De când mă ştiu, am un obicei care mi-a adus de multe ori necazuri şi complicaţii în viaţă. Atunci când îmi vorbeşte cineva sau când vorbesc cu cineva, mă uit în ochii lui.

Când eram foarte mic, o făceam instinctiv şi primeam reproşuri. Îmi era imposibil să înţeleg DE CE!

După ce am terminat clasa I şi am început să citesc „de capul meu”, am început să descopăr că există o vorbă care zice aşa: „Ochii sunt oglinda Sufletului”.

Am ajuns aproape la disperare, pentru că asta, în mintea mea de copil, ar fi trebuit să îmi aducă laude. Cel puţin, asta a fost convingerea mea. A fost şi… a rămas!

Dar vezi tu, tot de prin cărţi, am aflat cum să găsesc răspuns la nedumeririle mele legate de privitul „ochi în ochi”.

Cum spuneam, tot de prin cărţi am aflat de cuvântul „minciună” şi cum că „vorbele sunt făcute să ascundă gândurile”. Parcă Macchiavelli a zis asta. Sau poate mă înşel, dar ce importanţă mai are, de vreme ce a zis-o cineva?

Când am citit asta, pur şi simplu am refuzat să accept că aşa ceva e posibil! O vreme îndelungată, am fost furios pe tot şi toate. Dar sunt o fire constructivă aşa încât, mi-am zis că pot să verific. Şi dacă e o invenţie, atunci pot să îmi văd liniştit de treburi.

Dar lucrurile au luat o întorsătură proastă pentru mine. Atunci când mi-am fixat ochii în ochii interlocutorului să aflu dacă spune adevărul, am observat că privirile îi alunecă ba în stânga, ba în dreapta, ba la mâinile mele, ba la genunchi, ba la pantofi, ba peste umăr, undeva înapoia mea…

Şi mi-a venit într-o zi ideea să fac asta cu diriginta mea din clasele V – VIII, Lilica Ciulavu. Aşa am descoperit că, deşi de obicei Curcubeul răsare undeva „afară”, când e soare şi pulbere de apă în aer, el mai poate să răsară şi în altă parte! Înăuntrul meu!

O iubeam pe Diriginta mea — profesoară de desen şi istoria artelor — şi am ştiut în acea clipă că am să o iubesc dincolo de mormânt, că am să o iau cu mine oriunde am să mă duc, în stele sau în fundul Pământului!

O iubesc şi astăzi, cum iubesc mulţi alţi oameni şi îi port înăuntrul meu.

Diriginta mea însă, a fost cea care m-a făcut să înţeleg că oamenii adevăraţi, doar oamenii adevăraţi îşi înfig ochii în ochii tăi, sufletul în sufletul tău, pentru că doar aşa, dintr-o privire poţi da totul şi poţi primi totul!

Mulţumită Dirigintei mele, LILICA CIULAVU, astăzi am rămas cu obiceiul de a te privi în ochi, pentru a putea să îţi spun…

I See You!

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!