Am fost întrebat de curând:
„Cum credeţi dumneavoastră că a influenţat practic asasinarea soţilor Ceauşescu destinul României? Întreb asta din perspectivă parapsihologică…”
M-am decis să răspund, datorită implicaţiilor profunde al acestui act — asasinarea unui conducător de stat — precum şi datorită unui istoric îndelungat al acestui fenomen dar mai ales datorită aspectelor energetice implicate în evenimentele amintite.
Istoria noastră, este profund marcată de astfel de evenimente grave. Burebista, Decebal, Ştefan „Cel Mare” Muşat, Mihai „Viteazul” Pătraşcu, Constantin Brâncoveanu şi fii, sunt doar o parte din exemplele răsunătoare.
În opinia mea, o astfel de atitudine, este tipică genului raptor —prădător— din marea familie a animalelor.
Analizând timp de ani de zile cauzele energetice ale comportamentului de prădător, am desprins următoarele concluzii:
- Termenul „prădător” se referă în general la acele fiinţe, vieţuitoare, care se hrănesc cu carnea, cu cadavrele animalelor sacrificate ;
- Hrana pe bază de carne, este o hrană care presupune consumul de cadavre şi preparate derivate din părţi ale cadavrului animalului sacrificat, cu excepţia prădătorilor vorace, care sfâşie prada înainte ca aceasta să fi murit;
- Din perspectivă energetică, uciderea, presupune un act de blocare a evoluţiei vieţuitoarei sacrificate, ceea ce înseamnă întreruperea conştientă a procesului de evoluţie a unei forme de viaţă, de către altă formă de viaţă. Sub aspectul legii Cauză-Efect, respectiv a Legii Rezonanţei, aceasta presupune o compensare energetică similară. În biblie, aceasta este redată sub forma maximei „Cine ridică sabia, de sabie va pieri”. În popor, se spune „Cine se aseamănă, se adună”;
- Energia descompunerii, sau fluxul energetic al descompunerii —Apana Vayu— este ceea ce caracterizează carnea unui cadavru, ştiut fiind că încă din clipa uciderii, corpul vieţuitoarei, intră într-un proces de putrefacţie, adică, de descompunere. Prin urmare, hrana de bază a oricărei vieţuitoare care consumă carne, este o energie din clasa energiilor descompunerii, APANA. Ea va induce în consumator atât gândurile corespunzătoare benzii de frecvenţe APANA, cât şi comportamerntul specific proceselor de dezagregare.
- Modul de gândire care derivă din acest curent energetic fundamental —Apana Vayu— este diviziunea, emoţia caracteristică fiind frica. Prin urmare, la nivelul unei societăţi, vom avea o stare conflictuală permanentă, pe fondul unei frici generalizate şi auto-întreţinute.
Astfel, într-o societate în care Egregoriul— suma vectorială a energiilor mentale şi a emoţiilor indivizilor care o compun — este constituit din forme-gând caracterizate de diviziune, polaritate extremă, fenomenele conflictuale sunt însăşi definiţia societăţii repective, modul ei de a fi şi a exista.
Aplicat la societatea umană, putem distinge două curente de bază:
- Prana Vayu. Conduce la reproducerea cantitativă rapidă a speciei — Prana Vayu = energia dezvoltării — pentru a putea compensa tendinţele distructive şi auto-disctructive generate de formele-gând Apana Vayu existente, menţinute în Egregoriu şi cultivate inconştient prin hrană şi comportamentul de prădător. Se poate remarca aici ciclizarea procesului gând-faptă;
- Apana Vayu. Procesul de reciclare a energiilor uzate, proces specific întregii Manifestări, dar care în cadrul speciei umane, este sistematic amplificat prin modul de gândire tipic prădătorului — creşterea deliberată a animalelor în vederea sacrificării şi utilizării cadavrelor ca hrană — consumul de alimente aflate în descompunere în general, inclusiv vegetale, care în stare „conservată” sau preparate termic, se află în tot în procese de descompunere.
Privind acum asasinatul prin prisma procesului energetic fundamental din care derivă — Apana Vayu — putem remarca următoarele aspecte legate de finalul soţilor Ceauşescu:
Asasinatul, uciderea, sacrificarea în genere, este ca proces energetic, o undă vibraţională care ţine de Apana Vayu — fluxul energetic al reciclării, al descompunerii, al morţii. Atunci când se comite un astfel de asasinat, ca urmare a însumării undelor mentale ale unei întregi populaţii, consecinţele se repercutează asupra întregii populaţii. Este modul său de viaţă, ales în mod deliberat, de la nivelul de conştienţă atins la acel moment.
Prin urmare, asasinatul în sine, este un semnal exterior, care confirmă tendinţa generală de menţinere pe coordonatele unui flux energetic al descompunerii, al intrării în etapa de reciclare.
Sursă imagine, “Inner Lotus Yoga“
[Va urma...]
Vizualizări articol: (87)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!


sending...








Domn Profesor frumos ati scris. Avand in vedere acest flux energetic negativ, credeti ca am putea fi aproape de “moartea” acestei stari existentiale si “renasterea” ,”schimbarea la fata” intr-o stare existentiala superioara?
Admin 5-PI Puntctaj 20]
—
[
Da, ne aflăm pe o direcţie, pe o tendinţă (trend, poftim, că e la modă…) ascendentă, EVOLUTIVĂ, la nivel cosmic.
Ceea ce este mai puţin plăcut, este că cei care vor simula integrarea — mimetism sau “adaptare” că văd că place eufemismul — vor fi eliminaţi treptat, prin mecanismele naturale de filtrare: BOLI INCURABILE.
Despre cât de “incurabile” sunt bolile, e mult de discutat şi asta, deoarece depinde de fiecare în parte, cât de interesat este de propria sa evoluţie PE TOATE PLANURILE.
Dezvoltarea cantitativă a societăţii este acum puternic frânată, pentru a se permite DEZVOLTAREA CALITATIVĂ.
Calea cea mai simplă, este schimbul liber al valorilor, care sunt în fond forme de energie.
Este exact ceea ce am cerut eu la 5-PI: SCHIMB DE VALORI.
Cât de “aproape”?
În fapt, ne aflăm ACUM, AICI, în plină STARE DE GRAŢIE.
Ceea ce este mai greu de înţeles, este că perceperea ŞI TRĂIREA acestei schimbări, este posibilă DOAR PENTRU CEI CARE O ACCEPTĂ.
E simplu şi poate fi ilustrat cam aşa:
Atunci când te deranjează Lumina, te ascunzi în locuri obscure, îţi pui ochelari de soare ŞI ALEGI întunericul.
Atunci când îţi place Lumina, priveşti direct în Soare şi ieşi la loc deschis.
De altfel chiar ISUS a rezumat acest adevăr, prin parabola opaiţului.
Altfel spus, ştim de mult asta.
Putem continua fîcând permutări cu diferiţi termeni:
Când îţi place Cunoaşterea, înveţi;
Când îţi place Adevărul îl cauţi, etc.
Trebuie însă să subliniez că aici este vorba despre o alegere CONŞTIENTĂ, nicidecum “mură-n gură” sau pomană,
cum se aşteaptă acum, pomenile de tot felul de la guvern…
Pingback: Semnificaţiile energetice ale asasinatului soţilor Ceauşescu 2 | Blog Şerban Stănescu