Îţi place muzica? Mie da. Foarte mult!
Am ascultat de-a lungul anilor foarte multă muzică.
Acum, fiindcă ne cunoaştem prea puţin sau poate deloc, poate vii pentru prima oară aici pe blog, vreau să-ţi spun că, am ascultat voci de excepţie. Dar vocile de excepţie, pentru a se impune, au nevoie de un impresar. Pe Enrico Caruso de pildă, un astfel de om l-a întâlnit. Omul, şedea pe o terasă la o cafea şi l-a auzit cântând pe Caruso, în timp ce-şi împingea căruţul cu legume. Şi din precupeţ de legume, a ajuns Enrico Caruso.
Dar pentru a fi Caruso, a fost nevoie de un impresar de geniu şi de o orchestră. Sau mai multe. Şi multe scene.
Am reuşit într-o zi să pun mâna pe un album al Shaniei Twain. O voce excepţională. Pe acel album sunt două videoclipuri ale piesei „God Bless The Child”. Unul solo şi unul cu un cor mare.
Piesa solo, e cutremurătoare. Dar e o singură voce…
Tu, cât de tare poţi să strigi?
Iată ce înseamnă Shania Twain + un cor:
Acum, te întreb pe tine, pentru că înaintea lui Dumnezeu, suntem una.
Cât talent crezi că îţi trebuie ca să reuşeşti „solo”?
Omul este o fiinţă socială. Avem nevoie unii de alţii!
Avem nevoie să ne sprijinim oamenii de valoare.
Mihai Marinescu, este un om care a demonstrat că poate. Acum e tânăr şi poate să treacă peste multe şi singur. Dar, lăsat singur multă vreme, se va afla într-o bună zi în faţa întrebării inevitabile: CUI PRODEST? Pentru ce?
El poate că îşi va găsi drumul şi fără mine şi fără tine, cum au reuşit şi alţi oameni de valoare. Dar TU, vei rămâne cu o piatră pe inimă. Ştiu asta din propria mea experienţă. De aceea spun şi fac ce fac acum!
Ca parte a recunoaşterii unei valori, este „a fi alături”.
Dacă alături de Eminescu ar fi fost mulţi români, în loc să fie internat la ospiciu şi intoxicat cu săruri de mercur, l-am fi avut printre noi, mai mult de 39 de ani.
Dacă alături de Mihai „Viteazul” Pătraşcu ar fi fost mai mulţi români, astăzi, ar fi fost în aceeaşi criptă şi capul şi trupul celui care a înfăptuit răsunătoarea Unire din 1601.
Mihai, are acum nevoie de un cor în spatele lui, care să cânte cu el. Fiecare partitura lui, dar să cânte împreună, aceeaşi melodie!
Ca solist, s-a impus şi a fost recunoscut. Dar e nevoie de multe concerte, pe scene diferite.
Acum, te invit să asculţi şi să faci diferenţa dintre o voce solo notorie şi aceeaşi voce, care are alături un cor la fel de notoriu:
Întrebarea mea pentru tine, este:
Vrei să faci parte din corul care se află alături de Mihai?
Scrie un articol. Google, va avea grijă să facă partea lui de treabă. Dacă suntem destul de mulţi, vor apare şi cei de care e nevoie!
Sau poate eşti unul din cei de care are Mihai nevoie ACUM.
Ascultă, cugetă şi ia o decizie, înainte să fie prea târziu!
Au mai scris despre Mihai:
D-Petre, Ramona Bascianu, Gabriel Ursan, Liviu,… (updating…)
Vizualizări articol: (99)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!












Pingback: Mai sprijinim şi valorile ? | D - Petre
As vrea ca peste maxim o luna sa pot spune : “putini am fost, multi am ramas” si sa pot multumi celui / celor care vor fi ales sa-si puna Logo-ul pe monopostul lui Mihai Marinescu.
E adevărat. Totuşi, chiar dacă acerastă campanie va fi cu o finalizare modestă, în Google el va rămâne şi cu timpul…
Pe de altă parte, e un test PENTRU NOI, BLOGGERII!
Ne putem mobiliza? Putem acţiona ca o masă COERENTĂ?
Ne putem integra?
Sunt întrebări la care e important să cunoaştem răspunsul!
Pingback: Mihai Marinescu, între vocaţie şi talent | Blog Şerban Stănescu
Pingback: Se caută sponsori pentru Mihai Marinescu | Forever Young