Concursurile sau cum să vinzi prost un brand

 Am ezitat destul de mult în a scrie acest articol. Teoretic, mă expun riscului de a câştiga un premiu, care, în situaţia în care mă aflu — sunt în Grecia — mi-e absolut inutil.

Cum miza a dispărut practic, chiar şi în situaţia în care — să zicem — câştig, cum omul care m-a invitat să particip la leapşă îmi place şi îi citesc articolele, mi-am spus că merge să scriu, cu atât mai mult cu cât fac parte dintr-o categorie specială de useri internet: cei care refuză să participe la concursuri.

Ceea ce mi se pare important să spun, este faptul că am nişte motive bine determinate pentru care, am participat la un singur concurs în 11 ani de internet.

DE CE DETEST CONCURSURILE

1. Pentru că sunt organizate de indivizi ori instituţii care cred în filosofia „Divide et impera”. Orice concurs pe care îl găseşti, are un singur obiectiv final, din perspectiva participanţilor. Acela de a desemna un învingător şi de a umili tot restul participanţilor. Cu ce se aleg organizatorii? Cu o publicitate ieftină şi de foarte prost gust.
2. Pentru că la ele participă oameni a căror filosofie de viaţă este bazată pe ideea falsă „Eu sunt cel mai tare din parcare!”. De fapt, sunt oameni care îşi subestimează în mod grav potenţialul propriu şi cred că a câştiga un concurs, le va aduce ceea ce le lipseşte: încrederea în sine. Eventual glorie şi notorietate. Dacă m-ar interesa să câştig glorie şi notorietate, cu siguranţă, aş participa la orice concurs, măcar că aş deveni notoriu pentru numărul de participări. Strategie ieftină, uşor aplicabilă.
3. Pentru că este o formă prost mascată de mercenariat. Accepţi să te vinzi pe nimic. Dacă analizez la 100 de concursuri miza, dacă am şansa să găsesc 1 (un) concurs care să aibă ca finalitate cunoaşterea mea mai bună, educaţia mea, dezvoltarea mea personală, EVOLUŢIA MEA CA FIINŢĂ se cheamă că, l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Concursurile aşa cum se practică ele, sunt o formă de dezumanizare, de idiotizare a indivizilor umani, de înglobare a lor în categoria „best buyer” adică cel mai vajnic cumpărător, cumpărătorul care cumpără orice, pentru că încă mai are şanse să facă un credit la bancă. Altfel spus, ceea ce contează la un concurs, este cantitatea participanţilor, a potenţialilor cumpărători şi reclama pe care o fac produsului/serviciului la care râvnesc.
4. Motivaţia participanţilor, este atât de discutabilă, încât mă deranjează ideea de a purta o discuţie pe tema asta. Iată doar câteva exemple: Da’ ce, io-s mai prost?; Dacă ăla participă, particip şi eu; Vreau cutare lucru (miza concursului) şi sunt lefter; Vai ce-mi plac concursurile!; Am ocazia să-l învăţ minte pe X, că prea face pe deşteptu’. …Şi lista poate continua cu acelaşi gen de motivaţii primitive, datorită unui motiv simplu! Miza, atrage şi concurenţii, pe principiul rezonanţei. Atunci când miza este acumularea de bunuri materiale, vor veni doar hârciogii, pentru simplul fapt că, cu asta se ocupă toată viaţa. Adună nimicuri în stive, pentru că e tot ceea ce sunt capabili să facă.
5. Pane et circem. Alt motiv pentru care detest concursurile, este că sunt cea mai făţişă formă de a da mulţimilor pâine şi circ. Pe când concursuri a căror miză este câştigarea a 20.000 de burse de studii? [Să reduc niţel standardul... Măcar 1 (una) bursă...] Sau finanţarea pe timp de 20 de ani a unui proiect de cercetare-dezvoltare? Sau finanţarea infrastructurii unei instituţii de învăţământ? Sau dotarea unei instituţii de învăţământ cu hardware şi o platformă de e-Learning? Ştiu. Spun prostii. Ce să câştige organizatorii din asta? Pagubă? „Noi vrem pământ!” Adică, mai mulţi bani. Mai mulţi idioţi care să ne cumpere mărfurile inutile, stând la coadă la promoţiile pe care le facem. Şi la concursuri. Dacă îi şcolim, şansele să mai vindem ceva, tind spre ZERO. Devin prea selectivi şi obiectivele lor în viaţă devin prea înalte. Noi avem nevoie de sclavi docili, nicidecum de oameni liberi, conştienţi de valoarea lor intrinsecă şi de posibilităţile lor de dezvoltare.

Există şi altfel de concursuri?

Greu de crezut. Uneori, mai găseşti. Dar mai rar. Şi mai mult în offline.  Există însă ALTFEL DE CONCURENŢI.

Există oameni care au ajuns să fie o valoare şi care, participă la un concurs sau la altul, pentru că ŞTIU EXACT la ce le poate folosi de pildă un iPad, sau un SmartPhone. Dar asta înseamnă ani de zile de auto-educaţie, de practică, obiective clare în viaţă. Dacă privesc în structura participanţilor, constat că astfel de oameni sunt ca nişte rătăciţi în peisaj. De cele mai multe ori, ei participă pentru că au descoperit în acel concurs o miză personală, un obiectiv propriu, a cărui atingere îi face imuni la miza concursului şi neutri la pierderea acestuia. Pentru ei, după înscriere, obiectivul personal ajunge să devină miza reală a concursului. Cunosc cel puţin un astfel de om. Tudor, zis staupenet. Dar, cum spuneam, aceşti oameni sunt „rara avis”. Măcar pentru că e nevoie de ani de muncă dedicată să ajungi la un astfel de mod de gândire. Şi un cod moral propriu, înalt, cam ca Bushido, a cărui încălcare, să însemne obligatoriu harakiri. Ori astfel de standarde morale, e puţin probabil să dezvolţi participând la actualele concursuri din online. De altfel, VIAŢA, este singurul concurs necesar. Restul sunt simulacre de joasă calitate ale Vieţii, producţii ale unor pitici care se vor corifei pentru o noapte. Şi am spus noapte, pentru că „Dans nuit, tous les chats sont noires.” „Noaptea, toate pisicile sunt negre”. Adică, e mai uşor să-l confunzi pe Stalin cu Zeus.

Exemplu de concurs pe care l-aş respecta

Premiul I:

• O claviatură Korg Kronos + bursă de studii universitare pentru cel mai bun clasat;
• O claviatură Yamaha Motif XF 8 + bursă de studii universitare pentru cel mai bun clasat;
• 10 burse de studii universitare la MIT, pentru cel mai bun proiect de generator de energie alternativă, brevetarea internaţională a produsului pe numele autorilor şi finanţarea business startup a microproducţiei în primii 3 ani. [A se remarca stimularea lucrului în colectiv!!]
• Finanţarea pe 20 de ani a celui mai bun proiect de vehicul spaţial returnabil

Lista poate continua la infinit, dacă facem referinţe punctuale. Am vrut să redau ideea de concurs UTIL OMENIRII.

Despre leapşa acceptată. Am primit invitaţie de la D-Petre, via Dumitru Postolachi —Gabriel Ursan. În articolul originar, leapşa online, este catalogată ca fiind „advertorialul săracului”. Eu i-aş zice mai curând ADVERTORIALUL OAMENILOR ONEŞTI.

În vreme ce un advertorial este rareori onest şi este rezultatul unui mercenariat mai mult sau mai puţin conştient acceptat, o leapşă, este o provocare la creativitate, care uneori are rezultate remarcabile.

Concluzia mea, în legătură şi cu articolul precedent, este că a participa la unul dintre conscursurile online de astăzi, înseamnă să îţi vinzi foarte prost brandul. Mai mult, sunt 95% şanse să te compromiţi iremediabil şi ca brand şi CA OM. Pot să dau şi exemple, dar e ultimul lucru pe care l-aş face. Din respect pentru mine însumi!

De altfel, oricine caută „concursuri online” va găsi aceleaşi rezultate pe care le-am găsit şi eu şi va putea citi aceleaşi articole.

Predau şi eu ştafeta, următorilor Alex Ababei, Robert Stilizer, Sorin Ciprian & Co, ceea ce înseamnă o echipă mai mare, numită BlogEvent.ro.

Desigur, acceptarea sau refuzul, e la latitudinea lor.

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!