Toată lumea vrea să facă bani?

Salut!

Vrei să faci bani? Sau doar visezi să ai bani?

Din cei 11 ani de activitate online şi 19 ani de afaceri, practica m-a condus la concluzia că 99% dintre cei care susţin „Vreau să fac bani”, de fapt confundă „vreau să fac” cu „visez să am”.

Iată mai jos o scurtă argumentaţie. Aştept să mă contrazici cu argumente clare, pertinente!

• Pentru a face bani, trebuie să vinzi ceva. E o afirmaţie cât se poate de evidentă. Totuşi, când vine vorba despre punerea ei în practică, ceea ce văd şi eu şi poate vedea oricine, este o piaţă ticsită de consumatori derutaţi, care cumpără la întâmplare, până când banii ajung la zero. Dacă impulsul consumatorist face ravagii prin unele părţi ale corpului, urmează creditul la bancă. După ce se termină şi acesta, în ipoteza că e primul, urmează al doilea, eventual al treilea. După care, urmează agonia. Trasul la galere, pentru rambursarea creditului. Sună cunoscut? Sigur că da!
• Foarte puţini din cei care se apucă „să facă bani” au măcar o idee vagă despre ce înseamnă asta în fapt. În realitate, ei îşi fac planul că vor face şi vor drege, ca la fostul lor serviciu, doar că vor avea angajaţi care vor munci în locul lor! Ce idee stupidă! Ca să dai de lucru cuiva, trebuie înainte de orice să fii capabil să îţi dai ŢIE de lucru! A angaja oameni care să muncească în locul tău, conduce la un singur lucru: FALIMENT. Am văzut câteva zeci de firme care au falimentat exact din acest motiv. Mai dureros a fost când relaţia mea cu cei în cauză, a fost mai apropiată. Prieteni. Atunci când eşti un fost salariat rămas şomer şi faci credit să porneşti o afacere, gândeşti ca un salariat. Iar ca salariat, tot ce eşti în stare să faci, este să cheltui. Pentru că asta e educaţia pe care o primim toţi, în toate formele de învăţământ: cum să iroseşti resurse de orice fel, producând nimic. E singura educaţie pe care o primim: să consumăm până se epuizează resursele, apoi să ne mutăm în alt loc, unde o luăm de la capăt cu consumatul.
• Incompetenţa care pretinde competenţă. Una dintre cele mai absurde şi stupide situaţii pe care o întâlnesc zilnic, este impostorul care se dă competent şi pretinde de la subalterni competenţă. Exemplele merg începând de la primul ministru al României şi trec din ministru în ministru, din adjunct în adjunct, până jos de tot în ierarhie. Ca să poţi angaja un om competent, trebuie să fii TU însuţi COMPETENT. Altfel, vei aprecia gradul de competenţă al candidatului, potrivit propriei tale incompetenţe. Şi dacă din întâmplare candidatul este cu 0,5% mai competent ca tine, l-ai angajat! Dacă e mai competent de 1%, îl vei respinge, pentru că e o ameninţare la adresa postului pe care îl ocupi.

Una dintre laturile plăcute ale trainingului „Cinci Pentru Infern” este să admir ceea ce se petrece, să descopăr cam cum vede fiecare dintre cei înscrişi o serie de concepte legate de arta de a trăi frumos.

Constat că dincolo de aroganţa multora, cu care deja m-am obişnuit şi mă amuză, rămâne însă faptul brut al ignoranţei care se vrea competenţă.

Sunt o serie de oameni care s-au înscris — teoretic —să înveţe ceva, dar demonstrează în practică de fapt, că ar vrea să facă cu totul altcveva: să aştepte cu tava întinsă, până se adună banii grămadă pe ea!

Ce mă distrează, este faptul că am precizat clar în materialul de studiu că studiul, trainigul, este condiţionat de ceea ce face fiecare!

Este un schimb de valori, din care, ca variantă de acces la materialele de studiu, am eliminat banii.

Unii dintre cei înscrişi însă, cred că dacă e fără bani, e de pomană.

Asta e doar o dovadă a valorii execrabile învăţământului de toate gradele! Te aştepţi de la un absolvent de 12 clase, să priceapă măcar limba română. În fapt, constat că în afară de vocabularul de stradă şi de câteva expresii de argou/jargon, singurele elemente de educaţie sunt hip-hop, trance, like-uri pe FaceBook, copy/paste şi de aici, ei trag concluzia că ar fi competenţi…

Da, pot să înţeleg dezamăgirile lor, frustrările, etc.

Adevărul brut însă este că şi cu o atitudine de revoltă şi fără ea, tot şomeri rămân şi tot incompetenţi.

Iar pentru incompetenţă, salariile şi joburile, sunt cele ştiute.

În lumea offline: Vânzător cu program de 12 – 14 ore zilnic şi, la al treilea salariu, dat afară pentru lipsă în gestiune. Se reţin pagubele — evident!! —din ultimul salariu. După care, re-angajare, în absolut aceleaşi condiţii. Asta înseamnă practic, un program mediu de 18 ore/zi. Pentru că al treilea salariu, se întoarce în buzunarul patronului. Faci mofturi? Caută-ţi de lucru în altă parte!

Sigur, e unul din scenarii. Mai ştiu şi altele, direct de la sursă. Fie de la angajaţi, fie de la patroni, care se mândresc cu astfel de practici.

În lumea online: PTC, PTS şi pe ici pe colo, comentarii la bloguri sau forumuri. Asta înseamnă cam 0,0001 euro (0,1 cenţi) pe acţiune. Adică, trebuie să faci ori 10.000 de clicuri pe bannere pentru 1 euro, ori să scrii 10.000 de comentarii.

În rezumat, atâţi bani, atâta peşte!

E uluitor cât de puţini înţeleg aceste calcule elementare:

• 1 clic pe banner = 0,0001 euro;
• 1 afişare banner, 60 secunde
• Salariu pe minut = 0,0001 euro;
• Salariu pe oră = salariu pe minut (0,0001 euro) * 60 = 0,006 euro;
• Salariu pe zi = salariu pe oră * 8 ore = 0,006 * 8 = 0,048 euro.

Asta înseamnă, pentru 8 ore de muncă 4,8 cenţi! Reamintesc celor pasionaţi de PTC, faptul că salariul minim pe economie este aproximativ 700 lei / 168 ore. Asta înseamnă 700/168/4,2 = 0,99 euro/oră sau 7,92 euro/zi.

În Grecia, la negru, venitul minim pe oră este 2,50 euro.

Îmi vine în minte promovabilitatea la bac… 31%…

Mă opresc aici şi voi continua tema antreprenoriatului, în articolele viitoare.

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!