Procesul învăţării

 Mă bucur să ne revedem!

Astăzi, vreau să aduc în discuţie educaţia, prin prisma procesului care are drept rezultat educaţia: procesul învăţării.

Reducând la esenţă, între om şi calculator, există o paralelă extrem de utilă! Astfel, un calculator învaţă, pe măsură ce în el sunt încărcate programe specializate. Unele programe de calculator, sunt simple şi realizează sarcini simple. Altele, sunt complexe şi realizează prelucrări extrem de complexe, cum ar fi de pildă programele din clasa MIDI Sequencer, cu care se poate face muzică, folosind calculatorul.

Ei bine, şi omul funcţionează foarte similar! Doar am creat calculatoarele „după chipul şi asemănarea” noastră. Cel puţin, până la un punct! Iar acel punct, se numeşte corpul emoţional.

Calculatoarele noastre, pot fi înzestrate cu tot felul de extensii fizice şi pot astfel executa sarcini uluitoare, precum ar fi cântatul la pian, vorbitul, mimica feţei, recunoaşterea unei persoane, aşa cum se poate vedea la saloanele de tehnologie în care se prezintă realizări ale roboticii.

Totuşi, pentru ca un robot să poată SIMŢI, aşa ca în „Blade Runner” de pildă, e nevoie de încă foarte multe progrese ale OMULUI, în cunoaşterea de sine. Adică, în procesul de învăţare.

În vreme ce omul pe lângă corpul fizic — robotul, mecanismele — are şi alte corpuri, cum ar fi cel emoţional, robotul poate avea doar ce ştie omul să construiască, pas cu pas!

Pentru a dota un robot cu corp emoţional, deci, pentru a îl înzestra cu capabilitatea de a SIMŢI, de a reacţiona EMOŢIONAL, ar trebui să avem cel puţin jumătate din secolele de studiu dedicate corpului fizic. Ori noi, abia ne-am apucat să bâjbâim în acest domeniu, de când au apărut calculatoarele şi internetul!

Astfel, am descoperit că, oamenii se comportă mult mai mult EMOŢIONAL decât FIZIC.

Luăm decizii EMOŢIONALE, înainte de a efectua acţiunile mecanice, care sunt o simplă reflectare exterioară a DECIZIILOR EMOŢIONALE.

Şi acum, să venim la chestiunea explozivă a procesului de învăţare: CUM ÎNVĂŢĂM? CE FEL DE ÎNVĂŢĂMÂNT AVEM?

Timp de zeci de secole, omenirea s-a limitat la ceea ce putea percepe cu senzorii dedicaţi lumii fizice. Afică, cele cinci simţuri clasice. Pe cale de consecinţă, a studiat până la limitele absurdului, lumea fizică. Am elaborat în timp, metode de transmitere a observaţiilor noastre, a experienţei.

Între timp însă, am evoluat. Informaţiile s-au acumulat exponenţial. Aşa încât, de la „şcoala de duminică”, am ajuns la instituţii de învăţământ, la obiecte de studiu, la specializări.

Cum se transmite informaţia?

Mecanic! Prin intermediul celor cinci simţuri. Cel puţin, teoretic! Pentru că dacă analizăm cu atenţie, transmiterea experienţei acumulate, utilizează în proporţie de 60% văzul, într-o proporţie de circa 30% auzul, restul simţurilor, fiind utilizate mecanic, inconştient.

Educaţia simţului tactil de pildă, e dezvoltată programatic (Braille), doar pentru orbi — asta, ca să dau un exemplu concret. O omisiune gravă a învăţământului, în opinia mea!

Astfel, în şcoală ascultăm un monolog interminabil al unei pleiade de „profesori”, care se chinuie să facă din noi nişte copii —de la a copia— cât mai fidele ale lor. Luăm note mari, dacă papagalicim cât mai aproape de 100%. Adică, dacă ne însuşim foarte bine funcţia de înregistrare-redare a unui audio-recorder. Pentru cei mai avansaţi, eventual video-recorder.

Creativitatea? Nevoile cognitive personale? Astea, vin după ce ne îndeplinim obligaţiile impuse de societate. Adică, după cele 8 ore (teoretice!) de automatisme debitate potrivit învăţăturilor înregistrate la orele de şcoală. Şi asta, dacă mai rămâne TIMP! Reproducem la serviciu, înregistrările audio-video de la şcolile prin care am trecut şi prin care ni s-au pus etichete de conformanţă cu „originalul”. Adică, cu „profesorul”.

Dar ce se petrece cu corpul nostru emoţional? Cum sunt privite emoţiile noastre?

Despre acestea însă, mâine, în partea a doua a articolului!

Sursă foto: The Telegraph

[Va urma]

[Cuvinte=597]

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!