Campania de promovare

 Scriu acest articol ca urmare a unor discuţii cu Monica şi ultra-recent, cu Anca Rus, pe FaceBook.

De când am pornit cursul de afaceri online, am început să ne descoperim mici înclinaţii, pasiuni şi chiar talente. Asta, înseamnă că „maşinăria” pe care am conceput-o, funcţionează!

Dar… A te culca pe laurii victoriei, mi se pare o prostie!

Avem acum de muncă şi unul dintre domeniile foarte delicate, este PROMOVAREA.

Am sperat că dintre toţi cei înscrişi la curs, măcar o parte vor studia blogul „Cum să faci bani fără bani” ca pe un fel de experiment de laborator.

Am demonstrat acolo cum se aduce un blog gratuit pentru că e o mare diferenţă între blog cu domeniu+hosting şi blog FREE la un trafic mediu de peste 1000 vizitatori lunar, într-un an. Asta înseamnă cam 33 unici/zi. Zi de zi! E o valoare minimală pentru a face bani cu un blog.

Blogul e şi acum la dispoziţia oricui e interesat să înveţe.

Al doilea experiment, este ACEST BLOG.

Deşi timpul meu e împărţit în multe feliuţe, am reuşit să ridic blogul de la un trafic mediu de 2 unici/zi în iulie 2011, la 39 unici/zi în 12 decembrie 2011.

Asta în condiţiile în care am lucrat mai mult la ZFM Membership Site, am făcut identificare, analiză, testare pluginuri WP, administrare la vreo 4 hostinguri, etc.

Astfel, ideea este următoarea:

Avem TOŢI nevoie de oameni COMPETENŢI care să se ocupe de promovare.

Îmi fac singur promovarea, pentru că, se pare că totuşi este nevoie de un curs specializat care să pregătească oameni pentru Social Media Marketing şi Social Media Management, în care să fie prezentate elementele necesare pentru o campanie de promovare:

  • elemente minimale de planificare;
  • materialele promoţionale;
  • instrumentele de bază ale unui internet marketer;
  • tehnici şi mijloace de promovare;
  • managementul unei campanii.

Am introdus în CBPN 01 FREE aceste noţiuni, dar cursul abia a demarat în noua sa versiune şi rezultatele, se vor putea vedea cel mai devreme anul viitor, în vară, cred eu.

Desigur, poate vor fi şi studenţi mai iuţi din fire, ceea ce ar putea reduce perioada de studiu la circa 90 zile sau mai puţin!! dar asta depinde de fiecare.

Pe de altă parte, oricât m-aş pricepe eu, am o tonă de învăţat eu însumi.

Un alt mare inconvenient în campaniile de promovare, îl constituie lipsa unei echipe complexe, care să furnizeze „in site”, „în familie” adică, toate cele necesare unei campanii bine organizate: grafician pentru materialele grafice; planificator pentru campanii; echipă puternică de bloggeri care să preia materialele, să le publice şi să le promoveze serios.

Aici de pildă, vă spun despre Anca Rus.

Anca Rus are o mare calitate: Ea prinde din zbor „nevoile” la capitolul „Social Media marketing” şi face din instinct ceea ce este necesar.

Ei bine, acesta este un talent!

Să simţi dincolo de cuvinte cum trebuie să te mişti pentru a promova un produs sau un serviciu, e un fel de mină de aur.

Dar acum Anca, are nevoie de ajutor. Ea face toate astea pentru că e inimoasă!

Ce se întâmplă însă dacă alături de „inimos” vine şi know-how?

Astfel, din discuţiile purtate cu Monica şi în ultimele zile cu Anca, ne-am decis să demarăm un nou proiect, să scriem o carte cu titlul CAMPANIA DE PROMOVARE.

Momentan, va fi necesar un studiu de piaţă şi o etapă de documentare. Eu am ceva cărţi în Engleză, poate chiar peste 20. Informaţia însă trebuie filtrată şi pe cât posibil condensată, deoarece ideea este ca o astfel de carte să fie deschisă de către un începător în blogging, care citind-o, să fie capabil să îşi ridice blogul de la o medie de 150 – 250 unici lunar, la o medie de 1000 lunar, cât este necesar pentru a putea include blogul în categoria canalelor de venit pasiv. Altfel, e de muncă la prea multe aspecte ca să putem discuta de „bani din bloguri”.

Voi reveni cu amănunte privitor la carte, pe parcursul conturării capitolelor.

Când va avea o primă formă, vom porni un sondaj de opinie şi vreau să cred că vei participa şi tu!

O zi bună, acelaşi Şerban Stănescu aka sserbanro.

 


Vizualizări articol: (281)

Articole înrudite:
Scuze! M-am străduit, dar... fără rezultat! :( .

2 thoughts on “Campania de promovare


  1. 1. Pe piața actuală (atât on cât și off) există un surplus de informație. Viteza de „creștere” este cu mult mai mare decât poate fi „consumată”!
    2. Am observat „fenomenul celei de-a 101 maimuțe” din plin. În clipa când un domeniu, produs, are căutare (vizitatori), atunci apar din ce în ce mai multe articole scrise pe aceeași temă. E un fel de promovare virtuală a unei idei… E mult mai dificil când vorbim despre un produs în sine, mai ales dacă e nou.
    3. În Wikipedia cuvântul marketing are mai multe definiții. Ce m-a uimit a fost tocmai diferența dintre definițiile date a unuia și același lucru! Am să enumăr doar două dintre definițiile găsite:
    a) marketingul reprezintă “arta și știința de a vinde” (emisă în 1935)
    b) „… o funcție organizationala și un set de procese menite a crea, comunica și pune la dispoziția clienților a valorii și menținerii relațiilor cu clienții spre beneficiul companiei și al proprietarilor acesteia” (sic!). A fost emisă în 2004!
    Concluzia? E o întrebare: ce produse informaționale sunt create în primul rând spre beneficiul consumatorului și apoi al creatorului? Este imposibil ca un creator să fie 100% doar creator. La fel, aceeași opinie o am și despre un consumator.
    4. Despre promovare: în primul rând se cere bun simț și respect. Sunt trei aspecte pe care le consider primordiale într-o campanie de promovare: respect pentru client, pentru creator și, implicit, fiecare să fie responsabil de ceea ce cumpără sau vinde!
    Mă opresc deocamdată aici. Am dat deja idei pentru cel puțin două capitole de carte.


    • Mulţumesc pentru feed-back, Monica!
      Într-adevăr, ai atins puncte dureroase, sau poate chiar ZONE întinse…
      Mi-am propus în acest spirit să scriu o serie de articole pe tema atitudinii:
      1. Producătorului faţă de client;
      2. Producătorului faţă de el însuşi;
      3. Clientului faţă de producător;
      4. Clientului faţă de el însuşi.

      Vreau să cred că cei care citesc, vor participa cu comentarii la dezbateri!
      Cu atât mai mult cu cât e important pentru fiecare dintre noi să ne exprimăm oipiniile, să ne definim clar cererile, astfel încât să aibă loc o comunicare
      REALĂ ŞI FOLOSITOARE PENTRU AMBELE IPOSTAZE, ATÂT CEA DE CLIENT, CÂT ŞI CEA DE PRODUCĂTOR.

Comments are closed.