Aşadar… Costă downshiftingul? Şi dacă DA, atunci cât?

Sau, mai bine exprimat, în ce constau costurile?

A treia zi în Asprovalta, mi-am propus să îmi notez, să scriu un jurnal de vacanţă. De fapt, îmi propusesem de acasă să fac asta… zilnic!

În prima zi, m-am simţit ca bătut, din cauza febrei musculare. Schimbarea inopinată de plan, a costat mai mult decât ne aşteptasem noi. Inclusiv financiar! Una e să campezi liber — fără bani adică — alta este campingul, care ne-a costat 12,50 euro/zi.

Prima zi deci, „a căzut”. Mai corect spus, am căzut eu, la capitolul condiţie fizică. Rucsacul cu cele peste 20 kg de „diverse”, s-a dovedit a fi prea mult pentru lipsa mea de antrenament şi alergătura în plin soare. Ar putea fi şi vârsta un factor, dar cred eu că antrenamentul ar fi rezolvat. Şi mă bazez pe fapte! Totuşi, 53 de ani înseamnă puţin, comparativ cu 80… Şi am văzut oameni cu această vârstă, realizând performanţe incredibile!

În ziua a doua, febra musculară încă şi-a mai spus cuvântul! Pe lângă asta, am descoperit că, pentru a scrie, pe lângă instrumentele de scris (pix, stilou sau altceva) şi hârtie, mai ai nevoie şi de o masă şi un scaun! Epocală descoperire!

Atât de mare era secretul, că a trebuit să ajung în Asprovalta (!!!) ca să îl descopăr! Mdeh… Beneficiile „civilizaţiei”!

Am încercat să scriu „pe genunchi”. Dincolo de faptul că era cam întuneric şi ochelarii mă ajutau prea puţin, a scrie — literal!!! — pe genunchi, m-a dus cu gândul la platoul Gizeh şi la vremea faraonilor, când scribul, scria ad-litteram, pe genunchi, pe un fel de măsuţă…

Downshifting-downshifting, dar până unde?!

Aşa că, am tras concluziile şi am amânat pentru a treia zi, când m-am hotărât serios să scriu. Deci, să găsesc şi condiţii de scris. Cât de cât!

Am ochit o masă la recepţia campingului, aşa că, mi-am zis eu că merge acolo. Car „uneltele”, mă aşez frumuşel pe scaun şi scriu! Vaaaai, dar ce minunat sună!

Aşa am ajuns cu „hărnicia”, la…

Cea de-a treia zi în Asprovalta

Dimineaţă, pe la ora 8:30 — altă performanţă! Trezit fără ceas, pe la ora 5:00!!! — după ce am sorbit pe îndelete cacaoa preparată cu măiestrie de Monica, am şters-o la mare să facem o baie. Rapid!

„La mare”, înseamnă vreo 5 minute de plimbare agale pe una din aleile din camping.

În linie dreaptă! Cam cât se vede în imagine — vreo 50 metri — până la plajă şi cam tot atât până la apă, prin nisip. Adică, maximum 150 metri, de la locul de campare.

Ciripitul păsărilor şi bubuitul valurilor te însoţesc, verdeaţa şi florile sunt un spectacol magnific, aşa încât, câteva secunde măcar, eşti tentat să deviezi de la drumul drept spre mare…

Verdeaţă şi flori!

Am revenit cu hotărâre la recepţia campingului să scriu, după o baie bunicică.

Bunicică zic, pentru că sunt două lucruri care m-au sâcâit aici:

• A. Marea este oribil de sărată! Apa e cam ca la Tekir-ghiol, la noi! Să te ferească Sfântul să-ţi intre în ochi sau în nas!
• B. La mal şi primii 2 metri în apă, e prundiş, pe care îţi cam rupi degeţelele! Iar valurile bat cu forţă la mal! Iar dincolo de 1,5 metri, apa are fundul cu grinduri. Deci poate să fie la 1,5 m de mal adâncă de 2 m, apoi de 0,5 metri, apoi ceva mai încolo ajunge la 3 m şi tot aşa, vălurele-vălurele. Pe la Neptun mai e ceva de genul acesta…

După mai bine de 40 de ani de înnot, apreciez că marea în Asprovalta, e contraindicată nepricepuţilor într-ale înnotului şi mai ales, copiilor şi tinerilor!!

Am avut un şoc atunci când am descoperit plajă fără scoici!

Asprovalta, pe o lungime a falezei de mai bine de 3 km, e doar prundiş!!

Asta, explică în parte numărul mic de vizitatori. La asta concură şi îngustimea de minte a autorităţilor locale, care se încăpăţânează să interzică libera campare sau măcar camparea cu plată în Stavros, unde plaja e mult mai prietenoasă, gen Marea Neagră!!

Singura soluţie este să campezi în Asprovalta şi să mergi la plajă în Stavros. Asta înseamnă cam 10 minute cu autobuzul local. Cum circulă cam la o oră, dacă asta e alegerea, atunci programarea trebuie făcută foarte bine! Mai rămâne de adăugat preţul biletului, care este 0,80 euro/persoană…

A! Mai e soluţia cu „maşina sindicatului”!… Cam 10 km de sporting zilnic, dus-întors…

După amintita baie, am mâncat ceva „acasă”, apoi plecat „la muncă”. Monica la citit Wallace D. Wattles, eu la scris cu mânuţa pe hârtie!!

După ce m-am opintit vreo 3 ceasuri bune, căutând să scap de muşte, ţânţari şi zgomotele de pe stradă — grecii au o pasiune sinistră, numită motociclete ambalate la ambiţie, presupun eu pentru că, bărbăţia lor se află mai mult la tribunele politice şi între picioare. „Între picioare”, însemnând ce se află între ei şi cele două roţi: Honda, Piaggio, „Papaki”, Suzuki, Yamaha, Harley-Davidson, Ducati & Co.

Toate, dar absolut toate, trebuie turate până când motorul urlă ca un uragan. Mai ales noaptea, când doarme toată lumea!

Aşadar, după ce m-am opintit prin „uraganul ridicat de” diversele cilindree vreo 3 ceasuri, am reuşit să produc cu chiu cu vai şi dureri de mână, cam… o pagină de caiet studenţesc de mate…

După acest efort colosal ( ), am mers să facem ceva nani, în cântec de păsărele!

După două nopţi dormite aproape pe pământ, am descoperit că ar fi fost mult mai bine dacă am fi avut nişte saltele pneumatice. Oasele bazinului şi pământul, au făcut o combinaţie mai puţin fericită pentru ţesuturile noastre moi…

Salteaua din buret de circa 2 cm grosime, s-a dovedit insuficientă. Sau poate Pământul a fost mai tare decât credeam noi?

[Va urma...]

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!