Pe Calea Vieţii, am întâlnit mii de oameni nefericitţi şi mii de drame. Sute de căsnicii destrămate. Eu însumi am trăit acest gen de dramă. Provin dintr-o familie „cu tradiţie” în branşa divorţurilor. Cel puţin, după Mama… Drept consecinţă, ca un bun fiu al mamei mele, a trebuit să păstrez tradiţia! (Sic!)
Râzi? E bine…
Acum văd altfel lucrurile. Şi vei înţelege de ce, puţin mai jos.
Majoritatea omenirii, la o anumită vârstă, se grăbeşte să înlocuiască ceea ce îi trebuie cu ideea de partener ideal. Aşa încât, hopa-tropa la Primărie, semnăm procesul verbal de predare-preluare, ni se înmânează fişa de inventar şi — fericire mare! — gata, „am intrat în rândul lumii”.
Dar ce înseamnă „în rândul lumii”?
Iată câteva răspunsuri:
- Ne-am conformat dogmelor turmei şi ne-am însuşit „magna cum laudae” principiile de viaţă ale mediocrului ideal;
- Ne-am retras într-o carapace „indestructibilă”, la distanţă de orice posibilă agresiune (???). Sau cel puţin asta e lumea himerică a „siguranţei absolute” [citeşte: cinism şi autoizolare] pe care am construit-o cu mare băgare de seamă, cu migală şi mult sârg şi din interiorul căreia, bombardăm cu ură şi părtinire, pe oricine „intră în vizor”;
- Ne-am lăsat „în voia sorţii”. „Resemnare”, îi zic unii. Adică, ne calcă oricine în picioare, ba chiar căutăm — cu o anume doză de sado-masochism — acest supliciu, pentru că „îl merităm”, cu vârf şi îndesat! Că doar la marea carte a tuturor cărţilor zice că ne-am născut păcătoşi, aşa că, ce ar mai fi de făcut? Oricum, tot „în iad” o să ajungem.
Ca mai toţi muritorii de rând, am trecut şi eu prin aceste etape. Poate că ceva mai repede, dar am trecut. În cărţile pe care le-am publicat, am înşirat nişte nume. Acelea sunt Sufletele care mi-au luminat Calea şi datorită cărora, am câştigat ceva ani. Mulţi, puţini, vom vedea…
A fost o vreme când, am alergat şi eu după „Jumătatea Mea”. Vreo 25 de ani din viaţă. Apoi, am găsit-o. Am constatat cu stupoare că între noi e o diferenţă de 31 de ani.
Am rămas alături de Femeia Ideală, vreo 5 ani. Am primit palme cu carul de la ea; de la o puştoaică. Dar am învăţat ceva:
Jumătatea Fermecată, „Femeia Ideală” este asemenea Sfântului Graal. Îndrăznesc să afirm că este chiar Sfântul Graal.
Sfântul Graal, ca şi orice altă comoară fabuloasă, are un singur rost pe lume:
Acela de a fi descoperită şi apoi „abandonată”.
Îmi amintesc de un film fantastic, „Circle of Iron” sau „The Silent Flute”.
În acest film, Cord — personajul principal, Căutătorul — ajunge prin perseverenţă la destinaţie. Odată ajuns acolo, înţelege Adevărul şi are două alegeri de făcut:
- Se opreşte pentru a deveni Gardianul Adevăruluisau,
- Îşi continuă drumul în viaţă, pentru a ajuta — punând la încercare, după caz — pe cei plecaţi în căutarea Adevărului Ultim— „Cartea Cunoaşterii Desăvârşite”.
Cord, a ales a doua variantă. Şi-a continuat drumul în lume.
Atunci, în anul 2008 — anul celei de-a patruzeci şi noua trepte, când patru dintre visele mele cele mai mari şi mai importante se împliniseră — am ales cea de-a doua Cale.
A fost poate cea mai dificilă alegere în faţa căreia am fost pus, din toate alegerile în faţa cărora m-am aflat.
A fost mai dificilă chiar decât alegerea dintre „Viaţă” şi „moarte”. Poate pentru că între Viaţă şi „moarte”, alesesem deja de multe ori şi o făcusem cu seninătate. Poate că atunci Universul Infinit, a decis că a venit vremea să înfrunt o alegere mai delicată şi mai complexă decât „a trăi” sau „a muri”: A TRĂI CU UN SCOP ÎNALT.
Ştiu că toată lumea îşi imaginează că are un scop înalt în viaţă: nevastă, copii, casă, maşină, cont în bancă, vilă, mai multe vile, mai multe terenuri, etc. Toate cu sufixul „al meu” ori „a mea” ori „ale mele”, după caz. Am scris asta în capitolul „Spaţiul Vital” din „Începutul Călătoriei”.
Scopul meu acum însă, este altul decât „Jumătatea mea”. Pentru că „jumătatea” aceasta, este în primul rând a ei.
Acum a veni rândul meu să dau mai departe ceea ce am primit.
Pentru că aici este punctul terminus al primei mari etape a Vieţii: După ce afli că ai căpătat totul, absolut totul, după ce te-ai convins de acest Adevăr, trebuie să îl dai mai departe. Într-o oarecare măsură, e ca şi cum ai face cale întoarsă. Şi poate chiar aşa şi este. E prea devreme să mă pot pronunţa cu privire la paşii pe care tocmai îi fac.
În mod cert însă, Calea cea nouă, e fascinantă!
Poate că e mai dificilă decât prima, poate că durează mai mult, poate că…
Dar merită! Asta e tot ce ştiu.
Mai e nevoie şi de altceva?
Iată un film care rezumă magnific povestea descoperirii Sfântului Graal:
[The Missing Piece —Shel Silverstein]
Vizualizări articol: (35)
IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!
