Mi-am propus astăzi să continui seria de articole „Atitudine şi opinie” cu această întrebare, pe care vreau să cred că o pot scoate din zona retoricului.
Am făcut şi fac ce îmi stă în putinţă ca jurnalist, să scot la lumină idei, oameni, fapte, care să prezinte ceea ce înţeleg eu prin A FI ROMÂN. Gabriel Nechita, Ramona „Dojo” Iftode, sunt doar două exemple aleatoriu alese dintr-o listă lungă, pe care am de gând să o public sub formă de PDF, cu titlul Blogroll. Sau cam aşa.
Scriu aceste rânduri, ca urmare a ecourilor articolului despre turismul românesc, publicat pe BlogEvent.
În acele comentarii, se spune că ar trebui „să facem” mai mult.
Eu zic altfel:
TREBUIE — fără condiţional-optativul „ar trebui”!!! —SĂ FAC MAI MULT.
Am aşteptat prea mult să facă alţii.
Şi e vorba mai puţin de mine! E vorba de români, în general, ca naţiune.
Eu mi-am luat hamul şi praştia la 16 ani când, în vacanţa mare, în loc să bat ţurca pe toloacă sau să mă duc la ştrand în Tei, ori la Băneasa, Floreasca, Kiseleff, sau Lido, cum se duceau mai toţi colegii mei de liceu, m-am dus şi m-am angajat muncitor cu cârca, la Medicamente Bucureşti. Apoi, la 17 ani, când am plecat de la mama de acasă şi am stat cu chirie, trăind 3 ani de liceu şi mai departe, din pensia alimentară.
Şi o spun răspicat, au fost deciziile care mi-au adus cele mai mari greutăţi în viaţă, dar pe care le iubesc cel mai mult!
ASTA a făcut din mine, ceea ce sunt. Înfruntarea dificultăţilor, ASUMATĂ CONŞTIENT!
Ceea ce văd eu în România de azi, e un spectacol jalnic, o demonstraţie multi-media şi practică şi teoretică a iresponsabilităţii individuale, a lanţului justificărilor cu brandul „Ăla e de vină, io mi-s îngeraş!”.
În toată demonstraţia asta de pane et circem, eu am ales calea grea. Am ales să ignor tot vacarmul şi să fac în dreptul meu, ceea ce cred EU că TREBUIE FĂCUT.
Pentru că ştiu cu certitudine ceva simplu:
DACĂ GREŞESC, vor fi destui care să mă sancţioneze, înainte să apuc să clipesc!
DAR DACĂ REUŞESC!?!
Aceasta e-ntrebarea, vorba notoriului „Great Will”.
Ceea ce contează — şi aici, e vorba mai puţin de turismul românesc, care, admit!, e în comă de mai bine de 20 de ani, situaţie identică cu a învăţământului, a cercetării, a serviciilor publice — ceea ce contează acum, a contat de când e lumea — şi martor mi-e Confucius! — este VALOAREA PERSONALĂ.
Când valoarea personală se reduce la un cont doldora cu BIŢI — că asta sunt banii din contul oricui, BIŢI, adică ILUZII DIGITALE DE AVERE ŞI FORŢĂ (PUTEREA este cu totul altceva!)— când cota de iresponsabilitate personală a depăşit de mult nivelul catastrofic de alertă, la ce m-aş putea aştepta, altceva decât se vede cu ochiul liber?
Pentru că asta este ceea ce avem acum: Democraţia hienelor şi a şacalilor, circul în care se dau în stambă toţi iresponsabilii, incapabilii şi escrocii de talie naţională şi internaţională!
De ce aşa?
Pentru că filosofia fundamentală a individului este „Je m’en fiche!”, „Las’că merge şi-aşa!” şi „O viaţă are omu’ şi-o gaură-n ***”
Imnul naţional şi definiţia cuvântului „român”, a devenit maneaua.
Acesta este nivelul românilor de azi, cu diplomele lor de doctori, de docenţi şi academicieni!
LA ASTA se rezumă CONŞTIINŢA majorităţii românilor şi se manifestă prin alergatul după o sinecură, turnătorii, maşinaţii, trafic de influenţă la greu, furt, minciună, înşelătorie, crimă.
Te recunoşti în acest tablou?
NICI EU! De aceea, am plecat în Grecia. Că m-am săturat de fals, minciună, înşelătorie, escrocherie la nivel de stat şi acoperită prin legi şi hotărâri guvernamentale.
TOTUŞI!
Poţi să zbori şi TU ca ei! DACĂ VREI! Thessaloniki, 2010
Putem agăţa pe pieptul tuturor românilor definiţiile de mai sus?
Da, DACĂ RĂMÂNEM PASIVI!
Iată aici un citat aparţinând scriitorului şi filosofului Edmund Burke:
„Tot ceea ce au de făcut oamenii buni pentru ca răul să triumfe, este să facă nimic.”
De când am descoperit acest citat, mi l-am ales ca motto al propriei mele existenţe.
Acest lucru s-a petrecut prin 2006. De atunci, totul s-a schimbat în viaţa mea!
Drept concluzie, ceea ce te întreb eu acum, este:
- Cât de mult te respecţi pe tine însuţi?
- Cât de mult ai investit în descoperirea propriei vocaţii?
- Cât de mult ai investit în dezvoltarea talentelor tale?
- Cât de mult ai investit în dezvoltarea talentelor tale, PÂNĂ LA STANDARDUL DE COMPETENŢĂ?
Atunci când răspunsul tău se va exprima prin numărul de OAMENI CARE AU REUŞIT mergând pe urmele tale, abia atunci a venit vremea să vorbim despre responsabilitate, prosperitate, democraţie, progres, etc. Acum sunt doar nişte termeni de propagandă deşănţată. O pot vedea în 80-85% din aşa-zisa „viaţă social-economică”.
CONŞTIINŢELE noastre, se află încă în epoca silexului.
Ceea ce este acum imperios necesar, este SALTUL ÎN CONŞTIINŢĂ!
Asta e criza cea adevărată prin care trece omenirea: simptomele de respingere a SALTULUI ÎN CONŞTIINŢĂ.
Dar acest salt, ARE LOC. Cu sau fără acordul conservatorilor şi paseiştilor!
Vizualizări articol: (77)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!
Multe dintre lucrurile pe care le voi scrie aici le-am discutat de mai multe ori, totuși, este cu mult mai folositor să ne spunem părerile și în mod deschis.
Primul lucru și, cred că sentimentul e cel care primează, e să știi cine ești și unde te-ai născut. Familia fizică e doar un punct de plecare, un loc de unde ai învățat DOAR câteva lucruri. Cele primite ca învățătură sunt o materie primă a ceea ce ești tu, ca individ. Apoi, cu timpul, multe lucruri se adaugă, multe dintre ele le accepți ca atare. Una din cauzele acceptării este lipsa experienței, atât personale cât și a „profesorilor” și „educatorilor” întâlniți. Iar aici e vorba și de cei întâlniți dincolo de băncile unei școli!
După ce ești conștient de ce ești, DOAR DUPĂ, poți manifesta ceea ce înseamnă acest lucru pentru tine.
Răspunsurile la întrebări.
1. Cât de mult te respecţi pe tine însuţi?
Granița dintre orgoliu și respect față de sine e destul de subțire. Am învățat să mă respect ȘI pe mine, altfel m-aș fi uitat în oglindă întrebându-mă: „dar tu cine ești?!?”
2. Cât de mult ai investit în descoperirea propriei vocaţii?
Puțin! Abia în ultimii trei ani acord atenție a ceea ce se poate numi „vocație” sau „talent”.
3. Cât de mult ai investit în dezvoltarea talentelor tale, PÂNĂ LA STANDARDUL DE COMPETENŢĂ?
Din Dex: Competență: Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție.
Deci! Competența vine doar din practică, prin urmare, pot vorbi doar despre domeniile în care am profesat o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Vocația e acea „voce interioară” care te îndeamnă să stai mai mult timp într-un anumit domeniu, dar de aici și până la competență e muuuult drum de parcurs… Mai direct spus: tu faci diploma și mai puțin sau chiar deloc ea pe tine!