Competenţa şi internetul

 Spuneam în articolele precedente că există o percepţie comună privitor la competenţă, potrivit căreia, a fi competent, este un proces de foarte lungă durată.

În parte, acest fenomen este real. Dar astăzi, el poate fi drastic scurtat!

Am prezentat în articolul anterior principalele cauze ale duratei mari: orientarea învăţământului către un sistem de formare a aptitudinilor, rupt de realitate şi axat pe ideea instruirii nediferenţiate, a producerii de competenţe în masă.

Fără ca ideea producerii de competenţe în masă să fie total greşită, ea este totuşi, prost aplicată.

Învăţământul POATE ŞI TREBUIE SĂ FIE INDIVIDUAL şi individualizat!

În mod cert, toţi vrem să fim competenţi. Dacă însă cei în măsură să ne instruiască într-un domeniu sau altul presupun prosteşte că într-o clasă de elevi toţi pot deveni experţi în toate domeniile, obţinem rezultatele cunoscute: promovabilitate la bacalaureat, 31%.

Deşi în aparenţă toată lumea e bine intenţionată — trebuie să ai cultură generală — în fapt, ceea ce se obţine de pe urma dopării cu informaţie în mod nediferenţiat, este rezultatul contrar dobândirii competenţei!

Practic, oamenii îşi irosesc energia învăţând lucruri care pentru ei, în acest stadiu, sunt perfect inutile şi pe lângă energie, îşi irosesc TIMPUL.

Ignorarea vocaţiei şi a talentului, conduce la blocarea canalelor de comunicaţie deschise în mod nativ, cu informaţii nespecifice acelor canale de schimb energetic. O analogie sugestivă: E ca şi cum te-ai încăpăţâna să pleci cu maşina ştiind că rezervorul cu benzină este gol. Forţezi demarorul până se descarcă bateria şi apoi iei barosul şi dai cu furie pe unde apuci până faci maşina zob, pentru că „maşina refuză să te asculte”.

Ca să mai dau un exemplu sugestiv, e ca şi cum ai vrea să faci curentul electric să circule pe ţevi de plastic, asemenea apei.

Acesta este exact procesul de învăţământ, aşa cum decurge el astăzi, în general în lume. Ne repezim cu tone de informaţii de toate tipurile asupra copiilor, îi bombardăm literalmente, îi şantajăm, îi ameninţăm să înveţe totul, pretindem de la ei excelenţă în toate domeniile, fără să ne gândim la un adevăr banal: În toată istoria omenirii de mii de ani, sunt abia vreo câteva exemple de oameni care, abia la maturitate au ajuns competenţi în mai mult de un domeniu. Îi numărăm pe degetele unei singure mâini! Câţi Leonardo da Vinci cunoaşte omenirea? Şi fac precizarea că „mai multe domenii”, înseamnă cu totul altceva decât pictor, desenator, gravor, grafician, scenograf, care sunt practic una şi aceeaşi profesie, ce diferă prin formă dar are acelaşi conţinut informaţional-energetic.

Există şi unele excepţii — unele sisteme educaţionale — dar încă au o pondere nesemnificativă la scară planetară şi chiar şi în ţările cu tradiţie în învăţământ.

Astăzi însă, tehnologiile informaţionale (IT&C), permit graţie internetului de mare viteză dezvoltarea competenţelor de acasă.

Iată mai jos câteva concluzii, pe care le consider importante pentru oricine vrea să devină competent, REPEDE, dar şi pentru profesori, care prin implicarea în dezvoltarea unui învăţământ bazat pe studiul autodidact, scapă de un număr imens de dificultăţi specifice profesiei şi câştigă enorm de mult TIMP:

• Învăţământul de toate gradele, îţi oferă o educaţie de tip „ghiveci”, superficială şi a cărei utilitate se rezumă la aceea de a îţi furniza nişte diplome de studii;

• Vocaţia, identificarea vocaţiei, sunt preocupări în afara tuturor programelor de învăţământ, din tot ministerul educaţiei. Fericiţii care au norocul să îşi descopere vocaţia înainte de vârsta de 20 ani, sunt rezultatul muncii şi auto-educaţiei părinţilor şi a muncii unor profesori care acceptă să încalce regulile cărora ar trebui să se supună, dar le încalcă, pentru că AU VOCAŢIE şi TALENT PEDAGOGIC. Cam toţi aceşti profesori sunt hăituiţi toată viaţa pentru că îşi fac datoria cu pasiune şi credinţă.
• Utilizarea internetului, permite diseminarea rapidă a informaţiei;
• Studiul autodidact, este potrivit oricui, el furnizând o facilitate fundamentală, extrem de necesară: studiul în ritmul propriu studentului;
• Studiul autodidact, permite dezvoltarea competenţelor pentru care există o înzestrare nativă, cuplul energetic format de vocaţie şi talent, accelerând procesul de formare de zeci poate chiar sute de ori, ceea ce conduce la dezvoltarea de competenţe multimple, într-un timp mult mai redus decât în sistemul clasic de predare a cunoştinţelor;
• Utilizarea calculatorului, permite dezvoltarea de abilităţi practice în foarte multe domenii, cu costuri infime. Un exemplu interesant este domeniul cinematografiei, care astăzi, poate fi abordat cu o investiţie minimală de circa 350 euro, fapt care, în urmă cu 30 de ani, era o simplă utopie!
• Partajarea resurselor şi a experienţei. Internetul permite partajarea cunoştinţelor şi distribuirea rapidă şi simultană la nivelul întregului glob terestru, ceea ce reduce drastic nevoia de formatori şi de sisteme de formare profesională. Acest avantaj colosal, trebuie folosit la maximum, pentru ca cei care au competenţe înalte, să poată fi degrevaţi de o muncă mare consumatoare de timp. Factorul uman, este şi va rămâne o piedică în dezvoltarea unui învăţământ eficient, pe scheletul învăţământului clasic de tip „cultură generală”.
• Practica demonstrează că, este mult mai uşor de dezvoltat o competenţă secundară la un nivel înalt, atunci când prima competenţă beneficiază de aportul talentelor şi al vocaţiei. Nivelul de performanţă individuală atins, este net superior a ceea ce se obţine în învăţământul tradiţional.

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!