Termenul „critică”, mi s-a părut de când mă ştiu o agresiune, o formă de violenţă stupidă şi inutilă, izvorâtă dintr-o gândire limitată la ego-ul criticului, care se vede pe el, etalonul de perfecţiune, „buricul Pământului”.
Tema de astăzi, este o continuare a analizei filmului „Educaţie pentru un viitor durabil”, pe care l-am vizionat pe 01 august 2012, când am şi scris primul articol din această serie.
În film, se face — între altele —apologetica necesitării dezvoltării gândirii critice. „Critical thinking”, pentru a fi la obiect.
Ceea ce mi se pare a fi scăpat acestor specialişti în revoluţionarea educaţiei, este faptul că o gândire critică se bazează pe exact paradigma pe care prin acest mod de gândire, vor să o înlăture: gândirea rigidă, dogmatică, conflictuală, polară, duală.
Critică (DEXOnline): Analiză conținând interpretarea și aprecierea operelor artistice sau științifice. 2) Dezvăluirea neajunsurilor și a greșelilor unor persoane sau instituții cu scopul de a le înlătura. 3) Metodă de educare constând în scoaterea la iveală a greșelilor și lipsurilor și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. (AICI)
Adică, stai puţin, cum vine asta cu „lichidarea lor”? La moarte cu nelegiuiţii? Cu păgânii? Pentru că aici vorbim despre OAMENI, care exprimă un mod de gândire; gândire care, poate fi „lichidată”, doar prin lichidarea fizică a gânditorului?!?! (Cel puţin aşa cred unii…)
Mai departe, dacă citim şi definiţia pentru critic, ne-am lămurit definitiv care e deosebirea dintre Stalin, Hitler, Ceauşescu, Castro, Mao şi „gândirea critică”:
Critic: Care apreciază calitățile și defectele.
Asta mie îmi aminteşte de „Ori eşti cu noi, ori eşti împotriva noastră!”
Să zicem totuşi că, prin absurd, aş putea fi de acord cu definiţiile. Se nasc aici însă multe întrebări. Enumăr la întâmplare ce îmi vine în minte:
DUPĂ ALE CUI STANDARDE DE MORALĂ apreciază criticul „calităţile şi defectele”?
Ce înseamnă „defecte”?
- Există defecte, sau există ignoranţa care ne împiedică să vedem utilitatea unor aspecte ale VIEŢII, în integritatea lor?
- Cine este individul uman care reacţionează la critică altfel decât ca la un atac vehement, menit să îi spulbere însăşi fundamentele FIINŢEI sale? — asta, ca să evidenţiem rolul „constructiv” al criticii şi al gândirii critice…
Având în vedere că definiţia VIEŢII ÎNSEŞI este mişcare, curgerea liberă şi continuă a energiilor, ce înseamnă „sistem de reguli critice”? Singurul răspuns posibil, este că este un sistem mort, rigid, care a murit încă din clipa în care a fost gândit şi a devenit ceva pietrificat, „imuabil”, din clipa materializării sale ca text, eventual ca sistem de valori sau, ca sistem filosofic.
- E posibil să construim un sistem de valori care să reflecte Adevărul în mod continuu şi fără erori, astfel încât să ne putem raporta la acesta fără riscul major de a cădea în eroare? „Beyond any reasonable doubt”, cum însăşi naţia americană jură în instanţă?
Am un vag regret în acest moment pentru că mă aflu departe de biblioteca mea de acasă, în care am o cărţulie scrisă de un om care îmi place. Immanuel Kant se numea el şi a scris o serie de giga-eseuri, dintre care vreo două se numesc „Critica raţiunii pure” şi „Critica raţiunii practice”.
Foarte mulţi îl combat şi astăzi pe Kant pentru aceste idei ale sale. Mie mi s-a părut a fi o analiză judicioasă a unor procese psihice, care face de fapt din lucrările sale, cu totul altceva: „Analiza raţiunii pure” şi „Analiza raţiunii practice”!
Dacă ai curiozitatea să citeşti aceste lucrări, vei constata cu stupoare că în film, se încearcă reinventarea roţii inventată de Kant în lucrările sale, pe la 1781 – 1788, dar cu un rezultat şi o finalitate, mult mai modeste în cazul modernilor pedagogi (sic!) — nule, îndrăznesc eu să afirm, în contextul tehnologic actual! —decât cel al notoriului filosof şi om de ştiinţă prusac.
CONCLUZIA MEA
Din ceea ce se avansează în filmul „Educaţie pentru un viitor durabil”, eu am înţeles — situându-mă pe poziţia unei paradigme constructive —că vrem o cu totul altfel de educaţie decât aceeaşi ramolită concepţie dualistă, conflictuală, de tip „ori-ori”.
În aceste condiţii, ceea ce ne trebuie, este dezvoltarea unei GÂNDIRI ANALITICE PROFUNDE.
Analiză (conform aceluiaşi DEXOnline): Metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme.
Ca atare, ce să înţeleg, că nişte pedagogi de tip Caţavencu, Farfuridi & Co., vor să revoluţioneze învăţământul dar fără să schimbe ceva sau… ce anume exact? Vor să ne înveţe cum se semnează o anonimă?
Pentru că, a cerceta ştiinţific şi sistematic, înseamnă cu totul altceva decât a critica!
De criticat, ne ocupăm de peste 20 de secole, ca atare, ce am mai avea de învăţat în materie de „arta criticatului” (tot conform DEX!!), după ce am văzut rezultatele criticii aplicate de Inchiziţie, de dogmele catolice, ortodoxe, musulmane, etc.?
Mai vrem cruciade? Pentru că, din ce îmi amintesc eu vag de pe la istorie, cam cu asta s-a terminat critica, vreo câteva secole la rând. Ultima cruciadă majoră — că cele minore sunt continui! — s-a încheiat abia în urmă cu vreo 70 de ani (67…), parcă pe 9 mai 1945 şi ne-a adus o mulţime de beneficii, între care, aş enumera vreo 5,5 milioane de oameni exterminaţi pe motive (pretexte???) etnice, multe alte zeci de milioane exterminaţi pe motive (pretexte???) de patriotism, două oraşe aproape rase de pe faţa pământului prin 6 august 1945 şi încă multe alte beneficii, post-factum…
Hai să mai dau în încheiere un alt rezultat magnific al gândirii critice: tradiţionala prietenie israeliano-iordaniană, în cadrul căreia, schimburile culturale de obuze, rachete şi vieţi omeneşti, se dezvoltă continuu, din 1967!!
Iacătă, ne apropiem de sărbătorirea unui semicentenar de minunate roade ale gândirii critice!
Şi, revin acum la final:
Ce ne trebuie de fapt: o gândire ANALITICĂ, sau una critică?
Pentru că, ceea ce am făcut eu în acest articol, este să observ, să analizez şi să inventariez nişte fapte notorii din istoria omenirii…
Ceea ce am făcut eu acum, este să îţi provoc memoria şi comunicarea empatică!
Vizualizări articol: (101)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!
Pingback: Despre educaţia pentru un viiitor durabil | Blog Şerban Stănescu
Pff…subiectul asta a fost scris pt mine? pai sa va spun eu cata critica am mancat toata copilaria mea si cum am “luat” si eu boala asta? vai de mine…si cum o duc inca pe picioare? cred ca e cel mai mare cosmar al meu! din cauza ei am avut si am temeri in diferite imprejurari…este moarte latenta a psihicului uman! daca vrei sa omori un om incet si sigur,critica-l, succes garantat! ai mei parinti se hranesc cu asta, imi amintesc ca niciodata nu m-am considerat suficient de buna pt ei pt ca eram mereu criticata, nimic din ce faceam nu era bine! asta m-a facut neincrezatoare in mine! si Doamne cat am suferit dupa asta! ma simteam mereu pe locul2! nu puteam fi pe locul 1 pt ca nu eram perfecta, asa cum voiau ei! desi acum ma gandesc ca o faceau constructiv…insa mai tz am constatat ca totusi e o boala. pe care am dus-o si eu mai departe in relatia cu cei din jur.insa incerc sa scap de ea prin constientizare, E GREU, FOARTE GREU! e ca si cum doar prog asta il ai instalat si vrei sa faci ceva mai perform si nu poti…te lovesti de zid. cate despre parinti, continua si acum, desi nu mai sunt un copil si vor continua toata viata! nu cred ca ei vor intelege vreodata ca e rau ce fac, desi le-am adus argumente! 2, 3 zile se potolesc..apoi de la capat! am invatat sa nu mai ascult si sa merg inainte!
Aviz celor care “iubiti” critica! nu aduce nimic bun, nicio performanta, din contra, frustrari, neincredere, boala, ura…si tot ce-i mai rau!
Cu respect!
Admin 5-PI Puntctaj 20 ]
—
[
Serban eu presupun că critica așa cum ai caracterizat-o la început în articol și așa cum am simțit-o și eu odată (se mai repetă) a fost rezultatul la felul cum se face critica (despre asta se învață la școală
,) adică spui părerea ta fără să faci atac la felul personalității sau a personalității în general, criticând faptele, acțiunile, sau rezultatele.
Sau mai este metoda Sandwich folosită în scriptură de Isus în Apocalipsa atunci când le scrie Ioan celor 7 biserici, ca exemplu:
„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.
Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.”
Observați ce metodă de a critica și de a ridica moralul după critică folosește în acestă scrisoare???
Mai întâi le atrage atenție la lucrurile puternice, calitățile lor, faptelor de laudă, apoi o critică, o mustrare după care iarăși o încurajare,- Extraordinar – eu spun că avem ce învăța din acestă referință.
—
Admin 5-PI Puntctaj 20 ]
[
Am vrut să scriu fără negații dar textul îi aparține alt cuiva, de aceea este așa cum este
. Să aveți parte numai de relații cu oameni care știu să facă o critică constructivă.
În urma acestui articol mi-a venit ideea de „autoanaliză”.
Dar să răspund. Memorii:
Cu mult înainte de „critică” a fost altceva, cu mult mai grav: nepăsarea.
Obraji am avut până la trei ani. Eram a treia și ultima dintre copii. Dacă plângeam eram certată. Dacă vorbeam eram luată în râs. După aceea m-am învățat să tac… Am fost făcută pachet și dusă la grădiniță. Ca să mă învăț cu copii… cică.
La școala generală, din trimestrul II, clasa I, mi-au apărut ochelarii. Apoi a venit desenul și muzica, lucrurile care m-au echilibrat o perioadă.
Critica a venit în perioada dintre 9-11 ani. Desenam mult, umpleam pereții cu desene. Cu timpul ele s-au transformat. Mult timp am desenat în culori. Apoi… pereții erau umpluți în desene în alb și negru. Mama mi-a spus că e vremea să încetez cu joaca… și-am încetat.
Aveam note medii la școala generală. Încă din prima clasă am ripostat la note, cerând explicații. Atunci am aflat cum funcționează și ce este „nepotismul”. Eram singura din clasă cu părinți obișnuiți, muncitori. În rest, toți aveau părinți cu diplome. Pentru că mi-a plăcut să învăț, am continuat să merg la școală. Atunci au apărut primele semne ale urii față de cei cu diplome…
La liceu am avut surpriza să aflu că sunt foarte bună la învățătură. Notele și laudele de la profesori mi-au dat curaj! Începusem să-i ajut și pe colegii care aveau probleme.
Câți ani aveam? 14-15…
Intrase sora mea la facultate. Ceva s-a întâmplat acolo, căci sora mea s-a schimbat în totalitate. Urla la mine când venea acasă de la București. Îmi interzicea să ating orice obiect care îi aparținea. Cerea să i se facă toate mofturile de către toți… Căutam să înțeleg ce înseamnă „facultate” și ce se întâmplă acolo.
La 16 ani am fost pentru prima oară la mare. Mama a plătit biletul în tabăra studențească, cu o condiție: să mă ia și pe mine! A avut soră-mea grijă tot timpul să-mi scoată ochii pentru asta… Ce sacrificiu mare făcuse ea pentru mine, că-i sunt datoare pentru ceea ce face ea pentru mine… Mi s-a făcut lehamite de tot și toate! I-am spus mamei plângând despre vorbele auzite. Săraca mama… Era pusă între ciocan și nicovală. Mi-a spus să tac. Și să-mi aștept rândul.
Atunci, la 16 ani, am văzut un hău mare, negru, care se căsca în fața mea. E ușor pentru un copil să afle că mama lui a refuzat să aibă copii și că noi, copii, am apărut doar la dorința tatălui?!? În fața mea era o persoană străină. „Mama” era doar în închipuirea mea… Uram până și faptul că m-am născut. Am înțeles și de ce pleca tata atât de multe ore de acasă.
Ce s-a întâmplat în continuare? La 16 ani m-am apucat să fac bani din bișniță și handmade-uri. Îmi plăteam singură aproape toate cheltuielile. Timp liber? Prea puțin… M-am oprit din citit cărți, iar la școală mergeam doar ca să învăț. Atât. Am fost la olimpiade doar cu mintea, fără suflet. La bac, am văzut că sunt a treia pe listă. Ei și? Deja renunțasem cu gândul la facultate… La ce mi-ar fi folosit?!? Ca să devin ca sor-mea? Phui…
Drept cadou pentru că am fost fetiță cuminte și-am învățat, ai mei mi-au făcut majoratul. Am invitat 16 colegi… Au venit 32. S-a speriat mama. Soră-mea? În vacanța mare a avut grijă să-mi „șoptească” dulce la ureche: „Din cauza ta am suferit! De când ai venit tu, eu am rămas fără! Tu ai avut majorat, eu nimic! Las că am eu grijă…”
Da, muuult mai ucigătoare e nepăsarea decât critica. Am fost criticată încă de mică. „Pielea” mi se bătucise de atâtea „bice”…
Unde m-a dus ura? Să enumăr: spasmofilie, anemie, operație de apendicită, ochelari cu lentile duble, menstruații cu dureri cumplite, bulimie.
La ce bun toate astea? Cui folosește critica, ura, concurența, răzbunarea? Mie mi-au adus și boli și necazuri. Am trecut direct de la stadiul de copil mic la matur direct, fără copilărie, fără adolescență. Ajunge…
—
Admin 5-PI Puntctaj 20 ZENLA 40 = 60]
[
Victime ale criticii am fost toti intr-o masura mai mare sau mai mica. Suntem obisniuti sa criticam. Criticam foarte des pe cei din jur, ne criticam chiar si pe noi insine fara sa na dam seama. Am citit undeva ca autocritica alaturi de alte emotii (teama,vinovatia, resentimentele) creeaza convingeri care sunt greu de demolat. Cu cat sunt mai vechi si mai puternice in mintea noastra cu atat ne limiteaza mai mult si de cele mai multe ori ne afecteaza si sanatatea.
Cu ceva timp in urma am luat cateva decizii printre care si aceasta: de a ma critica mai putin, daca e posibil chiar deloc, de a ma accepta asa cum sunt cu bune si cu rele cum se spune , si de a vedea ce pot imbunatatii la mine.
Autocritica poate fi modelata, poate fi transformata prin gandurile noastre. Putem decide in orice moment sa ne schimbam atitudinea fata de noi insine si fata de ceilalti.
—
Admin 5-PI Puntctaj 20 ]
[