Calităţi, defecte şi energie

 În articolul despre defecte, precizam că ceea ce percepem drept defecte, este în fapt un deficit energetic specific.

Privind din perspectivă energetică individul şi societatea umană, trebuie să avem în vedere un fapt brut: este exclus ca cineva să poată întâlni într-o măsură exprimabilă procentual, oameni fără „defecte”. Cu alte cuvinte, genii la tot pasul.

Să însemne oare asta că suntem toţi nişte rebuturi sociale, doar pentru faptul că avem competenţe limitate?

Mă întreb pe acest algoritm de evaluare, cam ce competenţă avea Albert Einstein în design vestimentar, croitorie şi haute-couture? Se potriveşte calificativul „cizmă”? Eu am senzaţia că da. Ba chiar îmi permit luxul să afirm asta cu convingere! Sau, de pildă, în editarea video neliniară cu LightWorks sau Adobe Premiere/After Effects… Sau orice alt software NLE!

Prin urmare, eu cred că valoarea socială a unui individ, este dată de măsura în care i se cultivă cel puţin aptitudinile native, astfel încât el să se poată integra rapid în societate, ca producător de valori.

Este posibil un randament mare al procesului de integrare, în afara talentelor şi a vocaţiei?

Răspunsul îl aflăm fie şi observând superficial lumea înconjurătoare: plagiatori în funcţiile cele mai înalte ale administraţiei naţionale…

Sunt oare exclusiv indivizii responsabili pentru comportamentele deviante, sau responsabilitatea e comună, prin efectele energetice pe care le produce sistemul educaţional, bazat pe o filosofie a cantităţii, în dauna calităţii?

Cum poate fi descris un sistem de învăţământ, care ignoră vocaţia şi talentele învăţăceilor, constrângându-i să gonească după note, calificative şi titluri, pentru a le permite accesul la un job bine plătit, cu un statut social mai ridicat?

Avem nevoie să mai cultivăm psihoza aceasta a colecţionării hârtiilor fără acoperire în vocaţie şi talente?

Ne mai putem permite luxul exorbitant al producţiei de masă în toate domeniile, inclusiv în învăţământ?

Pentru că, la ora actuală, învăţământul s-a transformat într-o fabrică de diplome cu producţie de masă.

Care este valoarea socială şi justificarea efortului social financiar, resurse de tot felul consumate în procesul de instruire la grămadă de vreme ce rezultatul este un kitsch? O copie umană fără valoare, dar certificată prin diplome?

Ce avem oare nevoie să avem? Mai multe diplome sau mai mulţi oameni talentaţi, capabili să producă valori autentice, atât în beneficiu personal cât şi în beneficiu social?

Din perspectivă energetică, este cât se poate de evident de pildă faptul că dacă vom produce autoturisme cu consum de 30 l/100 km, randamentul şi valoarea efectivă a transportului, este slabă. Motiv pentru care, evident, au apărut autoturismele de mic litraj, capabile să parcurgă cu aceeaşi cantitate de carburant, în loc de 100 km, 1.000 km.

Care ar fi oare câştigul economic pe care l-ar realiza orice stat, dacă în loc să intruiască sub presiuni psihice enorme şi cu rezultate execrabile un muzician înnăscut, pentru a umple golul de ingineri de valoare din industria roboţilor industriali, ar instrui un tehnician înnăscut?

Hai să amintesc şi undele cerebrale pe care le propagă un tehnician înnăscut care se află pe o poziţie conformă înzestrării native şi undele cerebrale ale unui muzician înnăscut, victimă a torturilor psihice ale unui învăţământ tehnic!

Mai avem oare nevoie să privim o slabă înzestrare energetică pentru o profesie ca fiind „un defect”? Sau a venit vremea să ne trezim şi să acceptăm un adevăr evident de când e lumea:

Pentru a produce VALOARE,

avem nevoie de oameni cu vocaţie şi talent!

Iar pentru a avea oameni cu vocaţie, talentaţi şi COMPETENŢI, avem nevoie să pornim educaţia din punctul cel mai natural, cel mai firesc cu putinţă:

  • Ce vocaţie ai, tinere?
  • Ce talente ai, tinere?
  • Ce putem face pentru a scoate din tine un om împlinit pe toate planurile?

Societatea de consum, a produs destule pagube şi destule învăţăminte! Am intrat în societatea informaţională şi trebuie să înţelegem asta şi să ne comportăm potrivit posibilităţilor şi cerinţelor actuale. Atât la nivel de individ şi poate mai ales la nivel de individ cât şi la nivel de societate, ca civilizaţie.

Altfel, vom ajunge să avem soarta saurienilor. Ca specie! Vom dispare pentru că, consumăm mai mult decât producem şi decât poate ecosistemul să ofere, în raport cu rata consumului. Vom ajunge să fim victimele propriilor noastre lăcomii şi a propriei noastre ignoranţe!

Cine îşi închipuie că legile universului pot fi mituite, şantajate cu repetenţia, cu exmatricularea, nepromovarea examenelor şi alte asemenea fetişuri, trăieşte în lumea saurienilor şi va avea parte de aceeaşi soartă. Extincţia!


Vizualizări articol: (57)

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!





About banifarabani

Informatician, marketer, blogger, creatorul Limbajului Zero Negaţii -- ZENLA -- al proiectului omonim, scriitor, autorul a peste 15 volume între care "Începutul călătoriei", "Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial", "Cum să faci bani", etc. Îndrăgostit iremediabil de Oameni, Muzică şi Natură!
This entry was posted in Energetica socială and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Calităţi, defecte şi energie

  1. Balanta Lumii a trecut de echilibru si se inclina usor-usor spre dezastru. Dar totusi, tind sa cred ca inca nu e prea tarziu :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>