Despre calculatoare şi lumea PC

După aproape 17 ani de calculatoare (în 15 februarue 2012!), m-am decis, acum că tot am blogul meu, să creez o categorie distinctă, „Calculatoare”.

O să scriu aici în funcţie de întrebările şi comentariile pe care le va primi acest articol şi următoarele din serie.

Despre ce mă poţi întreba? Orice îţi trece prin minte, cu condiţia să întrebi cu bun simţ şi pe principiul respectului reciproc!

Am făcut o mulţime de chestii în aceşti ani, de la simplu utilizator, la asamblare PC, servide PC, atât hardware cât şi software.

Îmi întreţin singur şi calculatoarele (aici în Grecia doar 2 laptopuri) şi mini-reţeaua, setup-uri diverse, intervenţii, backup/restore de partiţii în linie de comandă sau cu utilitare profesionale care rulează sub Linux.

Mi-am băgat nasul şi prin vreo 20 sau mai multe distribuţii de linux, dar mă consider tot „începător”, chiar dacă pot să îţi fac o maşină linux în maximum 24 de ore, de la hardware la software…

Deci, dacă ai întrebări, le aştept!

În măsura în care pot răspunde, o fac cu drag!

 

De ce aşa de târziu?

 

Am remarcat nivelul foarte scăzut de pregătire în domeniul calculatoarelor, al majorităţii internauţilor. Cam 98% ştiu doar „Start” şi „Yahoo Messenger” ori „MSN”, pe care au un login la startup. Din ei, cam 98% au uitat şi username şi parola de login aşa că, dacă le pică PC-ul, o să pună pe cineva să le creeze un cont nou. Care cont, bineînţeles, va avea aceeaşi soartă ca şi primul, la un moment dat.

Motivul pentru care am tot amânat, este că mă gândeam să fac un curs de calculatoare.

Cum există sute de stfel de cursuri, mi s-a părut că efortul e nejustificat de mare iar posibilităţile de a îmi recupera munca investită, tind asimptotic spre zero, din ceea ce văd pe net.

Aşa încât, m-am decis să scriu aici. Deocamdată, să văd cât de intersat eşti. Şi mai ales, ce anume te interesează.

Pe urmă, o să mai reflectez!

Cu bine şi… Happy computing! ;)

Şerban Stănescu, aka sserbanro

 


Vizualizări articol: (16)

IMPLICA-TE! Sustine acest blog si Proiectul ZENLA, facand o donatie!
Si mie imi plac cartile gratuite. Dar eu le mai si scriu!
Si asta, cere mult TIMP!





Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

About banifarabani

Informatician, marketer, blogger, creatorul Limbajului Zero Negaţii -- ZENLA -- al proiectului omonim, scriitor, autorul a peste 15 volume între care "Începutul călătoriei", "Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial", "Cum să faci bani", etc. Îndrăgostit iremediabil de Oameni, Muzică şi Natură!
This entry was posted in Calculatoare and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>