Poţi să îmi spui care este valoarea unui zâmbet?
Te-ai întrebat vreodată cât valorează zâmbetul tău?
O să îţi spun o poveste din viaţa mea. O poveste petrecută înainte să public prima mea carte, „Începutul călătoriei”.
Suntem prin anul 2005…
Îmi priveam viaţa în ansamblul ei şi aveam senzaţia că totul s-a sfârşit.
Exsista o parte din mine care mai palpita, dar aveam senzaţia că trag după mine un cadavru al unui elefant. Poţi să îţi imaginezi asta?
Înţelesesem că ar trebui să fac ceva cu talentul meu literar. Dar tot ce scrisesem timp de 22 de ani, era deja cenuşă de mulţi ani. Cum să recuperez cele 1600 pagini scrise cu atâta trudă?
O parte din mine murise acolo, în flăcări…
Am răscolit să văd ce s-a mai adunat pe calculator, începând din 1995 încolo, când mi-am luat primul calculator.
Am descoperit că reuşisem să refac o parte din ceea ce scrisesem. Unele texte, chiar îmi plăceau. Simţeam ceva când le citeam!
Mi-am propus să pun cap la cap mai multe texte, să văd ce iese.
S-a dovedit a fi groaznic de greu!
Prima variantă a cărţii mele, a fost un dezastru! Priveam cartea şi mă întrebam ce e cu mine… Textele păreau a fi ca nişte petice colorate, cusute împreună. Ar fi putut fi o carte, dar lipsea „ceva”!
Pentru început, am crezut că e coperta. Aşa că, am făcut o copertă. Dar şi coperta, arăta tot cam la fel. Parcă ar fi fost făcută din „reciclabile”…
În toamnă, m-am dus la Reiki.
Din vara lui 2004, începusem să lucrez la albumul „Masters of the Light”. Spre finele lui 2005, aveam deja înregistrate trei piese de pe album.
La curs, am făcut câteva CD-uri cadou.
Fiecare dintre cei care au primit CD-ul, mi-a zâmbit. M-am gândit că poate pentru că am zâmbit şi eu, în timp ce îl ofeream.
Profesorul însă, a pus discul şi cursul s-a derulat cam o oră pe muzica mea. Mi s-a părut foarte ciudată muzica în acest context. Am remarcat însă zâmbete pe feţele celor care înţeleseseră că era muzica de pe discul primit.
În 2006, m-am apucat să rescriu cartea. Înţelesesem că oricât de greu mi s-ar pare, e singura cale.
În primăvară, era gata noua variantă. M-am dus la câţiva apropiaţi şi le-am dat cartea să o citească. Unele pasaje, le-am citit chiar eu.
Pe ansamblu, o singură obiecţie au ridicat. „Până la un punct, cartea e excelentă. Ceva mai încolo de jumătate însă, partea aia cu tehnica, e prea tehnică.”
Aveam să accept acest adevăr, abia mult mai târziu. Atunci, m-am mulţumit să iau act de opinii.
Între cei care citiseră, se afla o fată de 16 ani, care m-a privit în zeflemea, dispreţuitor şi mi-a zis „Eh! Toată lumea scrie cărţi acuma! Pe calculator, e simplu! Să o vedem gata!”
Pe moment, „am văzut roşu”! Mucoasa asta!?! Cum adică?!?
Mi-au trebuit aproape doi ani să înţeleg LECŢIA pe care mi-o servise UNIVERSUL ÎNSUŞI!
Lecţia se numeşte simplu: FINALIZAREA ACŢIUNILOR.
A venit şi momentul martie 2008. Cartea a ajuns în tipografie, apoi a apărut.
I-am făcut prietenei mele cadou cartea.
M-a privit drept în ochi, fără să scoată un cuvânt.
Apoi a deschis-o, a citit puţin şi a zâmbit. Un zâmbet uşor obosit, ca după o cursă lungă şi grea, încheiată cu bine. Mi-a spus doar atât: „Bun! Mai departe?”
Port şi astăzi în mine acel zâmbet.
De fiecare dată când obstacolele din drum mă fac să am îndoieli şi să înclin spre abandon, acel zâmbet îmi reapare pe ecranul minţii. Şi merg mai departe.
De-a lungul anilor, am adunat multe astfel de zâmbete.
Ele îmi răsar în cale, ori de câte ori sunt pe cale să cedez presiunilor.
Am să închei spunând ca o concluzie a poveştii, că zâmbetul fetei, astăzi valorează o carte citită în peste 22 de ţări din toată lumea.
Te întreb aşadar, cum m-am întrebat de multe ori şi pe mine:
Ştii precis cât valorează zâmbetul tău?
Şi dacă viaţa unui om depinde de el?
Vizualizări articol: (32)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!
