[Partea 1, Continuare, partea a 2-a]
Îmi luasem primul calculator, în februarie 1995. Am părăsit fabrica prin aprilie, cu gândul că voi obţine un salariu acceptabil din ce făceam cu firma şi ceva servicii pe calculator. Învăţasem ceva tehnoredactare, puteam face o balanţă pe calculator —îmi făcusem o foaie de calcul pe care o foloseam şi pentru firmă. Învăţasem şi ceva grafică vectorială, deci avansam constant. Îmi puteam permite să estimez că mă descurc. Dar…
Din toamnă, m-am trezit doar cu ce puteam face pe calculator. O hotărâre de guvern, care mă obliga la nişte eforturi imposibil de susţinut la nivelul la care eram, a apărut. Aşa, cum apar mii de acte normative. Mi-ar fi trebuit o majorare de capital de circa 40.000 de ori! Peste noapte? De unde aşa ceva?
Colac peste pupăză, aveam şi un profit măricel, pe care era imposibil să îl scot din firmă altfel decât cheltuind banii pe prostii… Aşa era legislaţia… În plus, am înţeles că ştiu prea puţine despre cum „se învârt banii” în economia unei ţări.
Desigur, prima idee, a fost majorarea capitalului. Dar şi cu toată suma — ceea ce era imposibil, trebuia întâi să plătesc impozitul pe profit! — abia dacă ajungeam la o majorare de vreo 20 de ori…
Am decis să „o las moale”.
Puteam abandona? Acum era vorba despre propria mea soartă, despre serviciul meu!
Urmăream când şi când uluit prin media, veştile despre grevele sindicatelor… Grevă? Ce grevă să fac eu? Ce să cer şi cui?
Atunci am înţeles pentru prima oară ce înseamnă manipulare şi război civil „pe tăcute”. Cum se asmute de către guvern, o jumătate din populaţia unei tări, împotriva celeilalte jumătăţi… „Divide et impera”…
Aşa am descoperit o a doua motivaţie puternică pentru a îmi continua drumul în libera iniţiativă:
Motivaţia 2: Locurile de muncă create, trebuie să asigure condiţii de muncă şi de exprimare a aptitudinilor celor care le ocupă! Trebuie să fie „micul paradis”, în care vii să te cufunzi, pentru că acolo te simţi împlinit! Iar banii, trebuie să fie semnul, să fie reflectarea, recunoaşterea acelor aptitudini!
Visul meu privitor la talente, oameni talentaţi şi valorificarea talentelor, începea să devină mai consistent. Dar „Golgota” pe care o aveam de urcat, abia începuse!
Cum să identifici ce talent are fiecare? De unde laboratoare de cercetări, finanţare, dotare? Apoi de unde condiţii speciale pentru instruirea celor talentaţi?
Descoperisem două cărţi, devenite între timp notorii… „Psihoteste”. Două volume. Aveam să îmi dau seama că sunt apă de ploaie, abia după ce am parcurs de câteva ori acele teste stupide şi inutile, care încercau doar să stabilească cam cât de „conform standardelor” e un individ. Cam 5% din toate acele teste aveau o oarecare valoare. Restul, erau aberaţii care practic te obligau să accepţi să faci parte dintr-o categorie predefinită şi general acceptată.
Unde sunt testele pentru oameni ca mine? Oamenii pentru care 85% dintre testele acelea „recunoscute pe plan mondial”, certificau un singur lucru: cât de mediocru este un individ. Desigur, cu calificative diverse… De la excepţional — de mediocru, evident — la foarte slab…
Aveam să aflu din scrierile unui fost colonel KGB: în laboratoarele secrete ale armatelor lumii!
Aşadar, ce era de făcut?
Începeam să descopăr universul plin de surprize şi de posibilităţi al calculatoarelor.
Anii 1996 şi 1997, mi i-am dedicat explorării posibilităţilor de valorificare a unei aptitudini oarecare, folosind calculatoarele personale.
Deşi facilităţile multimedia erau încă la început, am înţeles destul de rapid că există posibilităţi nebănuite în folosirea calculatorului pentru descoperirea şi şlefuirea talentelor.
Argumentul PRO?
Calculatorul e acasă. Acasă la mine! Pot să îl „călăresc” oricând, oricât! Pot să îl sâcâi cu întrebări, pot instala aproape ce program am eu chef, pot să îl dezinstalez dacă e altceva decât credeam, pot învăţa o mulţime de lucruri noi, în propriul meu ritm interior!
Spre deosebire de profesorul „în carne şi oase”, calculatorului îi lipsesc anumite caracteristici foarte umane: nervii, foamea, setea, invidia, plictiseala, oboseala, simpatiile, antipatiile, favoritismele şi altele din aceeaşi gamă…
[Partea 1, Va urma...]
Vizualizări articol: (33)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!
Pingback: Atitudini — Producătorul faţă de el însuşi – 4 | Blog Şerban Stănescu