De ce fac ceea ce fac

 Da, e o întrebare pe care şi-au pus-o mulţi şi mi-au pus-o mulţi.

DE CE?

„De ce?” înseamnă în fapt „Care e motivaţia ta?

Fără îndoială, ceea ce am făcut începând din 2006, a fost pentru că am vrut să aflu cine sunt şi la ce aş putea fi bun. Ceva destul de banal. O motivaţie destul de „subţire”…

Într-o lume în care totul se bazează pe competiţie, pe numărul de zerouri de după un „1” memorat prin baza de date a uneia sau mai multor bănci de aiurea, a fi „cel mai bun”, înseamnă de multe ori a călca pe cadavre.

Se naşte în acest punct, întrebarea „pentru ce?”. Sau, imediat după asta, „La ce bun?”

Din fericire pentru mine sau poate alţii vor zice din nefericire m-am întâlnit de mic cu oameni mari.

La 11 ani, citisem Irving Stone Agonie şi Extaz şi mă întâlnisem prin urmare, cu cel puţin doi oameni mari: Michelangelo Buonarotti şi Irving Stone. Pentru cine cunoaşte cartea însă, mai sunt acolo încă vreo câteva nume: Cosima şi Lorenzo de Medici şi Leonardo da Vinci.

Oameni rămaşi în istorie.

În aceşti oameni, se găseşte un răspuns!

Astăzi, voiam să scriu articolul „Personal Branding vs. Company Branding”.

Când să mă apuc, constat că am primit un comentariu pe blog şi o notificare a unui articol scris de Scorpio.

Articolul „M-am născut talentoasă trec peste maliţiozitatea sau dacă preferi sarcasmul titlului pentru că eu văd în el doar amărăciune este un posibil răspuns, chiar detaliat aş zice, la întrebarea „De ce fac ceea ce fac?”.

Şi, pentru a spulbera echivocurile, o să precizez că, atât concursul de creaţie literară cât şi situl ZENLA Free Market Membership Site, au acelaşi scop: să scutească pe omul cu talent de anii de căutări, bâjbâieli, întoarceri din drum şi în final, cum am văzut de sute, poate chiar mii de ori, resemnare.

Scorpio, materialele, le ai! Te aşteptăm în grupul „Creaţie Literară ZENLA” şi chiar dacă va fi să fii pe locul 11, eu cred că ceea ce contează ACUM, e să fii prezentă în concurs!

Restul, e ca ceaţa. Mai curând ori mai târziu, se risipeşte…

Şi eu mă voi risipi într-o bună zi. Dacă va mai rămâne ceva din mine, agăţat printr-un colţ de circumvoluţiune, rămâne de văzut. Ceea ce cred eu că e important, e DRUMUL. Calea pe care o parcurgi.

Fără îndoială, trebuie o destinaţie, altfel cum să trasezi un drum?

Viaţa m-a făcut însă să descopăr, la modul dureros chiar faptul că, destinaţia odată atinsă, Calea se sfârşeşte!

Singura excepţie pe care am întâlnit-o şi am putut să o verific de-a lungul anilor, e TALENTUL!

Dar cum Talent = OM, totul se reduce în final la a descoperi omul şi talentele sale; a fi lângă el la primii paşi.

Asta mi-am propus să fac. Cât oi mai face umbră pământului.

Poate o să îmi frâng gâtul.

Poate!

Aşa cum zice şi Nick Vujicic, dacă încerci să te ridici din ţărână de 100 de ori şi cazi, trebuie să încerci din nou. Altfel, ai pierdut!

„Contează mai puţin cum începi. Contează cum termini!”

Ca să dau un exemplu fără să jignesc/ofuschez/etc., pe cineva care ar putea interpreta drept afront, o să zic despre mine.

Am început prost prima mea carte (Începutul Călătoriei). Am ajuns cu ea la Monica Vişan. Am luat acolo o praftoriţă de vreo 150 minute! Am venit acasă şi am luat-o de la capăt.

Asta, era în 2006.

Astăzi, „Începutul călătoriei fostă „Ritmuri Interioare”, e citită în peste 22 de ţări.

Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”, are peste 1000 downloaduri, doar pe unul din cele circa 10 situri pe care se află.

Mai sunt şi alte cărţi publicate în 2010 2011, preluate pe alte situri. Amintesc doar „Casa şi Familia”, „Cum să faci bani”, „Conexiunea Minte-Inimă”, „Formula Succesului”.

Aşadar…

De ce fac ceea ce fac?

Câteva alte răspunsuri posibile:

  • Dacă am reuşit să o fac pentru mine, înseamnă că pot să o fac şi pentru altul;
  • Dacă toată lumea trebuie să consume 48 de ani din viaţă pentru a îşi valorifica talentul, o să vedem în continuare alte 2000 de ani, cum ne scoatem ochii unii altora pentru o coajă de pâine;
  • Dacă în toată istoria omenirii un singur talent călcat în picioare a blestemat omenirea, să mă mai întreb de ce o ducem cum o ducem? Mai e nevoie de un al doilea talent strivit? TU îţi doreşti să te întorci la epoca de piatră, acea vreme când legea universală era MĂCIUCA şi INSTINCTUL DE SUPRAVIEŢUIRE? Te întrebi de ce aşa? Deoarece înţelepţii spun că „Nemulţumitului, i se ia darul”. Zicere confirmată şi de biblie. Vrei şi un exemplu? Ernest Hemingway.
  • Orice formă de existenţă, orice vieţuitoare, are nevoie de anumite condiţii pentru a se dezvolta. La fel şi talentele. Adică, OAMENII.

Cum am început, am povestit în cărţi.

Cum am terminat?

După ce versiunea tipărită a cărţii „Ritmuri Interioare” a apărut, ştiam că trebuie să merg mai departe!

AVEAM DEJA ALTĂ ŢINTĂ, ALTĂ CALE DE PARCURS!

Lansarea cărţii „Ritmuri Interioare”, august 2008


Vizualizări articol: (403)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

2 thoughts on “De ce fac ceea ce fac


  1. Serban…din pacate,materialele,nu sunt adunate intr-o carte..sunt posturi aruncate rebel pe blogul meu…
    Pana si povestea lui Jegarel,nu este inca terminata,se naste din cuvinte ,saptamanal..
    Iar poeziile,le numeri pe degetele de la maini si nu cred ca exista o carte cu zece poezii.
    In momentul cand voi termina cu ele,atunci voi incerca serios sa ma gandesc la ceva palpabil.
    Nu este un gest de a da inapoi de la o provocare,ci faptul ca eu nu ma arunc in ceva fara lucruri concrete.Sunt sigura ca sunt multi mai multi care au totul terminat si asteapta aceasta sansa.
    Multumesc mult pentru indemn,dar nu ma pot prezenta la un ,,examen” fara a fi pregatita si a avea totul ,,invatat” .E un pricipiu.


    • @ Scorpio
      În parte, ai dreptate. Dar a veni alături de noi, presupune a aduna într-o carte, câteva materiale pe care le ai deja.
      Ştii cât durează? Cam cât îţi ia să scrii două articole.
      O ştiu din proprie experienţă. Hai să zicem că îţi ia o săptămână.
      Mie, să zic îmi mai ia încă una, să fac DTP şi grafica, deşi, AI TALENT LA DESEN.
      Dar, să zicem că fac eu grafica. Deci, 2 (două săptămâni).
      Hai să mai pun una, pentru mofturi diverse (mă doare capul, vreau o ţigară, vreau să mă îmbăt, vreau să o lălăi că mi-a pierit cheful, etc.).
      Total, 3 (trei) săptămâni.
      Încă una, pentru neprevăzute (şi-a scrântit pisica coada, a fătat vaca lu’ vecinu’, i s-a umflat măseaua lu’ Jegărel, veterinarul e în concediu, a venit soacră-mea în vizită şi de când aştept ocazia, etc., etc., etc.)
      Total, 4 (patru) săptămâni.
      Patru săptămâni, după care apare cartea ta.
      Te-ai gândit vreodatră câţi oameni poate ajuta cartea ta?
      Dacă spui “da”, te minţi!
      Când am început să primesc mesaje de la cititorii cărţii “Începutul călătoriei”, prin 2007, am avut un mic şoc: “Cartea ta, a venit la momentul potrivit! Eram într-un moment foarte dificil al existenţei şi am avut impresia că acolo am scris eu”. Şi altele asemenea ca esenţă.
      Ar fi trebuit să mă bucur şi să umplu netul cu acele mesaje.
      Ce am făcut? Am plâns. Mi-am dat seama brusc, pe câţi i-am nedreptăţit păstrându-mi talentul doar pentru mine.
      Am crezut eu că aşa trebuie. Apoi, mi-am amintit de Michelangelo şi de “Moise”.
      Mă îndoiesc serios că Michelangelo se credea un geniu. Spunea despre el “sunt un simplu pietrar”.
      Dar MOISE, a rămas de decenii la Vatican, la San Pietro. Ca şi “Pieta” de pildă.
      Acuma TU hotărăşti dacă vrei să o faci sau o amâni pentru “altă dată”.
      Ştii care e singurul lucru pe care îl regret din toţi cei 52 de ani de viaţă?
      Lucrurile amânate. ATÂT.
      Te las acuma să cugeţi. Până la urmă, dacă crezi în tine, ştii ce ai de făcut.
      Cu drag, orice ai alege,
      Şerban

      http://www.youtube.com/watch?v=SUMcA–ejOc

Comments are closed.