Civilizaţia banului

Vorbeam în articolul anterior despre confuzia dintre „vreau să fac bani” şi „vreau să am bani”.

Acest fenomen straniu al goanei după bani, este o consecinţă a unei culturi, a unei civilizaţii derivate din filosofia consumatoristă.

Atunci când obiectivele unei întregi societăţi se rezumă la a consuma şi ceea ce mijloceşte consumul este o marfă universală — un fel de jolly-joker, pentru că asta e banul astăzi — VALOAREA, începe să se dilueze.

Obiectivele individului devin în mod inerent, inevitabil chiar, un singur obiectiv: cum să am mai mulţi bani.

Aşa ne pomenim că dezvoltăm o civilizaţie a cantităţii fără valoare: civilizaţia banului.

Cum banul în sine e fără valoare, valoarea fiind dată de percepţia pe care o are fiecare despre acest instrument, despre ceea ce poate obţine în schimbul hârtiilor colorate, treptat se instalează o psihoză, pe care acum o numim „goana după bani”.

Banii, dincolo de faptul că sunt nişte hârtii colorate, au o caracteristică intrinsecă, foarte puţin comodă: sunt volatili! Adică, se evaporă cu mare viteză!

Multă lume aleargă după banii obţinuţi din jocuri de noroc. Straniu fapt, din toţi câştigătorii de sume fabuloase la „bilete de papagal” — Bingo, Ro-Bingo, 6/49, pronosport, pronoexpres, etc. — rămâne doar pe ici, pe colo un afiş cu o fotografie a câştigătorului cu teancul de bani în braţe. De bani însă, se alege praful. Cum spuneam, se evaporă. Cât despre prosperitate, bunăstare, fericire… Ce să mai vorbim? Despre câţi câştigători la jocurile de noroc ai auzit că au o afacere prosperă? Că au creat locuri de muncă, şi-au împlinit visele profitând de această şansă?

Nimic, nimeni. Şi crede-mă, am avut destul timp în 53 de ani să urmăresc fenomenul. Ştiu cu precizie însă că mulţi vânzători de bilete de papagal, au făcut averi serioase! Cumpărătorii însă, niciodată!

Iluzia că dacă ai bani eşti asigurat pe viaţă, au trăit-o marea majoritate a românilor care s-au văzut în buzunar cu un credit luat de la bancă sau cu un câştig la „jocuri de noroc”. Dar a durat o lună. Până la prima rată. Sau dacă a fost vorba de o sumă mare, şase luni, cât perioada de graţie… Sau…

În afacerile online, se manifestă aceeaşi tendinţă: milionar în 24 de ore.

Ceea ce scapă din vedere însă toţi cei care cred în astfel de himere, este că atunci când cumpără ceva, vor CALITATE la preţ de solduri.

De unde oare o astfel de idee? Că poţi obţine ceva de calitate la preţuri de nimic şi fără vreo altă formă de compensaţie pentru diferenţa de preţ în minus?

Psihoza banului. Aceasta este explicaţia. Cel care cumpără, porneşte de la premisa că cel care vinde, vrea banii săi, cu orice preţ. Cel care vinde, acceptă compromisuri, pentru că vrea să vândă. El speră prosteşte că poate cumpăra bunăvoinţa clientului cedând la preţ. Odată compromisul acceptat, în cumpărător se naşte ideea că marfa prezentată e proastă — de vreme ce vânzătorul a cedat la preţ — şi vrea reducere. Vrea un preţ şi mai mic. Şi spirala continuă.

Aşa se naşte un cerc vicios.

Se poate şi altfel?

Eu sunt convins că da.

Soluţia pe care o văd eu, se numeşte SPIRALA COMPETENŢELOR.

Dar despre asta, voi vorbi în articolul viitor.

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!