În ultimele zile, am făcut o pauză. M-am ocupat mai mult de „Cinci Pentru Infern”, de studenţi, de ceea ce vom face mai departe.
Dar am simţit nevoia să stau de vorbă cu mine însumi.
Am scris şi publicat o serie de articole referitoare la învăţământ în general şi la cel românesc, în particular.
Am analizat ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. Am luat în considerare fapte brute şi de la ele, am căutat prin întrebări şi răspunsuri să aduc lumină în acest mecanism delicat care este procesul învăţării, cu meandrele sale, cu particularităţile sale.
Am ţinut cont foarte mult de o concluzie la care Viaţa însăşi, experienţa de viaţă — atâta câtă este —m-a condus, pas cu pas.
Această concluzie poate fi foarte frumos şi scurt expusă prin cuvintele unui gânditor din secolul XVIII: Edmund Burke.
„Tot ceea ce trebuie să facă oamenii buni pentru ca răul să triumfe, este să facă nimic.”
În contextul învăţământului, asta înseamnă a te mulţumi să găseşti responsabilii pentru deruta generală în care se află societatea omenească de câteva decenii bune încoace.
Am ajuns la concluzia că, oricât de obiectiv m-aş strădui să fiu, indiferent ce întrebări aş pune şi ce răspunsuri aş căuta, orice fel de argumente aş căuta să aduc, singurul responsabil de aceste rezultate, este omenirea însăşi, în întregimea ei.
Asta, dintr-o perspectivă pragmatică, înseamnă că fiecare este răspunzător pentru ceea ce este astăzi. Sunt răspunzător pentru ceea ce sunt, în fiecare clipă, prin deciziile pe care le iau şi pe care mi le asum.
Indirect, sunt răspunzător şi pentru deciziile altora, pentru că, inevitabil, gândurile mele se împrăştie în întreg Universul şi ajung poate la oameni care le vor copia, fără a le înţelege în profunzime. Dacă îţi aminteşti, am făcut chiar un tutorial video referitor la procesul inovaţiei, care are trei etape: copiere, transformare, combinare.
Prin urmare, inovăm şi o facem începând prin a copia. Conştient sau inconştient, copiem diferite modele comportamentale. CHIAR ŞI CÂND CONSTRUIM CEVA, COPIEM. De pildă, avioanele, sunt în foarte multe privinţe copii ale păsărilor.
Atunci când copiem un model static, ajungem „conservatori”. „Ce a fost bun pentru tata, e bun şi pentru mine”, zice o vorbă înţeleaptă.
Atunci când copiem un model dinamic, ajungem „inovatori”. Sunt concluzii la care poate ajunge oricine, observându-şi propria existenţă cu atenţie şi observând şi ceea ce se petrece în jur, clipă de clipă.
Este vreunul din modele „rău”, „defectuos”?
Depinde de enorm de mulţi factori acest răspuns, iar evaluarea fiecăruia dintre modele, ne conduce la o concluzie paradoxală: avem nevoie de ambele modele. Pentru că, fiecare învaţă în alt ritm şi acest ritm este diferit de la om la om. Avem nevoie deci de stabilitate în anumite momente, aşa cum avem nevoie de schimbări rapide, în alte momente.
Prin urmare, o abordare tranşantă, de tipul „bun-rău”, este contraproductivă!
Mai mult, cred că este fundamental greşită!
În cadrul cursurilor online pe care le derulez, unul dintre aspectele foarte importante pentru mine, este să învăţ cât pot de mult de la proprii mei studenţi. Asta înţeleg eu prin partajarea resurselor, între altele.
Mă gândesc de pildă la Graţian Lascu, alături de care am fost în momentele dificile ale „naşterii” cărţii sale. O carte de care avem toţi nevoie, deoarece ea reflectă miile de întrebări care vuiesc în interiorul celor de vârsta lui. Dar oare, doar în interiorul celor de vârsta lui? Câţi dintre noi refuzăm să acceptăm că şi pe noi ne frământă multe din întrebările în faţa cărora ne-a pus Graţian, cu cartea lui? Majoritatea!
Ne mai putem permite luxul să îl expediem pe un astfel de semen al nostru, care e o simplă oglindă a ceea ce suntem ACUM?
Am pornit în experimentele mele educaţionale de la premisa că, în procesul de învăţământ suntem toţi egali, avem toţi de oferit ceva şi avem nevoie să obţinem altceva. Ceea ce înseamnă că avem ce să partajăm.
Cei care au foarte puţină experienţă au MULT TIMP. Şi în viziunea mea, acest TIMP, trebuie transformat în EXPERIENŢĂ.
Cei care au experienţă pe de altă parte, au mai puţin TIMP. Şi când spun „mai puţin Timp”, mă refer la existenţa fizică; la faptul că, de multe ori, acumularea experienţei înseamnă ani din viaţă investiţi şi transformaţi exact în acestă EXPERIENŢĂ. Mă refer la faptul că, e evident că la 50 de ani, ai mai puţin timp ca la 20. Pentru că speranţa de viaţă, este mai mică pentru cel care a ajuns la 50 de ani sau mai mult. Simplu! Altfel, ziua are tot 24 de ore, indiferent câţi ani ai avea!
Prin urmare, circulaţia energiilor, poate fi făcută doar prin PARTAJAREA TIMPULUI şi a EXPERIENŢEI.
[Va urma...]
Vizualizări articol: (186)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!
Draga Serban, asa cum stii, urmaresc cu mult interes activitatile tale, mai ales acelea la care accesul imi este foarte facil prin bunavointa ta si a Monicai, cum ar fi prin intermediul Facebook, etc.
Cu privire la articolul de fata, poate gresesc, dar simt ca de fapt astepti parerile partenerilor de discutie pentru a-ti confirma tie insuti daca proiectul “5 Pentru Infern” este foarte important si valoros si in opinia altora, pe cat posibil a unor oameni avizati.
Cred ca e de nepretuit oferta pe care o faci tuturor celor decisi sa se dezvolte mergand pe propria cale, dupa propriile standarde, fara a se ghida dupa valorile impuse de sistemul in care ne zbatem. Si in final slefuirea diamantelor si promovarea valorilor autentice iti va aduce numai satisfactii, pe langa mereu noile si interesantele experiente prin care treci.
As vrea sa cred ca in viitorul destul de apropiat in care si copilul meu va cauta mentori in evolutia sa, va gasi persoane la fel de bine pregatite si dispuse sa “partajeze” tot ce au asimilat intr-o viata de intrebari, de studii, de cautari si de satisfactii traite.
Felicitari inca o data si fiti siguri de sustinerea mea! Personal, daca exista ceva foarte concret pe care sa vi-l pot oferi in sprijinul muncii voastre, sunt dispusa sa fac oricand. Te rog doar sa imi trimiti un mesaj ori de cate ori aveti nevoie de o mana de ajutor.
Buna Serbannn! mi-a fost dor de voi! offf…cu greu am reusit sa ajung la laptop, am avut o sapt atat de incarcata..si sunt si putin bolnavioara, am racit si efectiv fizic am fost praf, aveam pe hartie un articol de sapt trecuta dar cine a putut sa se mobilizeze? ma gandesc ca a fost o suprasolicitare din ultimul timp si corpul a spus STOP, ai nevoie de odihna…eehhh, sunt multe de discutat!
pacat ca putini oameni gandesc asa. cu ceva timp in urma eram o tipa “inchisa” in propriile mele idei(..si inca lucrez la asta) credeam ca doar cum zic, fac, gandesc eu este bine,,si m-am inselat amarnic. din momentul in care am devenit mai deschisa s-au petrecut lucruri uimitoare..am cunoscut oameni minunati de la care am invatat ENORM si asta pentru ca am renuntat la o prejudecta si la niste limitari. exact asa se intampla si in invatamantul nostru sau in societate..oamenii merg doar pe un singur model, cel invatat de acasa…refuza sa deschida “antenele” si catre alte surse…sau sa fie ei surse catre altii…cred ca asta invatam acum in prezent..e o transformare prin care trecem multi dintre noi….e nevoie poate de timp in cazul unora si de mai multa toleranta, generozitate, atentie, empatie din partea altora!
Frumos articol, imi place foarte mult! asa este, daca ne unim fortele si impartim ceea ce stim ies lucruri extraordinare! sunt de acord 1000%
Cati oameni inteleg cu adevarat ca “noi cu totii UNUL SUNTEM?” SI CA VENIM din aceeasi sursa de lumina, bunatate, inteligenta…etc? extrem, extrem de putini! si de aici confuzia asta in care traim si lipsa de “partajare” a informatiei!
“cei mai buni” doresc sa tina pentru ei…iar “restu’ sa piara”, ori D-zeu a spus “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!”….imi doresc sa traiesc clipele astea alaturi de familia mea, de prietenii mei, de semeni, de intreaga societate..
Intrebarea fundamentala este, cati dintre noi ne asumam cu adevarat ceea ce gandim, facem, actionam…asupra noastra si asupra celor din jur?
Multumesc pentru acest articol si sunt recunoscatoare Universului ca v-am cunoscut!
Oana, ce să zic?
Da, sunt conştient că e mult de muncă şi am imaginat acest curs-joc, tocmai pentru a ne putea întâlni, a putea să schimbăm idei, experienţă, informaţie.
Detest principiul “meseria se fură”! Crede cu toată Fiinţa mea că, doar atunci când dai mai departe din puţinul pe care îl ai, averea comună sporeşte!
Chiar mă gândeam acum la un articol în care să spun ce învăţ eu din acest curs!
Primul lucru pe care l-am constientizat (de multe ori ma dau cu capul de pereti si acum) este ca n-am avut pe atunci o “agenda” , un “program” sau un “proiect” pe calendar cu ce aveam de facut. Am inceput o gramada de lucruri, insa doar pe cateva le-am dus la bun sfarsit. Recomand tuturor sa-si scrie pe o foaie ce vor sa faca, care sunt pasii si care este DeadLine-ul
Spor in tot ce va propuneti!