows cât şi în lumea Linux. Dacă sub Windows e mai puţin deranjant, sub Linux, crează mari bătăi de cap, de mai mulţi ani.

Ieri însă, am constatat cu stupoare că, după ce pusesem la punct sistemul să meargă „ceas”, iar am rămas fără video!

Pe YouTube, îmi bloca pluginul spunând că „e vechi” şi să fac actualizare. Povestea e cunoscută, versiunea disponibilă funcţionează anormal, redând la viteză mai mare imaginea şi producând „vobbles” („ondulaţii”) ale sunetului.

Am căutat — citeşte răscolit în disperare! — soluţii. Am găsit câteva, le-am pus în practică, dar fără rezultat.

În final, am găsit o informaţie pe forumul Linux Mint, în care se vorbea despre HTML 5 şi video în HTML 5. În esenţă, e vorba despre faptul că, în HTML 5, FlashPlayer devine inutil. Totul e ca browserul să suporte HTML 5 şi situl vizitat să folosească în loc de tagul <object>, tag-ul <iframe>. Am testat toate 3 browserele pe care le aveam instalate, respectiv Chromium, FireFox şi Chrome şi toate suportă HTML 5.

Cum ştiu deja de peste un an de pe Scribd.com de HTML 5 şi că pot vedea astfel de documente, mi-am propus să testez, să văd dacă realmente, pot vedea video FĂRĂ FLASH PLUGIN.

M-am dus la unul din preferatele mele, „Comming back to life”, Pink Floyd. Am primit mesajul cu „You need FlashPlugin…”, etc. Mi-a venit totuşi ideea să verific video-urile mele…

SURPRIZĂ MARE! Merg toate foarte bine şi fără FlashPlayer! Am chiar în lucru un video pe tema asta, în care arăt exact cum stau lucrurile.

Totuşi, ce se întâmplă? DE CE am fost directat către FlashPlyer pe clipul Pink Floyd?

M-a măcinat întrebarea vreo 5 minute după care, mi-am amintit brusc de ACTA şi SOPA. Materialul din videoclipul Pink Floyd, este sub copyright Sony Music Entertainment şi prin urmare, este urcat ilegal pe YouTube! Ca atare, YouTube în loc să se complice să identifice cine, care, cum, de ce, pur şi simplu, filtrează accesul la videoclipuri, pe baza copyright! Ceea ce înseamnă scurt şi la obiect, că se aplică şi SOPA şi ACTA pe YouTube!!

Imaginea de mai sus, prezintă pagina web de test, în care se vede sus clipul Pink Floyd blocat de YouTube şi jos, clipul meu „Dubstep 01”, rulând.

 

VESTEA BUNĂ

 

Vestea bună, constă în faptul că putem renunţa la FlashPlayer!

Încă de ieri, după ce mi-am bătut capul aproape 20 de ore să găsesc soluţii şi am descoperit „scamatoria” cu HTML 5, am renunţat la FlashPlayer şi ţin să spun că merge foarte bine. Pe Windows, asta presupune dezinstalarea FlashPlayer, din „Add/Remove Programs”.

Există este adevărat, situri (bloguri) care încă mai folosesc pentru încorporarea de video codul HTML 4.x. Pe aceste situri, va fi imposibil să văd ceea ce este postat. Totuşi, menţionez că este în detrimentul proprietarilor lor. Eu folosesc de mult timp tag-ul <iframe>, deci livrez conţinutul video, în HTML 5. Va trebui la un moment dat ca toată lumea să modifice paginile respective, pentru a se alinia la noile standarde web. Altfel, vor pierde vizitatori. Simplu de tot!

Închei, urându-ţi succes în configurarea calculatorului pentru HTML 5!


Vizualizări articol: (440)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

4 thoughts on “FlashPlugin, SOPA şi ACTA pe YouTube


  1. Daca stergem din Windows FFlash Player, nu cumva cand vizionam un videoclip ni se recomanda din nou sa instalam Flash Player?


    • Dacă locaţia la care se află acel video foloseşte HTML 4.x, da, asta se petrece.
      Soluţia cu HTML 5 merge pentru acum, pentru cine este pe Linux, deoarece FlashPlayer toate versiunile, au încetat să mai meargă.
      Celelalte soluţii propuse, le-am testat însă cum spuneam în articol, rezultat ZERO.
      GNash, versiunea Gnome de flashplayer, “dă să” citească, după care se blochează, sub toate 3 browserele. Faptul că citeşte swf sau flv, e secundar, deoarece pot vedea filmele în acest format şi cu VLC Media Player, fără să mai încarc sistemul cu încă o instalare. Am şi aşa destule! Aici, e vorba de video-streaming, ceea ce e altceva.
      Oricum, dezvoltarea unei alternative la FlashPlayer e improbavbilă, deoarece este un format proprietar Adobe şi mă îndoiesc eu că vor face gestul de a acorda cuiva dreptul să îi concureze pe piaţă, cu propriul lor cod… Cel puţin până acum, văd că asta au făcut… Au păstrat codul în regim proprietar.
      Cum totul e în schimbbare însă, mai ştii?


      • Interesant e ca sub WIndows din cand in cand tot primesc update-uri de la Flash Player, pentru ce nustiu…


  2. Interesant…eu folosesc ubuntu 12.04 si-mi merge aceasta melodie pe youtube. am incercat mai multe inregistrari ale melodiei, si toate merg. Si da, folosesc flash palyer.

Comments are closed.