Atac la status quo — Linux şi FOSS

 Decizia de a trece de la Windows la Linux, este desigur un atac dur la propriul meu status quo. Sau mai direct exprimat, la zona de confort.

După 17 ani de utilizare a Windows, versiune după versiune, după 15 ani de cochetat cu Linux, trebuia să ajung şi în acest punct:

Windows ORI Linux?

Decizia, este una fundamentală şi iată argumentul principal, pe care cei care iubiţi dezvoltarea personală, „The Secret”, Legea Rezonanţei şi evoluţia spirituală şi cea ca Fiinţă completă în general, o veţi recunoaşte uşor:

Cărei lumi îi aparţin?

  1. Lumii comerciale, unde totul se vinde şi se cumpără, inclusiv conştiinţa şi sufletul?

  2. Lumii libere, în care circulă energiile prin toate modalităţile posibile?

FOSS, este acronimul de la Freeware and Open Source Software. Este o lume aparte, în care ideea fundamentală este „Dezvoltare generală prin libera circulaţie a valorilor şi partajarea resurselor.

Aproape toate sistemele de operare Linux, sunt gratuite şi utilizarea lor este liberă. Adică, spre deosebire de Windows, pentru a cărui utilizare eşti obligat să plăteşti o taxă numită „Licenţă de utilizator final” sau EULA, în care o mulţime de drepturi îţi sunt restricţionate şi utilizarea produsului e condiţionată de abdicarea de la aceste drepturi, Linux, poate fi utilizat gratuit şi libertăţile fundamentale sunt stimulate şi stipulate prin licenţa sub care este distribuit GNU – General Public Licence sau Lesser General Public Licence, adică GNU-GPL şi GNU-LGPL, cum mai sunt ele cunoscute.

Fără contribuţia lui Richard Stallman, a Free Software Foundation şi a celor implicaţi în dezvoltarea acestei mişcări, e foarte puţin probabil că cineva ar fi avut internet acasă, aşa cum avem acum.

Să ne amintim bine că iniţial internetul era o aplicaţie militară (ARPANET), menită să asigure un control total asupra individului, oriunde s-ar afla acesta.

Microsoft, din această perspectivă, este susţinătorul fără rezerve al acestei politici de înrobire a individului. Ceea ce s-a petrecut cu calculatorul meu, este doar unul din sutele de milioane de astfel de evenimente care se petrec anual, dar despre care se vorbeşte prea puţin.

Cam aşa stau lucrurile, din perspectivă etică şi morală, privind decizia pe care am luat-o.

Şi acum, îţi voi spune că, din 22 august 2012 de la ora 22:00, am muncit peste 60 de ore, pentru a testa posibilităţile pe care le am de a merge mai departe.

Mai mult decât atât, am reflectat adânc asupra viitorului programului de instruire „Cinci Pentru Infern”, în acest context.

Dar despre asta însă, în articolele viitoare.

Acum, în încheierea acestui episod, voi trece în revistă distribuţiile Linux pe care le-am testat în cele 60 de ore de muncă.

  1. Slackware Linux 13.37;

  2. Zorin OS Core 6;

  3. Ubuntu 12.04 LTS;

  4. Ubuntu Studio 12.04 LTS;

  5. Mandriva 2011;

  6. OpenSuSE 12.1;

  7. Linux Mint 13 XFCE.

Mi-a mai rămas de testat Fedora 17 şi Linux 64 Studio.

Voi vedea când şi cum voi face asta şi mai ales, dacă voi mai continua. În condiţiile actuale, e puţin probabil, deoarece mi-ar trebui o maşină de test, iar de Dell, am nevoie. Monica a rămas fără calculator şi de aici, s-au oprit multe din activităţile noastre şi asta, s-a văzut clar online…

Avem de ales între a stopa proiectele în curs, deci a renunţa la peste doi ani de muncă în care am lucrat amândoi şi în care am investit foarte multă energie, foarte multe resurse şi foarte mulţi bani şi a mă juca instalând şi dezinstalând diferite distribuţii Linux. Pentru că da, în lumea Linux, ai de unde alege!

Despre distribuţii şi ce anume avantaje, ce dificultăţi am întâmpinat, în articolul viitor.

[Va urma…]


Vizualizări articol: (575)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

5 thoughts on “Atac la status quo — Linux şi FOSS


  1. Ce este cel mai dragut la Linux este ca poti sa il personalizezi, adica peste kernelul dorit sa iti alegi tu ce aplicatii doresti, sa il compilezi si sa dobandesti astflel un sistem de operare customizat pentru nevoile tale.
    Avantajele la reinstalarea sistemului sunt evidente. De asemenea stabilitatea sistemului Linux este mult superioara Windowsului, vulnerabilitatea fata de atacurile virusilor cibernetici este mult mai redusa.
    Ca dezavantaj a-si aminti lipsa de drivere pentru toate componentele hardware existente pe piata, integrarea slaba a softurilor specializate mai ales pe parte de prelucrare audio-video, si pentru generatia tanara lipsa jocurilor serioase care sa ruleze pe un astfel de sistem de operare.
    Concluzia :
    Libertatea pe care ti-o ofera folosirea unui astfel de sistem de operare este remarcabila, dar nu este un sistem de operare perfect.


  2. Primul calculator, un desktop, l-am cumpărat fără nici un fel de program. Am plătit pentru instalarea de Windows Vista. Mult mai târziu am aflat că era vorba despre o “spărtură”. Dincolo de faptul că eram la “liniuţe şi bastonaşe” în domeniul calculatoarelor, în scurt timp mi-am dat seama de greutatea cu care se mişca acest program. Am ajuns la concluzia asta doar după ce am urmărit cum funcţionau alte calculatoare.
    La câteva luni (cam vreo trei) după achiziţionarea calculatorului, au început problemele. În scurt timp, s-a oprit de tot. Atunci am apelat la un alt specialist. Alţi bani, alt program… Tot Windows, dar Home de astă dată. Şi ăsta a crăpat. Din nou, alţi bani.
    Acum, după cum spune şi Şerban, am fost puşi în situaţia să alegem. El a ales şi mi-a spus şi argumentele. Eu am oscilat câteva zile. Mă gândeam că am un backup de acum câteva luni. Inutilizabil! Fără a avea Windows, este inutilizabil. Ce aleg? Ce să aleg? Să continuu învârtitul cu “dă banii, ia şi tu un morcovel câteva luni?”. M-am săturat! Care e preţul? Trebuie să învăţ din nou! Trebuie căutate echivalentele unor programe de pe Windows pe Linux. Şi sunt destule… Număr câteva dintre cele pe care le-am folosit pe Windows: OpenOffice.org, IrfanView, Gimp, Windows Movie Maker, AdobeReader, AVGfree, FoxitReader, Audacity, 2XExplorer…
    Aştept continuarea la articol. :)


  3. Din negura istoriei omenirii, diviziunea muncii este unul din dezideratele pe care omenirea
    a dorit si a reusit sa le atinga.

    Imagineaza-ti ceva atat de simplu precum strangerea mesei de catre trei copii dupa cină. Cu siguranta copiii pot realiza acest lucru mult mai repede daca isi impart sarcinile si se
    specializeaza, pentru simplul motiv ca nu mai trebuie sa se deplaseze inutil.
    De exemplu, unul dintre copii poate sa arunce resturile in gunoi si sa duca farfuriile la chiuveta. Al doilea copil poate sa spele farfuriile, iar al treilea sa le stearga. Sistemul este mult mai eficient si totul va fi realizat mult mai repede decat daca fiecare copil ar lua cate o farfurie, ar arunca resturile in gunoi, apoi ar duce farfuria la chiuveta si ar spala-o, iar apoi ar mai face doi pasi in dreapta sa o stearga si intr-un final ar pune-o la loc.

    Acelasi principiu se aplica si altor activitati productive precum productia informationala.

    In situatia actuala cred ca mult mai intelept ar fi ca sa avem cel putin 2 unitati ….una cu Linux pentru operatiile curente; activitati office, navigare pe internet , download , creare de siteuri, muzica ambientala in timpul lucrului, vizionare de filme. Aceasta unitate poate fi una ieftina ca hardware stiut fiind ca Linuxul consma putine resurse, iar aceste activitati nu au mari cerinte de sistem.

    A doua unitate ar trebui sa fie cu windows si de generatie mai noua ca hardware. Aceasta
    unitate va fi folosita in mod exclusiv pentru acele programe specializate care nu au
    corespondent in Linux. Si ma refer aici la softuri de prelucrare video si audio care sunt mari
    consumatoare de resurse.

    Cu un simplu swich putem conecta aceste unitati, partajand si transmite fisere si date intr-e ele
    sau chiar cu unitatile partenerilor nostri de munca.
    In plus de asta poti beneficia si de mutitaskingul atit de necesar in activitatile de lunga durata si care nu necesita interventia ta imediata.

    O buna idee ar fi si conectarea in acest Lan si a unui HDD extern cu lan unde sa depozitezi si sa accesezi toate datele din acesta micro retea.


    • Adevărat, Mihai, aveam aşa ceva şi cam asta era ideea mea. Dar s-a întâmplat să se defecteze HDD-ul pe care era instalat Windows 7.
      În primul articol, am explicat. Politica MS, este una foarte restrictivă. MS porneşte de la premisa că toţi sunt hoţi, afară de Bill Gates, care e un înger exilat în infern. Pe cale de consecinţă, dacă modifici ceva hardware, activarea Win — începând cu XP — se pierde.
      Cum eu sunt un om corect şi vreau să rămân corect, am preferat să muncesc mai mult şi să suport consecinţele liposurilor din Linux, decât să fur. E simplu! Dacă vrei, “am întors celălalt obraz”.
      Am o experienţă de 17 ani în calculatoare şi am învăţat ce înseamnă Micro$oft… Hărţuirea e continuă şi cheltuielile cresc anual.
      Sub Linux, e doar nemulţumirea momentană că lipseşte ceva. Dar asta e temporar!
      Suportul, este de departe cel mai competent şi prompt din câte am vbăzut în aceşti ani!

      Pentru cine este interesat, iată un studiu comparativ Windows 7 — Linux — MacOS X, făcut de un profesionist în programare:
      Windows 7 review — from a Free Software activist
      http://blogs.fsfe.org/rca/?p=21

Comments are closed.